Tribuna
PNL
O precizare necesară: Radu Stanca merită măcar un bust
N. I. DOBRA
3713 vizualizari
O precizare necesară: Radu Stanca merită măcar un bust

Timp de doi ani am scris că statuia lui Bretan Miklos, instalată ilegal vizavi de Teatrul Naţional sibian, trebuie mutată oriunde altundeva, dacă oarecine doreşte cu tot dinadinsul să fie amplasată în oraşul nostru, cu care nu a avut nicio legătură. În sfârşit, în urmă cu câteva săptămâni, pe furiş, a fost luată şi dusă. (Unde, nu mă mai interesează!) Acum, vin cu rugămintea către oficialităţile noastre ca pe locul rămas... vacant, să aprobe instalarea unui monument reprezentându-l pe scriitorul şi regizorul Radu Stanca, al cărui nume îl poartă Teatrul Naţional. Bustul a fost realizat de sculptorul şi profesorul Ioan Cândea, stimulat moral şi material de inginerul Ioan Tuşinean.
Pentru cei care nu ştiu multe despre Radu Stanca, ofer câteva repere biografice.
S-a născut la 5 martie 1920 în Sebeş-Alba, fiu al consilierului eparhial Sebastian Stanca şi al Mariei (n. Munteanu). Studiile le-a făcut la Cluj, Liceul "Gh. Bariţiu, absolvit în 1938, conţinând la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii clujene, refugiată la Sibiu după Diktatul de la Viena (30 august 1940), absolvită în 1942. Mentor şi membru marcant al Cercului literar de la Sibiu (alături de Ion Negoiţescu, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Nicolae Balotă, I.D. Sârbu, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran, Eta Boeriu etc.), asistent al lui Lucian Blaga la catedra de Filozofie a culturii, pro­fesor de estetica teatrului la Conservatorul popular, actor, prim-regizor al teatrului sibian (1949-1961). În 1951 s-a căsătorit cu frumoasa actriţă Dorina Ghibu ("Doti"), de la Teatrul Naţional din Cluj, pe care a iubit-o cu disperare, ştiind că, bolnav fiind de plămâni, viaţa îi va fi scurtă. La 1 octombrie 1961 a fost numit prim-regizor la Teatrul clujean, dar se prăpădeşte la 20 decembrie 1962. La 14 iunie 1963 s-a stins din viaţă, la doar 9 ani, fiul lor Barbu Stanca. Soţia lui, Dorina Stanca, l-a urmat la Sibiu (1951-1961), apoi la Cluj, unde şi-a continuat cariera.
De ce este important Radu Stanca pentru Sibiu: pentru că a pus bazele nou creatului Teatru de Stat, pentru că, la Conservatorul popular, i-a format pe viitorii actori Mircea Hândoreanu, Eugenia Dimitriu-Barvan, Melania Colceriu, Ion Deloreanu, Angela Păcuraru, Tanţa Petrescu, Ion Besoiu, Nicu Albani, pentru că a scris şi a regizat piese cu un puternic impact în rândul spectatorilor (Gaiţele de Al. Kiriţescu, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Hangiţa de Cario Goldoni, Hagi Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea - tot colectivul primeşte "Premiul de Stat") etc. A fost un adevărat ferment în viaţa culturală a oraşului timp de peste 20 de ani, colaborând la reviste, scriind ese­uri, publicând versuri, fiind, poate, cel mai important creator român de balade. Despre el, universitarul clu­jean Ion Vlad scria: "Frumos în viaţă, frumos şi în moarte, Radu a fost frumos mai cu seamă în ce a făcut şi a gândit. Generos din cale-afară, incapabil de răutăţi, i-a luat pe oameni aşa cum sunt şi a căutat să-i scuze chiar şi atunci când l-au împiedicat să se afirme".
Revenind de unde am pornit, sper ca în demersul nostru să fim sprijiniţi de directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca", Maestrul Constantin Chiriac, cu prestigiul şi autoritatea sa, câştigate de-a lungul anilor.

În foto: macheta lucrării realizate de Ioan Cândea şi Constantin Chiriac, când era "mai tânăr şi la trup curat".

 







comentarii
2 comentarii

Foarte buna ideea. Dar întrebați-l pe Chiriac de câți ani de zile nu a mai difuzat vreo piesă de-a lui Radu Stanca. Se pare că de foarte mulți ani !
Laurence Olivier & John Gielgud
19.09.2018 07:44
Mai intrebati si de cat timp „Radu Stanca” a disparut din denumirea teatrului, pe fatada cladirii caruia mai sta scris doar „Teatrul National”.
Lucian
19.09.2018 13:52
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica