Tribuna
PNL
Sâmbătă, zi de curăţenie în Ştrand
Andra MARINESCU
1736 vizualizari
Sâmbătă, zi de curăţenie în Ştrand
Asociaţia "Sibiu 1191" readuce obiceiul saşilor de altădată, şi anume acela de a implica fiecare om în viaţa comunităţii, pe care să o păstreze curată. Mâine, 17 octombrie, şi pe 31 octombrie, între orele 9 - 16, organizaţia va derula activităţi pe trei străzi din cartierul Ştrand, respectiv Vasile Cârlova, Bihorului şi Haţegului.

Cele trei străzi din Ştrand intră în curăţenie generală. "Ne dorim să dezvoltăm capacitatea membrilor comu­nităţii de a lua iniţiativa şi de a se asocia pentru a îmbu­nătăţi condiţiile de trai şi calitatea vieţii, valorificând responsabil resursele comunităţii, spun reprezentanţii Asociaţiei "Sibiu 1191". Proiectul promovează, totodată, iniţiativa, implicarea şi voluntariatul, precum şi schim­barea mentalităţii că totul trebuie făcut de autorităţile publice.
În cadrul proiectului, participanţii vor fi părtaşi la acţiuni de informare şi conştientizare, coordonate de Asociaţia "Sibiu 1191" şi cuprinse în Agenda Primăriei Sibiului, 2015. "Vom încerca să readucem la viaţă tradiţia saşilor din Sibiu de a se implica fiecare în comunitatea în care trăieşte, de a-şi face o viaţă mai bună în zona în care locuieşte, de a ieşi în faţa casei, cu mic, cu mare, să facă curăţenia de toamnă, să îşi cunoască vecinii mai bine, să muncească împreună cu ei şi să se distreze", spune Claudiu Gavrea, preşedintele asociaţiei.
Potrivit acestuia, printre activităţile ce se vor desfăşura se numără toaletarea zonelor verzi din cartier, marcarea străzilor, colectarea selectivă a deşeurilor, curăţenia generală de toamnă, pe stradă, amplasarea de coşuri mici de gunoaie în zonele aglomerate, curăţarea stâlpilor de afişele lipite şi amplasarea de băncuţe în faţa blocurilor.
Înscrieri la această acţiune se fac la numărul de telefon 0741. 246. 502. La finalul evenimentului, se va organiza şi o tombolă cu premii, participanţii fiind "răsfăţaţi" şi cu un program artistic al Fanfarei din Sibiu, în Parcul Ştrand.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica