Aşa a dat-o pe glumă Petre Purima, cu care m-am întâlnit zilele trecute, prin faţa Agenţiei teatrale, după multă vreme eu privind la a lui cu admiraţie, el, la a mea, cu milă! "Tati" - cum îi spuneau prietenii - a fost dintotdeauna un şugubăţ, om de caracter şi fotbalist profesionist în adevăratul sens al cuvântului, din momentul în care intra pe gazon. A fost fundaş şi pe ”partea lui" extremele nu prea aveau acces, fiindcă "dacă  trecea mingea, nu trecea omul". Medieşan de baştină, la 20 ianuarie a.c., a împlinit 64 de ani, având în urmă o carieră cu care puţini sibieni se pot lăuda. A început, ca junior, la Gaz metan, pentru ca, la 17 ani, să ia drumul Aradului, la UTA. S-a remarcat şi-a fost chemat la reprezentativa ţării: Naste - Anghelini, Naghi, Grigoraş, Purima - Ion Ion, Iordănescu, Roşu - Szabados, Aelenei, Şumulanschi. Unii dintre ei au confirmat şi ca seniori. Apoi, înaintând în ani, a jucat în naţionala de tineret: Costaş - Anghelini, M. Sandu, Poraţchi, Purima - Chihaia, Ciocârlan, Bölöni -Crişan, Enescu, Dănilă. În prima divizie a debutat la 26 XI 1972, în partida UTA - Steaua 0-0 şi, la vremea aceea, UTA avea echipă de băgat în seamă: Vidac-Purima, Pârvu, Pojoni, Popovici-Condruc (Cura), Petescu, Broşovschi - Axente, Domide, Kuhn II. În 1975, este transferat la Universitatea Craiova, altă echipă de top a acelei perioade, cu care, doi ani mai târziu a cucerit "Cupa României" învingând în finală Steaua cu 2-1. Vă mai amintiţi "formula": Boldici- Beneanu, Tilihoi, Ştefănescu, Purima - Beldeanu, Balaci, Donose - Crişan (Negrilă), Cârţu, Marcu (Cămătaru). Titular de drept, Petre Purima a mai câştigat, cu echipa, încă o Cupă, în 1978 şi campionatul, doi ani mai târziu, când îi ridica pe olteni Adrian Păunescu în slăvi: Lung - Ungureanu, Bumbescu, Ştefănescu, Purima - Beldeanu, Balaci, Donose - Crişan, Cămătaru, Marcu (iar "rezervele" se numeau: Ţicleanu, Cârţu, Geolgău, Irimescu, Negrilă, Tilihoi, toţi jucători de "naţională" ). Anul competiţional 1980/81 a fost încununat, în aceeaşi alcătuire a echipei craiovene, atât cu Cupa, cât şi cu titlul campionatului. Încheindu-şi studiile - ca absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice - Petre s-a apropiat de casă în 1982 şi s-a orientat (bine!) spre Mârşa, întreprindere în plină dezvoltare, unde se câştiga bine, iar echipa Carpaţi, în divizia B, achiziţiona jucători cu pedigree,  la concurenţă cu Şoimii Sibiu şi Gaz metan Mediaş. Aici a mai jucat şase ani buni, fiind un exemplu pentru tinerii care doreau să urce treptele performanţei. Bilanţul carierei sale: aproape 300 de meciuri în prima divizie, 20 de prezenţe în reprezentativa de juniori, tot atâtea în cea de tineret şi 8 în echipa olimpică. A... experimentat şi meseria de antrenor - doar a avut de la cine învăţa de-a lungul anilor (Coco Dumitrescu, Liviu Coman, Constantin Cernăianu, Titi Teaşcă, Ştefan Coidum, Ilie Oană, Valentin Stănescu etc.) - dar n-a reuşit performanţele jucătorului...
Eu, într-un loc (poate în cartea "Privind înapoi cu nostalgie"?) l-am numit "Fundaşul de fier" şi nu s-a supărat. Poate ne mai întâlnim cu răgaz, să bem un "strong"  şi, apoi, să luăm "ceva dulce, pentru ficat"?!