1. În anii '70 ai secolului trecut, din raţiuni de serviciu - fiind, între altele, redactor profilat pe sport - dar şi pentru că eram chibiţ de fotbal, am însoţit echipele divizionare B Şoimii Sibiu, respectiv Carpaţi Mârşa, în deplasările lor prin ţară. Aşa am cunoscut multe oraşe şi orăşele ale României (mai puţin cele din MoIdova), de care îmi amintesc cu nostalgie. Ajungând cu o zi înaintea meciurilor în respectivele localităţi, după ce trăgeam la hotel, cei mai mulţi din­tre jucători încingeau partide de remy, până la masa de seară, iar noi, însoţitorii - antrenori, medic, masor, dele­gat, eu - făceam câţiva paşi prin localitate, nu prea departe, să ştim să ne întoarcem de unde am plecat, fiindcă erau locuri pe unde nu mai trecuserăm. Dacă nu vă plic­tisesc, voi rememora câteva secvenţe.
La Câmpia Turzii, care avea o echipă bunicică "Industria sârmii", orăşel prăfuit, fără veleităţi culturale, fotbalul era unica distracţie. Antrenor la sibieni, Titi Teaşcă, adus (impus) de Adrian Păunescu, mare fan al "Piti­cului cu fes", o figură de poveste, despre care se poate scrie un roman. Acolo, ca şi pe Valea Jiului, era greu să câştigi. Tot meciul, un ins a stat la gard, în spatele "cuştii" în care şedeam noi şi jucătorii de rezervă. Era "oţelit" şi, în loc să se uite la joc, bătea cu pumnii şi picioarele în tabla din spatele nostru, înjurându-l pe nea Titi de toate alea, de la cădelniţă, anafură, tămâie, sfinţi, prescuri, pomeni, parastase, la părinţi, fraţi, surori, nepoţi, cuscri, lumânări, cruci, morminte, organe genitale de ambele sexe, părţi văzute şi nevăzute ale trupului omenesc. Omul avea un bagaj lingvistic bogat şi colorat, încât am crezut, la un moment dat, că ar fi putut fi profesor de limba română la liceu! (Pe vremea aia nu aveam reportofon, ca să-l înregistrez, spre deliciul colegilor de breaslă de astăzi, care, cu mici excepţii, nesemnificative, sunt cam tolomaci.)
Nea Titi scrâşnea, dar n-a ieşit din cuşcă, de frică să nu şi-i pună în cap şi pe nebunii din tribună. S-a încheiat partida cu un 0-0 chinuit, după un joc anost. Nu scrisesem mai nimic în carneţel, aşa că trebuia să improvizez pentru cronica pe care urma s-o public în ziar. Fotbaliştii s-au retras la vestiare, sub tribună, iar noi ne-am îndreptat spre autocarul parcat în apropiere, să-i aşteptăm până fac duşul de rigoare şi se îmbracă. Nea Titi, în faţa mea, făcea bezele fanilor, când, prin gardul din sârmă, l-a văzut pe cel care-l hulise aproape două ore. I s-a urcat sângele la cap, şi-a tras în gură toţi mucii pe care-i avea în nasul lui de grecotei şi i-a trântit ăluia o flegmă consistentă între ochi, după care şi-a continuat drumul. Doar că gestul lui n-a rămas fără urmări: organul miliţiei locale, la sesizarea concitadinului, l-a luat pe nea Titi, l-a înghesuit într-o anexă a stadionului de unde... s-a întors după o oră (!) - timp în care noi fierbeam în autocar - radios, fluturând o hârtie, procesul-verbal de contravenţie: "Vă anunţ că un scuipat de-al lui Teaşcă valorează 1.000 de lei!" Cu atâta fusese amendat... (va urma)