Tribuna
PNL
Liga I
Pustai, la FC Botoşani
Ovidiu BOICA
1396 vizualizari
Pustai, la FC Botoşani
După ce, la un moment dat, a fost foarte aproape de a reveni pe banca Gazului Metan, ieri Cristi Pustai a semnat cu prim-divizionara la care evoluează Dan Roman şi Răzvan Pleşca.

După ce, zilele trecute, la Mediaş se vorbea tot mai insistent despre o revenire a lui Cristi Pustai pe banca Gazului Metan, tehnicianul a ajuns în cele din urmă la FC Botoşani, echipă din primul eşalon, care s-a despărţit, acum 3 săptămâni, de Leo Grozavu. "Profesorul" şi oficialii grupării botoşănene au ajuns la un acord pentru sezonul 2015/2016.
"Cristi Pustai este noul antrenor al FC Botoşani. Am negociat cu el astăzi (n.a. ieri), la Bucureşti, şi va prelua echipa. Înţelegerea cu el este valabilă până la sfârşitul acestui campionat, cu drept de prelungire", a spus preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer.
Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că Pustai va debuta duminică: "Iniţial, vorbisem ca el să vină la Botoşani să vadă meciul cu ASA Tg. Mureş şi să stea pe bancă de la partida cu CSU Craiova. El este acum pe drum, vine spre Botoşani. Mâine (n.a. astăzi) va conduce antrenamentul, iar duminică va debuta pe bancă în meciul cu ASA. Va pregăti acest meci împreună cu staful nostru, urmând ca după să definitivăm şi staful cu care el va lucra la Botoşani".

Digi Sport susţine că salariul maxim pe care Pustai îl poate încasa este de 5.000 de euro. Vasile Miriuţă şi Petre Grigoraş au fost, de asemenea, pe lista Botoşaniului, dar au refuzat oferta.

La noua sa echipă, Cristi Pustai va lucra şi cu doi dintre jucătorii pe care i-a pregătit la Gaz Metan, în trecut, vârful de atac Dan Roman şi portarul Răzvan Pleşca.
FC Botoşani s-a despărţit de Leo Grozavu la 14 septembrie, iar interimatul a fost asigurat de Mugur Cornăţeanu.

5 echipe a antrenat Cristian Pustai până acum: Chimica Tîrnăveni (2000), Gaz Metan Mediaş (2007-2013), Pandurii Tg. Jiu (2013-2014), ASA Tg. Mureş (2014) şi Rapid (2015).






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica