Tribuna
PNL
Sibiul ar putea avea un elicopter SMURD în zona montană
Ana Maria MĂTUŞOIU
3564 vizualizari
Sibiul ar putea avea un elicopter SMURD în zona montană
La Sibiu, la Braşov sau chiar undeva între cele două judeţe va fi amplasată o bază aeriană montană pentru un elicopter SMURD, în următorii patru ani. Anunţul a fost făcut de dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, care a precizat că este imposibil ca în fiecare judeţ să existe câte un elicopter. Resursele financiare, dar mai ales cele umane, spune dr. Raed Arafat, nu permit acest lucru.

Dr. Raed Arafat a vorbit, în cadrul conferinţei de deschidere a campaniei de responsabilitate socială "Respectăm Viaţa", un parteneriat între Atlassib şi Fundaţia pentru SMURD, despre imposibilitatea ca fiecare judeţ să aibă un elicopter SMURD, dar şi despre un plan care prevede amplasarea, în următorii patru ani, a trei sau patru baze aeriene pentru elicoptere în zonele muntoase din România. "Există în plan un număr de baze aeriene pentru salvare montană, să fie mai aproape de munte. Acest lucru va fi pentru următorii patru ani. Unde vor fi exact amplasate aceste elicoptere, care vor fi dotate şi cu un specific pentru intervenţie pe munte, cum vor fi deservite, asta urmează să fie anunţat. Deci este un plan de a creşte numărul bazelor aeriene ale SMURD, cu concentrare spre partea de salvare montană",  a spus dr. Raed Arafat.

Va avea Sibiul bază aeriană montană?

Potrivit dr. Raed Arafat, locurile în care vor fi amplasate bazele aeriene se vor stabili în următorii ani, cert este că vor fi foarte aproape de munte. Deocamdată, nu se ştie sigur dacă o bază aeriană care să plece pe munte va fi amplasată în judeţul Sibiu, în Braşov ori între cele două, însă important este că elicopterul va participa la misiunile de salvare montană din zonă, iar astfel se va reduce considerabil timpul de reacţie. Până atunci, zona va fi deservită de elicopterul SMURD de la Târgu Mureş în caz de situaţii de urgenţă. "Conceptul sistemului a fost ca un elicopter dintr-un judeţ să deservească o zonă. Că e la Mureş şi deserveşte trei - patru judeţe în jurul Mureşului, acesta era conceptul. Este imposibil să poţi să pui un elicopter în fiecare judeţ", a explicat dr. Arafat. Acesta a spus că elicopterul de la Târgu Mureş beneficiază de două echipaje pregătite, medic şi asistent, care au fost pregătiţi de o echipă de specialişti din Elveţia să urce pe troliu, ultimele cursuri urmând să aibă loc la începutul anului viitor. 
Un elicopter în zonă ar reduce considerabil timpul de intervenţie
Potrivit lui Arafat, durează între 20 şi 22 de minute pentru ca elicopterul de la Mureş să ajungă în Munţii Făgăraşului, de exemplu, iar timpul maxim de reacţie prevăzut în lege, pentru o intervenţie primară, este de 30 de minute. Prin urmare, "timpul nu este atât de lung ca să poţi să spui că nu este eficient", spune Arafat, însă admite că elicopterul ar face doar cinci minute de la Sibiu în Munţii Făgăraşului. Cu toate acestea, insistă asupra faptului că nu poate pune bază aeriană pentru elicopter SMURD în fiecare judeţ. "Întotdeauna o să fie acest lucru, că un elicopter poate să ajungă în cinci minute la Făgăraş dacă este aici, decât în 20 de minute dacă este la Mureş. Dar gândiţi-vă că această abordare înseamnă că la fiecare judeţ să pun unul şi după care să încep să pun unul în fiecare oraş, pentru că ajunge mai repede lângă. Din cauza asta avem salvamont, avem maşini şi avem cale aeriană de urgenţă pe regiune, şi nu suntem singurii care abordăm problema în acest stil. Este imposibil să asigur în fiecare zonă un elicopter care să ajungă în cinci minute, aşa că noi mergem pe timp maxim de reacţie", a explicat dr. Raed Arafat.

De ce nu pot exista elicoptere în fiecare judeţ şi cum ar putea asta da peste cap planul de acoperire naţională

Costurile foarte mari de întreţinere şi lipsa resursei umane sunt principalele cauze care nu permit achiziţionarea unui elicopter SMURD pentru fiecare judeţ. Potrivit lui Arafat, un elicopter şi când stă jos costă. "Credeţi-mă, la acest moment nu există nicio capacitate financiară, dar mai ales de resurse umane care să le deservească, pentru că un elicopter trebuie să aibă şi o capacitate de resursă umană în spatele lui şi asta înseamnă pilot, medic, asistent, pe lângă ce avem pe maşinile noastre. Acest lucru va creşte încet, încet. Este imposibil să fie făcut deodată", a mai spus dr. Raed Arafat.

Referitor la intenţiile autorităţilor locale de a achiziţiona elicoptere care să deservească în judeţele lor, secretarul de stat în MAI e de părere că acest lucru ar putea afecta planul de acoperire naţională cu baze aeriene SMURD. Pe lângă asta, lipsa resursei umane şi costurile mari s-ar resimţi, astfel că, jumătate dintre cei care ar achiziţiona elicoptere nu le-ar putea folosi. "Dacă vine un judeţ şi cumpără un elicopter şi spune haideţi să-l operaţi şi judeţul respectiv nu are nevoie de acest elicopter la momentul respectiv, înseamnă că s-ar putea să afecteze planul de a face acoperirea naţională exactă. Elicopterele nu sunt ca maşinile. Elicopterele funcţionează regional şi zonal, nu local", a conchis Arafat.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica