* Suntem în săptămâna a 20-a după Rusalii. Sf. Ev. Luca ne spune că după ce Mântuitorul a vindecat pe servitorul sutaşului roman, a doua zi s-a dus într-o cetate numită Nain, însoţit de ucenici şi de mulţime multă de oameni (Lc 7, 11-16)
La porţile cetăţii, însă, au fost întâmpinaţi de un convoi funerar care îl conducea pe ultimul drum pe un tânăr, singurul copil al mamei sale, iar ea era văduvă.
Plânsul femeii văduve care-şi pierdea ultimul fiu L-a făcut pe Iisus să-i fie milă de ea şi i-a zis: "Nu mai plânge!".
După care s-a apropiat de sicriu şi a zis: "Tinere, ţie zic: Scoală-te!", iar el ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, după care Iisus l-a dat mamei sale.
Cei care au fost martori la această minune, cuprinşi de frică, preamăreau pe Dumnezeu, zicând: "Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său".
Nu este puţin lucru să-i zici unui mort: "Scoală-te", întoarce-te la viaţă. Aşa ceva nu poate decât stăpânul vieţii şi al morţii, Creatorul lumii şi al vieţii.
Trei morţi a înviat Iisus în timpul activităţii Sale pământeşti: pe fiica lui Iair, o copilă, pe acest tânăr din Nain şi pe prietenul Său, Lazăr, după patru zile.
Putea să-i învie pe toţi morţii din vremea Sa, însă nu a făcut-o. Mântuitorul n-a oprit definitiv moartea, nici pentru cei care au înviat. Ei au murit mai târziu, iarăşi.
Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii. El e trist pentru stricăciune şi moarte. Moartea este un accident în viaţa omului, ca urmare a păcatului - Sămânţa morţii a semănat-o Adam, din ispitirea celui rău, atunci când şi-a întors faţa sufletului de la Dumnezeu.
Căci moartea înseamnă despărţirea de Dumnezeu, iar boldul este păcatul pentru care Adam a fost izgonit din Rai, de la Pomul Vieţii.
Dumnezeu a îngăduit moartea pentru că în ea moare păcatul. În ea se sfârşeşte mândria, orgoliul şi trufia celui care se credea stăpânul lumii. Oricât de minunat te-ai crede, oricine ai fi, vine moartea şi îţi spune cine eşti - pământ şi ţărână... Căci moartea este într-adevăr moartea orgoliului.
Dumnezeu este viaţă, izvorul vieţii, iar numai în Hristos este biruinţă. El este cu adevărat Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Numai El a sfârşit din viaţă, prin înviere.
Mântuitorul a venit înaintea noastră cu propria Sa înviere din morţi, arătându-ne cum vom fi, ce trupuri vom avea după a doua venire a Sa şi ne-a arătat şi mijloacele prin care putem să avem parte de viaţa veşnică.
"Amin, amin zic vouă: Cel ce ascultă vorbele mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă" (In 5, 24)
Deci, viaţa noastră atârnă de noi, atârnă de ascultarea şi credinţa noastră în Dumnezeu.
A învia un mort este, desigur, o minune mare, dar întoarcerea sufletului la credinţă, adică învierea sufletului din moartea păcatelor şi a patimilor nu este cu nimic mai prejos. Căci iubirea Mântuitorului este aceeaşi şi azi şi în veci. El ne strigă, ne cheamă cu apelativul "Tinere, ţie zic: Scoală-te!". Trezeşte-te din moartea sufletească a păcatelor, ca să fie viu şi sufletul şi trupul tău.