Tribuna
PNL
CITITE, AUZITE
"Singurătatea nu poate fi umplută cu amintiri"
N. I. DOBRA
1557 vizualizari

Se face mult zgomot în cazul tezelor de doctorat plagiate ale unor demnitari, dar "boala" asta-i veche de când lumea în literatură, în artă, în gazetărie, în televi­ziune (mai ales): dă unul o ştire - de exemplu, că i-a murit câinele lui Vadim Tudor - şi se reped toate canalele s-o preia şi s-o "fardeze", cum o chema pe potaie, de ce maladie suferea, unde va fi îngropată etc. Seara, aflăm că, de fapt, n-a fost câine, ci pisică şi nu era a lui Vadim Tudor, ci a Paulei lacob. Cul­mea e că sunt plătiţi destul de bine pentru câte tâmpenii spun, când, normal, ar trebui daţi afară. * Amintiţi-vă ce vâlvă a stârnit Ion Cristoiu cu "ştirea" din Evenimentul zilei că, prin Moldova, o găină ar fi născut pui vii, iar "Maestrul" e acum samsar de gazetari şi mare analist în toate, în loc să fie internat într-un ospiciu. * O doamnă spune că, dacă vrei să vezi toate expoziţiile de artă organizate în Ger­mania într-un an, ar trebui să participi la cel puţin nouă evenimente pe zi. La noi e cu muzica şi cu de-ale gurii, tot felul de concerte şi festi­valuri cu varză, fasole, sarmale, cârnaţi, must, ţuică, brânză, vin, slănină, gemuri, dulceţuri, ciuperci, hecium­peci, bere etc. Şi românii sunt mari consumatori de... cul­tură. * Mie tot circul cu Volk­s­wagen îmi miroase a con-
s­piraţie împotriva unei firme serioase, menită a o scoate de pe piaţa automobilelor sau măcar de a o trage în jos. Aşa se duce lupta între concurenţi şi în piaţa alimen­tară: unii ne îndeamnă să mâncăm ardei iute, alţii zic că-i dăunător la maţe, unii laudă fasolea albă, aţii spun că balonează, unii fac propagandă usturoiului, alţii zic ca-i otravă curată, con­ţinând arsenic etc. (Eu nu cred decât în reţetele Tanţei Mierluşcă, din păcate, nu prea le respect!) * Cristian Ghinea - care crede că le ştie pe toate - ne informează că "în ţări precum Olanda, Dane­marca, Italia, Franţa, gradul de organizare al agricultorilor în cooperative este de aproape 100 la sută", dar nu pomeneşte nimic de faptul că aşa era şi Ia noi înainte de "pariul cu agri­cultura" al lui Petre Roman, Ion Iliescu şi gaşca lor de "reformişti", căci de la ei s-a pornit falimentarea ţării. Nimeni nu îndrăzneşte să-i ia la puricat... * Lloyd Sch­wartz, poet american (tatăl lui a fost evreu emigrat din Iaşi înainte de Primul Război Mondial ca să scape de front) declară, recent, într-un interviu, ce-am simţit eu de vreo 10 ani: "Cu cât îmbă­trânesc, cu atât înţeleg mai puţin lumea asta şi oamenii din ea." Pe aia de dincolo, nici atât! * A apărut o "carte de colorat pentru oameni mari". O voi cumpăra ca să am ocupaţie peste câţiva ani! * Unii, poate, îşi mai amin­tesc de Gyula Grosics, celebrul portar al celebrei, pe atunci, reprezentative de fotbal a Ungariei. Ştiţi ce face? Are un magazin cu ma­teriale sportive în Buda­pesta. În 4 februarie a.c. a împlinit 89 de ani... * Gustave Flaubert avea dreptate: "Sin­gurătatea nu poate fi um­plută cu amintiri, acestea doar o agravează".

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica