Tribuna
PNL
Ziua Mărcii Poştale, la Sibiu - 75 de ani
Andra MARINESCU
3285 vizualizari
Ziua Mărcii Poştale, la Sibiu - 75 de ani
La Congresul F.I.P., ţinut la Luxemburg în data de 29 august 1936, s-a luat hotărârea de a se interveni la Uniunea Poştală Universală, pentru iniţierea organizării unei Zile a Mărcii Poştale. În acest scop, Congresul U.P.U. din 1937 de la Paris, a recomandat Administraţiilor Poştale să treacă la sărbătorirea Zilei Mărcii Poştale, cu scopul unei propagande intense a acesteia, dar şi a filateliei. Propunerea, la F.I.P., a fost făcută de delegaţia germană, care a cerut ca această zi să fie sărbătorită în fiecare an, în prima duminică după data de 7 ianuarie, dată care reprezintă aniversarea naşterii lui Heinrich de Stephan, fondatorul Uniunii Poştale şi organizator al Poştei moderne.
Astfel a început sărbătorirea Zilei Mărcii Poştale şi a activităţii poştale, precum şi a filateliei. De la început, evenimentul a fost marcat de Administraţiile Poştale prin emi­siuni speciale, iar de Asociaţiile Filateliştilor, prin organizarea de expoziţii filatelice, simpozioane şi conferinţe consemnate şi ele prin plicuri, cărţi poştale, cartoane come­morative, viniete şi ştampile ocazionale sau publicitare. În ţara noastră, începând cu anul 1959, în ziua de 15 noiembrie, sunt organi­zate serbări care marchează evenimentul. Pentru prima dată în România, filateliştii sibieni au sărbătorit Ziua Mărcii în 1939, când, în 8 ianuarie, a fost organizată o expo­ziţie filatelică locală, iar la reuniunea festivă, preşedintele cercului filatelic, Norbert Schus­ter, a vorbit despre însemnătatea Zilei Mărcii Poştale. Această aniversare a fost marcată prin supratiparul aplicat pe cartea poştală (verde şi maro) de la expoziţia filatelică din 1938, cu inscripţia, pe două rânduri, " TAG DER BRIEFMARKE/ 8 JANUAR 1939", cu tuş negru, fără a se realiza ştampilă ocazională, corespondenţa fiind obliterată cu ştampila de zi: SIBIU I / _ 8.1.939 / N x N.

