E o zicătoare populară, ade­vărată ca multe altele. Totuşi o nedumerire am: de ce mai toate reţelele noastre tv şi-au băgat în grilă şi emi­siuni culinare, când românii au doar câteva feluri de cior­be, de mâncăruri, de plă­cinte, de bază fiind carnea (de orice fel), cartoful, varza şi fasolea? Gospodinele noastre nu vor găti în veci pre­cum maeştri bucătari francezi, dar nici atât de fad ca nemţii. * Se spune că România este un stat laic dar bag de seamă, în ultima vreme, că Biserica a devenit a patra putere, după cele legislativă, executivă şi jude­cătorească, ba, uneori, chiar înaintea lor. Mass-media? Un  fel de maidaneză ţinută în comă indusă. Oare de ce Prea Fericitul Părinte Daniel nu are şi el un loc în Guvernul ţării, să le mai dea, din când în când, cu mătăuzul peste urechi colegilor când o iau pe arătură? * Cum se deva­lorizase, prin excesivă folo­sire, cuvântul "patriotism" pe vremea lui Ceauşescu, aşa m-am săturat eu de cuvântul "libertate", care se vehicu­lează acum, când gem puş­căriile de infractori, iar de­mocraţia este apărată cu străş­nicie de tot felul de instituţii coercitive. * Apropo de Liviu Rebreanu, acesta nu a fost membru al nici unui partid politic. Mai mult, în 1922, afirma într-un interviu: "Omul politic român este imbecil, barbar şi anticultu­ral. Cine ar fi dispus să nu mă creadă să binevoiască a asculta discursurile parla­men­tare sau a citi articolele de gazetă ale oamenilor noştri politici. Arta şi cultura românească nu au să aş­tepte decât duşmănie de la oamenii politici de azi". Au trecut aproape 100 de ani de-atunci şi politicienii noştri - cu rare excepţii - sunt la fel. * În august a.c. s-au împlinit 50 de ani de la producerea primei maşini - Dacia 1100 - în România, autoturism bun, cu piese franţuzeşti, dar din care au ieşit pe poarta uzinei din Piteşti doar 37.546 exem­plare (primul fiind făcut cadou, fireşte, lui Nicolae Ceauşescu). Dacă n-aveai relaţii, aşteptai ani de zile să poţi cumpăra o maşină. (A­ceeaşi problemă era cu insta­larea unui telefon. Îmi aduc aminte cum se dădeau de ceasul morţii tovarăşii de la Partid când au aflat că Melitta Rühn devenise cam­pioană olimpică la gimnas­tică, iar familia ei nu avea telefon, fiind "pe lista de aş­teptare". În 24 de ore... a avut!) * Documente scoase la lumină după atâţia ani atestă faptul că împăratul Hirohito (1901-1989) a ştiut şi a aprobat toate mârşăviile comise de armata japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi, totuşi, americanii l-au lăsat să dom­nească în continuare, nu l-au judecat şi nu l-au citat nici măcar ca martor în procesul criminalilor de război, care a avut loc la Tokyo: 9 civili şi 19 militari de carieră. Finalul: 7 au fost spânzuraţi, 16 au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă (bineînţeles că au fost eliberaţi după câţiva ani), doi au murit în timpul procesului, unul s-a dat nebun şi a fost dus la balamuc, doi (foşti ambasadori) au primit de la 7 la 20 de ani închisoare - unul a murit după doi ani în închisoare, celălalt a fost eliberat în 1950, iar în 1954 a fost numit ministru de Externe! Aşa se scrie istoria!