Are în suflet de mai bine de 40 de ani dragostea pentru rachete. La zece ani, a lansat-o pe prima. Florian Lutic este un pasionat al rachetomodelismului, de prin anul 1974. De atunci şi până azi, în 2014, îşi regăseşte fericirea în cele aproximativ o sută de rachete pe care le păstrează în micuţul său apartament de pe strada Gorăslău. O după-amiază nu îi ajunge să îşi povestească viaţa. Ar fi multe de spus, dar obstacolele pe care le-a întâmpinat - spune el -, atât în familie, cât şi în viaţa profesională, nu i-au scăzut încrederea în sine. În prezent, este singurul colecţionar al modelelor de rachete, cunoscut în Sibiu. „A mai fost un băiat, dar acum zece ani a plecat în Canada şi a donat colecţia în Mediaş, la Casa memorială <>”, povesteşte Florian Lutic. De altfel, la 25 iunie s-au împlinit 120 de ani de la naşterea, la Sibiu, a lui Hermann Oberth, considerat unul din părinţii fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii, la nivel mondial, iar la 28 decembrie se vor împlini douăzecişicinci de ani de la moartea celebrului inventator sibian, decedat la Nűrnberg, în Germania. Andra MARINESCU

Duce o viaţă obişnuită. Nu este cunoscut decât în vecini astăzi, deşi cândva a ridicat România pe primele locuri în campionatele mondiale de rachetomodelism. Flo­rian Lutic este azi agent de pază al Muzeului Naţional „Brukenthal” din Sibiu, iar acest lucru îi place. Se tre­zeşte dis-de-dimineaţă, mer­ge la serviciu şi se întoarce acasă... în niciun caz obosit. Ci cu forţe proaspete şi cu optimismul de a începe o construcţie nouă a rache­telor. Pentru că apartamentul său este mic, nu îşi poate aşeza toate creaţiile în rafturi, astfel că le mai păstrează şi în geamantane. Din hârtie sau din lemn, lucrările sale sunt viaţa lui. Înainte, când nu cunoştea foarte bine tainele rachetomodelismului, a „eşuat”cu realizarea primei astfel de machete. „Prima mea rachetă a fost din tablă. Şi cum era cam grea, nu a putut să zboare. Şi mi-am dat seama repede”, îşi amin­teşte zâmbind.

Din generaţie în generaţie

Prin anii '70, această pa­siune era foarte apreciată atât în Sibiu, cât şi în România. Astăzi, abia se mai aude de ea. Acum circa jumătate de veac, existau cluburi, echipe de juniori şi seniori care se ocupau cu rachetomodelismul. Astăzi, aproape nimeni nu îi mai dă importanţă. „Mai e ceva la Palatul Copiilor, o secţie, dar mai mult pe aeromodele şi navomodele”, spune Florian. Pasiunea sa îşi are rădă­cinile undeva în anii copilă­riei. Cum tatăl său a fost la Şcoala de Pilotaj, iar mama sa a urmat cursuri de plano­rism, bărbatul a simţit că trebuie să le urmeze calea. Astfel, la vârsta de zece ani, a făcut primul rachetomodel. Mai târziu, s-a înscris în Asociaţia Sportivă „Voinţa”, cu care a ocupat cel de-al treilea loc al podiumului la mondialele din anul 1983, din Polonia. Florian Lutic se poate mândri şi cu un record naţional în 1984. Atunci, a înălţat racheta Meteor-1 la 636 metri de sol. În palma­resul său se înscriu şi locul I la Concursul de machete din 1978, la Târgovişte, la Boto­şani în 1979, dar şi la Sibiu în 1984. „Până în 1986 am participat la concursuri. Apoi, m-am însurat, au apărut copiii. Le-am rărit puţin...”, spune el. Dar dragostea sa pentru rachete nu s-a oprit aici. Le-a insuflat-o şi copiilor săi, Paul, Horaţiu şi Claudiu. „Când au crescut, au făcut şi ei rachetomo­delism cu mine. Dar acum nu mai sunt aşa preocupaţi, ca mine”, adaugă Florian Lutic. El a participat şi la curse de viteză automobilistică pe traseu montan, unde s-a clasat pe poziţia a treia într-un raliu la Curmătura Ştezii.

De vorbă cu NASA

Pe toate cele o sută de lucrări le păstrează cu sfin­ţenie, iar de i s-ar propune să le vândă într-o zi, i-ar fi greu să se despartă de vreuna. Preferata sa este copia la scara 1:100 a rachetei Saturn V, Apolo 11, numele pri­mei misiuni în care oamenii, Neil Amstrong, Michael Collins şi Buzz Aldrin, au păşit pe Lună, în 1969. Circa un an şi jumătate a lucrat la ea, vorbind în acest timp cu inginerii de la NASA care îi dădeau schiţe şi detalii ale acestui model. Suflet a pus pentru toate realizările sale. „Pe toate le-am dichisit. Cu abţibilduri, am desenat, am colorat. Ştiu că le pregătesc bine, dar mereu am emoţii când le dau drumul să zboare”, povesteşte bărbatul.

Printre oi, după rachetă

Nu întotdeauna rachetele sale au fost uşor de „prins” la aterizare. “Odată, mi-a picat racheta într-o turmă de oi şi am rugat un cioban să mă lase să o iau. Am început să fac şi eu, ca oaia: <>, până am găsit-o”, îşi aminteşte el păţania, cu plăcere. Nimic nu l-a ţinut departe de pasiunea sa. „Altă dată aveam amândouă picioarele luxate. Mi-a zis doctorul să nu mă mişc o săptămână-două din pat. Cum să aştept? Aveam concurs. Am fugit după rachetă şi am luat locul I. Toată lumea s-a mirat, dar am zis că am prea mare ambiţie”, mai spune Florian.

O expoziţie nouă la „Brukenthal”?

Ultima rachetă a lansat-o în luna iunie, în curtea Bisericii de pe strada Dealului, după un concert al Cenaclului „Lumină lină”. Atunci, a atras, ca de fiecare dată, toate privirile din jur. Pentru ca pasiunea sa să fie văzută şi de alţii, spune că a depus o cerere la muzeul unde lucrează, pentru a realiza o expoziţie cu rachetomodele. În viitor, speră să poată face o demonstraţie şi în Piaţa Mare, kilometrul zero al Sibiului, pe unde, zilnic, trec sute de turişti şi de sibieni. Iar dacă va fi să moară... „Le-am spus băieţilor să facă o expoziţie în memoria mea”, adaugă bărbatul.

Singur, cu rachetele

De zece ani, e singur, fără soţie. „A ales alt drum”, explică Florian. Cu toate acestea, nu este cu totul solitar. „Trăiesc cu rachetele mele. Ele îmi alungă sin­gurătatea”, privind spre cele o sută de modele. Totodată, îşi aruncă o privire şi pe fereastră. „Acolo, maşina cea roşie, e o parte din mine. Veche de peste 30 de ani. Dar e un membru al familiei mele. Cu ea mergeam la toate concursurile”, încheie Florian Lutic, cu melancolie.