Tribuna
PNL
Principesa Maria a României s-a întâlnit cu elevii din Şura Mică
Ana Maria MĂTUŞOIU
4681 vizualizari
Principesa Maria a României s-a întâlnit cu elevii din Şura Mică
Principesa Maria a României a fost, ieri, în vizită la Şcoala Primară din Şura Mică, unde s-a întâlnit cu una dintre cele mai premiate patrule din cadrul programului naţional de educaţie de mediu "Patrula de Reciclare". Ediţia a cincea a programului se derulează sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale.

Alteţa Sa Regală a fost întâmpinată la Şcoala Primară din Şura Mică de două grupe de elevi: veteranii proiectului, îmbrăcaţi în galben, şi cei mai tineri dintre elevi, care se diferenţiază prin culoarea albastră. La eveniment au participat şi Alexandra Arnăutu, manager de proiect, vicepri­marul din Şura Mică, Valentin Ristea, părintele Ilie Fleşer, directorul Şcolii Gimnaziale din Şura Mică, Elisabeta Răulea, Maria Tureanu, inspector de specialitate în cadrul Inspec­toratului Şcolar Judeţean Sibiu, dar şi alţi invitaţi.
 
Patrula din Şura Mică, una dintre cele mai premiate patrule din cadrul programului

Principesa Maria a Ro­mâniei a ales să vină la Şura Mică graţie rezultatelor pe care Patrula de Reciclare a şcolii gimnaziale din localitate le-a avut în cadrul programului. Elevii din patrulă, coordonaţi de prof. Adela Dragomir, deţin trei premii locale la ultimele ediţii ale programului. Premiul pentru cea mai mare cantitate de DEEE colectată de un elev înscris în program în anul 2012, premiul pentru cel mai activ profesor coordonator în 2012, premiul pentru cea mai mare cantitate de bacterii colectată în 2014 sunt cele trei premii obţinute de Patrula de Reciclare din Şura Mică. Aceasta a luat naştere în anul 2012, în cadrul săptămânii "Şcoala Altfel", pe care elevii au numit-o "Săptămâna verde".

Emoţii la întâlnirea cu elevii

Întâlnirea cu elevii a fost emoţionantă pentru Princi­pesa Maria, care s-a declarat mândră de rezultatele obţinu­te de aceştia în cadrul pro­gramului. "Sunt foarte bucu­roasă că sunt aici. Cred că este un program foarte im­portant pentru şcoală, pentru noi, pentru România. Sunt foarte mândră pentru tot", a spus Alteţa Sa Regală. Pentru această zi, elevii au pregătit două momente speciale. Mai întâi, veteranii proiectului au interpretat imnul Patrulei de Reciclare, după care colegii lor mai mici, cei care au intrat de un an în proiect, au cântat imnul naţional al Patrulei de Reciclare. Elevii au oferit apoi câte un buchet de flori Prin­cipesei Maria şi celorlalte participante la eveniment, după care s-au pozat împreu­nă. În acest timp, Alteţa Sa Regală a ţinut în braţe una dintre elevele Patrulei de Reciclare.
Înainte de a se despărţi de elevi, Principesa Maria a făcut un tur al claselor şi a vorbit cu elevii despre munca pe care aceştia au depus-o timp de trei ani, în cadrul progra­mului "Patrula de Reciclare" din Şura Mică.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica