Tribuna
PNL
Vot şi chestionar pentru social - democraţii sibieni
Alexandra CHEŞCU
1610 vizualizari
Vot şi chestionar pentru social - democraţii sibieni
Duminică a fost zi de alegeri pentru social-democraţii din întreaga ţară, membrii PSD ieşind la urne pentru a-şi alege viitorul preşedinte al partidului. Alegerea nu ar fi trebuit să fie una dificilă întrucât buletinul de vot nu conţinea decât numele lui Liviu Dragnea pentru care membrii PSD ar fi trebuit să voteze cu "Da" sau "Nu".

La nivelul judeţului Sibiu, din cele 12.700 de persoane înscrise în  PSD, până la ora 16 votaseră 9.051 de membri, după cum a precizat Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu. "Procesul electoral continuă. Nu au fost probleme deosebite. A fost un vot bun. Cred că este un exerciţiu democratic", a spus liderul PSD Sibiu, în jurul orei 19, subliniind că viitorul preşedinte al partidului va fi validat la Congresul PSD care se va desfăşura pe 18 octombrie, când vor fi aleşi şi cei 15 vicepreşedinţi.
Potrivit lui Ioan Cindrea, toţi social-democraţii care s-au prezentat duminică la urne au primit şi un chestionar. Documentul conţine întrebări cu privire la guvernare şi la activitatea administraţiei locale şi le sunt adresate atât membrilor de partid, cât şi simpatizanţilor PSD. Chestionarele care vor fi centralizate miercuri au fost realizate cu scopul de a identifica principalele aspecte ale guvernării PSD. 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica