* Suntem în săptămâna a 21-a după Rusalii. Pericopa evanghelică a acestei săptămâni (Lc 8,5 - 15) ne redă una din magistralele pilde ale Mântuitorului şi anume Pilda Semănătorului.
"Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa..." - aşa îşi începe Iisus această pildă, prin care vrea să ne arate ecoul cuvântului lui Dumnezeu, semănat de El în lume, în sufletele oamenilor. Sămânţa este deci Cuvântul lui Dumnezeu adresat tuturor. Iar Iisus Hristos este şi rămâne în veac marele semănător al Cuvântul lui Dumnezeu.
De altfel, Sf. Ioan Evanghelistul îl numeşte, încă de la începutul Evangheliei sale, pe Mântuitorul Iisus Hristos, drept "Cuvântul" lui Dumnezeu. "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (In 1,1).
Numai Iisus Hristos poate fi numit "Cuvântul", pentru că numai El singur are învăţătura desăvârşită şi puterea prin care se poate mântui "tot omul ce vine în lume" (In 1,9).
El este izvor de viaţă, căci prin El toate s-au făcut din cele ce s-au făcut "El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit" (Ps 32,9)
De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic: "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Mt. 24,35)
De aproape două mii de ani, acest cuvânt al lui Dumnezeu este semănat de către Biserică în sufletele oamenilor, care au fost dintotdeauna la fel, împărţite în patru categorii: ca şi pământul în care cade sămânţa.
Unele seminţe nimeresc lângă drum, unde pământul e mai tare şi nu pot încolţi. Altele cad pe teren pietros, răsar, dar nu pot creşte şi rodi, pentru că nu au umezeală. Altele ajung între spini, încolţesc, dar foarte curând spinii le înăbuşă. Singurele, cele căzute în pământ bun, cresc şi aduc roade.
Cuvântul lui Dumnezeu semănat în inimile oamenilor are o soartă asemănătoare. De multe ori nimereşte într-o inimă plină de patimi, în care nu poate prinde rădăcini. Alteori, ajunge într-o inimă ca un pământ pietros, în care cuvântul, chiar dacă prinde rădăcini, nu poate creşte, din cauză că nu are hrana credinţei şi a faptelor bune. Spinii în care au nimerit altele, reprezintă mediul nesănătos, prieteniile rele, care sugrumă cuvântul lui Dumnezeu. Sămânţa credinţei încolţeşte şi creşte, încearcă să rodească, dar omul "umblând sub povara grijilor, a bogăţiei şi a plăcerilor vieţii, se înăbuşesc şi nu aduc rod". (Lc 8, 14)
Puţine inimi omeneşti sunt ca pământul cel bun, în care cuvântul lui Dumnezeu creşte şi aduce rod întru răbdare. Căci cine se împărtăşeşte din cuvântul lui Dumnezeu şi-l lasă să răsară aduce rod însutit şi se bucură de naşterea din nou, cum ne spune Sf. Ap. Petru: "Suntem născuţi a doua oară, nu din sămânţa stricăcioasă, ci nestricăcioasă, prin Cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac". (I Petru 1,2,3)
Prin venirea Sa pe pământ, Mântuitorul a închinat structural omenirea spre Cer. Oamenii nu mai pot scăpa de această închinare, fie că-L mărturisesc afirmându-L, fie că-L mărturisesc tăgăduindu-L pe Dumnezeu.
Suntem provocaţi individual, să ne pronunţăm într-un fel sau altul, cum stăm faţă de mesajul lui Iisus.
* Astăzi, 12 octombrie, Înalt Prea Sfinţitul nostru Părinte Mitropolit, Dr. Laurenţiu Streza, împlineşte vârsta de 68 de ani.
Cu această ocazie, în numele cititorilor rubricii noastre şi al meu personal, urăm Înaltpreasfinţiei Sale cele mai calde urări de sănătate, pace, alese bucurii duhovniceşti şi noi împliniri în slujba Bisericii noastre şi a neamului românesc.
Întru mulţi ani ÎPS Părinte Mitropolit!