Gabriel Coconea, fost director general al societății Transgaz Mediaș, a încetat din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă. Coconea fusese condamnat definitiv în luna iunie a acestui an la 7 ani de închisoare în dosarul fostului președinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, pentru fraudarea patrimoniului Transgaz Mediaș. Gabriel Coconea obținuse în urmă cu câteva săptămâni o decizie de întrerupere temporară a executării pedepsei din motive medicale, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a încetat din viață.
Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat la nouă ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul deschis de procurorii anticorupţie pentru fraudarea patrimoniuluiTransgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Aurel Gabriel Coconea, fost director general al Transgaz Mediaş, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2007 în dosarul privind fraudarea patrimoniului Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro. Alături de acesta au fost deferiţi justiţiei Aurel Gabriel Coconea - fost director general al Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru - fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega - foşti directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu - fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza - fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum şi Iulian şi Tudorică Siclitaru.
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale...
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale...
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Memorialul Închisoarea Pitești și Muzeul Național Brukenthal prezintă, în perioada 24 mai – 24...
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Memorialul Închisoarea Pitești și Muzeul Național Brukenthal prezintă, în perioada 24 mai – 24...
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu aun intervenit, miercuri dimienaţa, la un accident produs pe Calea Dumbrăvii.
În timp ce conducea o trotinetă...
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu aun intervenit, miercuri dimienaţa, la un accident produs pe Calea Dumbrăvii.
În timp ce conducea o trotinetă...
Muzeul Județean Olt va găzdui începând din 15 mai expoziția "Capodopere. Arta din România, de la clasic la contemporan. Colecția...
Muzeul Județean Olt va găzdui începând din 15 mai expoziția "Capodopere. Arta din România, de la clasic la contemporan. Colecția...
În perioada 25-28 aprilie la Timișoara a avut loc etapa națională a Olimpiadei de limbi clasice, greacă veche și latină....
În perioada 25-28 aprilie la Timișoara a avut loc etapa națională a Olimpiadei de limbi clasice, greacă veche și latină....
Aeroportul Internațional Sibiu este o piesă centrală în strategia de dezvoltare economică și turistică a județului Sibiu. Cu toate acestea,...
Aeroportul Internațional Sibiu este o piesă centrală în strategia de dezvoltare economică și turistică a județului Sibiu. Cu toate acestea,...