Tribuna
PNL
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
1435 vizualizari

Am primit nişte file despre părintele Daniel Purcăriu, dar n-am înţeles ce legătură are cu Sibiu aşa că îl rog pe Ştefan Munteanu (Despărţământul Astra) să mă caute şi să mă lămurească. * A apărut un excelent realizat catalog, cu lucrările sculptorului sibian (prin adopţie) Radu Aftenie. Mi-a atras atenţia proiectul statuii veşnicului de pomenire mitropolit al românilor transilvăneni Andrei Şaguna, care aşteaptă de doi ani să fie luat în seamă de onor Biserica Ortodoxă Română. * Rămânând pe aceleaşi coordonate, semnalez două noi volume de versuri ale prolificului poet Walter Johrend, apărute la Editura Cenaclul de la Păltiniş, condusă de Valentin Leahu: "Ţara Năsăudului" şi "Cercul nebun". Vom reveni pe larg. * Marius Halmaghi mi-a lăsat ultimul număr al "Gazetei Hârtibaciului", care apare lunar la Agnita. Aşa am aflat că Subfiliala Agnita a Crucii Roşii a debutat cu succes (Septimiu Nicolae Bălţatu), de Posibile itinerarii agniţene (Ioan Vulcan) şi că Patrimoniul e în atenţia specialiştilor (Eugen Vaida). Tot aşa cum, în această lună îşi serbează ziua de naştere câţiva venerabili locuitori din zonă: Ionel Balaban (Alţâna) şi Victoria Vaida (Marpod) - 91 ani, Nicolae Băiaş (Pelişor) - 93, Constantin Negrea (Răvăşel) - 94, Maria Lorincz (Bruiu) - 100. Le dorim şi noi să fie sănătoşi! * La Muzeul Brukenthal e "stare de necesitate": secţii închise, calorifere reci, becuri chioare, slujbaşi înfriguraţi. Parcă aşa era, prin anii '80 ai secolului trecut, când construiam societatea socialistă multilateral dezvoltată. Unde-i gheşeftul? * După câţiva ani de cercetare, profesorul Ion Mariş, fost director al Bibliotecii ASTRA, a finalizat cronica Sibiului, de la 1930, unde a lăsat-o Emil Sigerus, până în prezent. Cartea se află în curs de apariţie la Editura Armanis. Poate se hotărăşte să încheie şi dicţionarul personalităţilor sibiene, ajuns, dacă nu mă înşel, undeva pe la literele P-R. * Nu mi s-a părut rea iniţiativa botezată "Şcoala altfel", până când, săptămâna trecută (miercuri şi joi), i-am văzut pe copii purtaţi prin ploaie, fiindcă "aşa era programul". Mă, beliţilor, dascăli, voi nu puteţi judeca dacă e de mers sau nu în Dumbravă, când dă mocăneşte de sus? Ca să nu mai spun că unii elevi hoinăreau prin centru, astâmpărându-şi foamea cu gogoşi râncede, de capul lor. * Un patron de pensiune mi se plângea că, în acest an, de Paştile catolicilor, protestanţilor şi evanghelicilor, Sibiul n-a mai fost asaltat de saşii plecaţi precum în anii precedenţi, când se buluceau spre locurile de baştină. Păi, cine şi la ce să mai vină? Pentru câteva zile, mai mare daraua ca ocaua. Mă gândesc că vor fi mai mulţi de Paştile noastre (chiar dacă ne sperie un coleg că vom mânca oi în mai). Să fim noi sănătoşi!




comentarii
1 comentarii

Belit esti tu, ma, ziaristule! Dascalii ti-au pus creionul in mana, ma, frustratule, pentru ca acum sa poti screme si tu o cronica de doi bani.
ministrul educatiei
10.04.2013 10:52
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica