Tribuna
PNL
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
1413 vizualizari

Încep cu mulţumiri: domnului Gheorghe Vlăduţ pentru revistele "Realitatea evreiască" din acest an. (A băgat de seamă că sunt interesat!) Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, pentru publicaţia "Cuvânt Bun" pe luna septembrie a.c. Omului nostru din Passau, Georg Barth, pentru cele două numere ale "Ziarului românesc", zis "Zeitung für Rumänien in Deutschland". Le voi citi. * Revenind la ale noastre, am crezut că transformarea Romtelecomului în Telecom va aduce oarece binefaceri. Ţi-ai găsit, parcă merge mai rău decât înainte, reclamaţiile curg gârlă şi la noi, şi la ei. Nu spun că ar trebui reactualizată cartea de telefon, în care mai nimic nu corespunde, ce-i drept şi din vina abonaţilor, mulţi schimbându-şi numerele de telefon fix. (Apropo, cei cu 0369 prefix când au de gând să intre în rândul lumii?) * Ana F.: "Am solicitat un taxi până la aeroport, fără să ştiu că sunt maşini cu şi pentru fumători sau fără. Puţea în maşină a tutun rău de tot, nu ştiu dacă de la şofer sau de la clientul dinainte." Să vă fie învăţătură: dacă sunteţi alergici la tutun, spuneţi-i dispecerei şi vă trimite un taxi mirosind a levănţică! * Cu mare întârziere am aflat că s-a prăpădit - la o vârstă venerabilă - Petru Brândaşu, mulţi ani şeful Farmaciei 24, punct de reper în Sibiu şi datorită lui. Profesionist desăvârşit (câţi farmacişti mai ştiu să prepare un medicament în laborator?) şi om de o moralitate impecabilă. * Nu ştiu (adică bănuiesc, dar nu spun) de ce scriitorii sibieni nu prea sunt băgaţi în seamă de revistele literare "cu ştaif". De aceea, m-am bucurat să găsesc în "România Literară" nr. 40-41, o cronică (întârziată) la volumul de poeme al Rodicăi Braga "Picătura de arsenic", semnată de Irina Petraş. Noi i-am semnalat volumul atunci când a apărut şi ne-a plăcut. * Nu ştiu cum vedeţi dumneavoastră zilele astea internaţionale şi mondiale, dar mie mi se par nişte tâmpenii. Un exemplu: la spitalul "de nebuni" (nr. 3), a fost... sărbătorită "Ziua Mondială a Sănătăţii mintale". N-am aflat dacă li s-a dat pacienţilor - ca nouă în armată - şi câte un ştampăl de şliboviţă... * Am citit că trei şcoli din Sibiu vor avea parcări pentru biciclete. Bine, dar "parcări" pentru fumătorii din şcoli când se vor amenaja? În pauze (pe vremea mea le zicea recreaţii şi băteam mingea ori jucam lapte gros în curte la actuala "Regina Maria"), pe trotuarele de lângă şcoli e fum ca pe vremuri la Copşa Mică şi, culmea, sunt mai multe fete care trag pe gură şi dau pe nas, dacă n-or face şi invers!? * O ştire "bombă" dintr-o gazetă gratis: "Lucrările la Tribunalul Sibiu nu se vor încheia înainte de anul 2017". Vă dau eu o veste normală: magistraţii, avocaţii, împricinaţii, nici n-au nevoie de sediu. Adică, Ministerul Justiţiei poate plăti milioane de euro chirii, dar n-are bani să restaureze fostul sediu al Comitetului Judeţean de Partid?! Aştia chiar ne cred scoşi de clocă...

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica