..."Dacă te culci cu un prinţ eşti... o favorită" . Am găsit, în sfârşit, în revista Paris Match, un articol care mi s-a părut interesant şi vi-l prezint în rezumat.
La sfârşitul secolului al 19-lea, Parisul devenise "capitala iubirii şi a modernităţii". Războiul franco-prusac se încheiase cam în coadă de peşte, iar cel mondial încă nu se prefigura. Apăruse chiar un volum ilustrat, de englezi "The Pretty women of Paris" ("Fe­meile drăguţe ale Parisului"), un fel de enciclopedie a curvelor, de la cele de stradă, la cele de cabaret şi de lux.
 Anul era 1883, iar autorul, un ilustru necunoscut. Apăreau acolo numele femeii, adresa, o scurtă biografie, calităţi fizice, preferinţe erotice. Două sute de pagini, ceea ce nu-i de ici de colo, semn că insul-autor avusese "materie primă" şi surse de inspiraţie. Doar tariful "prestaţiilor" era confidenţial (spre deo­sebire de zilele noastre!) Capi­talismul era în plin elan, oamenii cu bani erau dornici de escapade la Paris, aşa că toată lumea era mulţu­mită. Parisul devenise un soi de bordel al Europei şi nu numai, fiindcă veneau destui băieţi de bani gata şi de peste ocean. Băutura preferată, fireşte, era şam­pania, care curgea în valuri prin restaurante şi cabarete. Viitorul rege englez Eduard VII avea permanent o masă rezervată la Moulin Rouge. Bineînţeles că nici boarfele nu erau de aceeaşi categorie, iar preţurile se stabileau pe măsură: cele de lux locuiau în hoteluri, în apartamente somptuoase, plătite de "sponsori", primeau: bijuterii scumpe, aveau o întreagă garderobă pentru eveni­mentele mondene, maşină la scară. Cele de la bordeluri autorizate, se aflau sub o strictă supraveghere medi­cală şi poliţienească, sub tutela unei "Madame", de cele mai multe ori fostă prosti­tuată... ieşită la pensie. În fine, erau cele "inde­pen­dente",  care băteau trotuarul în aşteptarea unor clienţi mai puţin dotaţi (financiar vor­bind), atraşi sub o poartă, deturnaţi de la drumul lor de la cârciumă spre domiciliul conjugal.
Unele dintre aceste vânzătoare de plăceri au reuşit să parvină, înlocuind mizeria în care se născuseră cu o existenţă mai mult decât decentă. Emillienne Alencon a crescut într-o cămăruţă, unde mama ei era portă­reasă la o casă boierească, înainte de a deveni dan­satoare de cabaret cu mare succes, care a ştiut să-şi pună în valoare farmecele şi să adune o avere de care şi-a bătut joc, îmbătrânind săracă, distrusă de droguri şi îngropată pe banii comu­nităţii. Augustina, fiica unor ţărani săraci, cunoscută ca Belle Otero, violată la 11 ani de un cizmar, a devenit dansatoare renumită, curtată, iubită de oameni importanţi. Ea avea o vorbă (valabilă şi azi!): "Bogăţia îţi vine dor­mind... cu condiţia să nu dormi singură". Leopold al II-lea al Olandei i-a oferit 20.000 de franci, plătiţi cash sau în bijuterii şi i-a răspuns, prin curier: "La banii ăştia îi ofer un mic dejun". Îmbătrânind, şi-a tocat toată averea la cazinou, murind într-o cameră mobilată la Nisa, plătită de Societatea balneară din Monte Carlo. Înainte de-a da ortu popii,  i-a declarat unui jurnalist: "Dacă n-aş fi pierdut tot ce-am avut la jocuri de noroc, aş fi creat o univer­sitate pentru prostituate!"
Anne-Marie Chassaigne, alias Liane de Pougy, spunea: "A oferi paradisul altora este un infern. Fiica unui ofiţer violent şi a unei mame bigote, s-a căsătorit la 18 ani tot cu un ofiţer, loc­otenent de marină. Acesta a surprins-o cu un amant şi-a tras asupra lor, rănind-o pe ea în bucă. L-a întrebat pe medicul care a operat-o dacă se va observa cicatricea, la care doctorul i-a răspuns râzând: "Stimată doamnă, asta depinde numai de dumneavoastră! "A divorţat şi-a luat drumul Parisului, şi-a schimbat numele în Liane de Pougy, având relaţii doar cu bărbaţi din înalta societate. La bătrâneţe, uitată de toţi, s-a retras la mănăstire, deve­nind maica Anne-Marie de la penitence. Iar exemplele sunt numeroase.

Morala? Dar câţi inşi mai ştiu sensul acestui cuvânt?