Duminica, ştampilele de zi cu zi
A urmat cea din 7 ianuarie 1940, despre care ştim că, prin adresa nr. 611/1939,  Societatea  Filatelică Sibiu, solicită Direcţiei Generale a P.T.T. aprobarea "editării unei cărţi poştale, fără timbru sec, reprezentând în desen un căişor poştal de altă dată" şi emblema Asociaţiei Filateliştilor din Sibiu în colţul din stânga sus, cu inscripţie bilingvă, pe trei rânduri, "ZIUA MĂRCII / TAG DER BRIEFMARKE / 7.IAN..1940", iar pe verticală "Reclamă aprobată cu Nr.319/103/1939 D.G.P.T.T./ pînă la 7 Februarie 1940". Taxa de 500 lei s-a încasat la  Bucureşti. Cărţile poştale au fost tipărite în două culori, verde şi portocaliu. Nu a fost făcută ştampilă ocazională, corespondenţa fiind obliterată cu ştampilă de zi manuală
Pentru organizarea Zilei Mărcii Poştale din 12 ianuarie 1941 s-a înaintat la D.G.P.T.T. un memoriu: "Federaţia Societăţii Filatelice Ger­mane din Berlin, cu 60.000 membri, dintre care 12.000 colecţionează mărci poştale româneşti, Federaţie cu care avem cordiale legături filatelice, ne-a inspirat să apelăm la toţi filateliştii camarazi români ca să sărbă­torim această zi a mărcii împreună cu ei şi să ne rugăm dumneavoastră să ne daţi con­cursul oficial al Direcţiunei Generale a Poş­telor Române. Această zi a mărcii ar fi şi ea un simbol al camaraderiei ce o dorim să fie realizată între colecţionarii filateliştilor români de sânge şi noi din grupul etnic ger­man din România. Ziua Mărcii 1941 este fixată pe ziua de 12 Ianuarie 1941 şi Societatea noastră o va sărbători ca şi în anii trecuţi. Pentru a da acestei zile un caracter oficial şi cât mai festiv, vă rugăm respectuos să binevoiţi a aproba următoarele: 1 - Să fie dat un ordin circular tuturor oficiilor poştale din ţară ca în ziua de duminică, 12 Ianuarie 1941, să fie puse în serviciu ştampilele poştale de zi, în stare absolut curăţată, ca filateliştii care solicită o ştampilare clară şi cetibilă să nu obţină ştampilări murdare, uleioase şi chiar neciti­bile, aşa cum s-a petrecut în nenumărate cazuri în anii trecuţi. 2 - În ştampilele poştale ale maşinilor de ştampilare, la locul rezervat pentru reclame, să fie înşirate pentru ştampilările în ziua de 12 ianuarie 1941, cuvintele <<ZIUA  MĂRCII 1941>>. Chel­tuielile acestei reclame să fie suportate de Direcţiunea Poştelor Române. 3 - Să fie aprobată imprimarea unei cărţi poştale, fără timbru sec, aşa ca şi în anii trecuţi, să fim însă – în vederea scopului general- scutiţi de taxe de reclamă. Schiţa acestei cărţi poştale cu caracter privat o anexăm. 4 - Să fie pus în serviciu, aşa cum a fost cazul la Expoziţiile Filatelice din Sibiu şi Mediaş, o ştampilă de zi comemorativă conf .schiţei anexată. Această ştampilă poştală să fie pusă în serviciu numai la  Sibiu în sala recepţiei unde va fi sărbătorită Ziua Mărcii 1941, de către un funcţionar de la Oficiul Poştal Sibiu, căruia îi punem la dispoziţie tot utilajul necesar. Costul ştampilei va fi suportat de societatea noastră şi va fi predată prin Oficiul Poştal Sibiu, Muzeului Poştei Române. 5 - Propunem în sfârşit emiterea unei mărci poştale comemorative, valoarea nominală de Lei 4.- prevăzută cu un surplus de Lei 6. - (...) Această marcă să fie pusă în vânzare în dimineaţa zilei de 12.I.1941 la toate oficiile poştale din ţară şi să aibe inscripţia „ Ziua Mărcii 1941”. Motivul desenului  mărcii vă rugăm a-l alege din domeniul poştei, ca căişor, trâmbiţa de poştă etc. Dacă doriţi a alege o modalitate mai simplă, vă propunem a schimba o valoare din mărcile prezente cu efigia M. S. Regelui Mihai, prevăzînd-o cu altă culoare, valoare de francare şi cu inscripţia citată mai sus."
În anul 1943 s-a realizat ultima carte poş­tală cu ocazia zilei mărcii şi avea, ca ima- gine, un poştaş în mers, cu o geantă pe umăr, din care cădeau plicuri şi în mâna dreaptă cu o goarnă poştală. Această ilustraţie este încadrată de înscripţiile "TAG DER BRIEF­MARKE" în partea de sus şi "10.JANUAR1943" în partea de jos, fără em­blema Asociaţiei Filateliştilor din Sibiu, în schimb, deasupra ilustraţiei apare textul: "Deutsche Sammlergemeinschaft in Ru­mänien". Ştampila ocazională are diametrul exterior de 24 mm şi cel interior de 14 mm. Deasupra datei este goarna poştală între 12 linii drepte verticale iar sub dată, un plic între 12 linii drepte verticale. Ilustraţiile din anii 1941,1942 şi 1943, sunt de forma unei mărci poştale dreptunghiulare cu chenar dantelat. În anul 1942, s-a realizat şi un carton filatelic, iar în anul 1943 s-au mai realizat o vinietă cu ilustraţia de pe cartea poştală şi un carton comemorativ. În anii 1941,1942 şi 1943, pe scrisorile recomandate, s-a aplicat ştampila "R.ZIUA MĂRCII/ Nr...".




comentarii
2 comentarii

Am citit undeva că Poşta Rom
B.Utoru
14.01.2014 10:29
Unii scuipau, altii lingeau. Rezultatul era acelas : timbrul nu se mai lipea.
pt.10:29
14.01.2014 13:43
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica