Este o cugetare de-a scriitorului englez Jonathan Swift, cel cu Călătoriile lui Gulliver. E frumos spus, dar îmi place mai mult zicala românească din străbuni: Nu poţi face din căcat bici. A noastră are şi gust, şi miros, şi farmec. * Ştiţi cine a compus muzica Imnului Regal al României? Eduard Hübisch (1833-1894), violo­nist neamţ, fost capel­maistru la Iaşi şi inspector general al muzicilor militare. El a caracterizat România drept "ţara lui p....a mă-sii". În "Moftul român" nr. 10, 1901, Caragiale scria în derâdere: "Veniţi toţi de subscrieţi ca să ridicăm cât mai degrabă la lumina soarelui nostru sta­tuia aceluia care a scris mă­reţul imn regal şi a consem­nat spre veşnică neuitare cele două cuvinte - pecete. Sus Hübisch! Trăiască ţara lui Hübisch!" * Nu îi voi înţelege niciodată pe părinţii care se duc cu copii mici la demonstraţii de protest de indiferent ce fel. Ce cred că aud şi învaţă acolo folositor educaţiei lor: huiduieli, urlete, înjurături, ba uneori mai primesc şi lovituri, gaze lacrimogene, jeturi de apă... Până împlinesc 18 ani eu le-aş interzice orice manifes­tare cu iz politic. * Valeriu Ni­colae, colaborator la revista "Dilema veche", povesteşte că, în familia lui de ţigani, "standardele masculine sunt catastrofale, aşa că aş­teptările de la mine sunt să nu fiu alcoolic sau sonat". (Amintiri de când avea 11 ani!) A ajuns secretar de stat, fiindcă i-a plăcut şcoala şi n-a băut cerneala ca alţi politicieni. * E vremea salatei de vinete şi a ardeilor copţi. Eu, tradiţionalist şi conservator, mănânc ca pe vremuri: toate la vremea lor, salata şi ceapa verde, primăvara, ro­şiile, ardeii, cartofii, dovleceii, vinetele, vara, strugurii, lubeniţele, varza, prunele, castraveţii, toamna, cârnaţii, slănina, jumările, toba, murăturile, iarna. Măcar prin mâncare să respect anotim­purile, care, şi ele, s-au dat peste cap fără noimă. Mă străduiesc să rămân un om normal într-o lume dementă. * Selma Iusuf s-ar putea să fie cu puţini ani mai tânără decât mine, fiindcă scrie: "În clasele mici exista pe vremea mea şi oroarea aia, o comandă prizo­niereas­că de a sta în bănci cu mâinile la spate - o clasă întreagă de momâi cu mâi­nile încruci­şate la spate, cu spinarea cocârjată şi cu ochii buimaci ţintă la învăţătoare". Când eram în clasa a IV-a, numai băieţi, dl. Jurca ne şi trosnea pe toţi dacă unul făcea vreo boacănă, aveam palmele tăbăcite de lovituri cu liniarul precum ocnaşii care dădeau cu târnăcopul la sare. Cine îndrăznea să se văicărească acasă? * Citesc că mai toţi simandi­coşii laudă cartea "4321" de Paul Auster. Când am aflat că are 866 de pagini, că autorul are 71 de ani, este evreu american cu rădăcini poloneze, reprezen­tant al postmodernismului, m-am lăsat păgubaş. În biblioteca din capul meu nu mai încap asemenea volume.