Tribuna
PNL
În judeţul Sibiu
Numărul copiilor exploataţi prin muncă, tot mai mare
Alexandra CHEŞCU
1262 vizualizari
Numărul copiilor exploataţi prin muncă, tot mai mare
Copiii de până la 16 ani nu au voie să muncească. Nu o spunem noi, ci legislaţia României care consideră drept exploatare trimiterea la muncă a unui copil. Cerşetoria intră, şi ea, în această categorie şi este văzută de lege drept cea mai gravă formă de exploatare. Pentru că orice copil din lume are dreptul să se bucure de copilărie şi nu trebuie trimis la muncă, Organizaţia Internaţională a Muncii din Geneva a decretat în anul 2002, ziua de 12 iunie, drept Ziua Internaţională Împotriva Exploatării prin Muncă a Copilului.
În ceea ce priveşte judeţul nostru, surprinzător, dar da, au existat sesizări, unele dintre ele confirmate, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, cu privire la exploatarea prin muncă a copiilor. "În judeţul Sibiu numărul copiilor exploataţi prin muncă a crescut. Conform statisticilor, DGASPC Sibiu a înregistrat în anul 2012 cinci sesizări, din care doar două au fost confirmate. În urma acestor sesizări a rezultat că un număr de 14 copii au fost exploataţi prin muncă. Îngrijorător este faptul că numărul copiilor exploataţi prin muncă a crescut în 2013, când au fost inregistrate cu 17 cazuri mai multe, cifra lor ajungând până la 31 de copii aflaţi în această situaţie (...) De la începutul anului 2014 şi până în prezent au fost înregistrate 11 sesizări", se arată într-un comunicat de presă transmis de DGASPC Sibiu. Reprezentanţii DGASPC cred că acesta nu este numărul real al copiilor exploataţi prin muncă, existând posibilitatea ca mult mai mulţi prichindei să fie trimişi la muncă mai devreme decât permite legea. Cele mai multe cazuri de exploatare prin muncă a copiilor sunt întâlnite în mediul rural, ele făcându-şi simţită prezenţa şi în mediul urban, în oraşe micuţii ocupându-se cu cerşetoria. „Având în vedere că cea mai vizibilă şi cea mai gravă formă de exploatare prin muncă la nivelul judeţului Sibiu este cerşetoria, recomandăm populaţiei să nu încurajeze acest fenomen”, a declarat Radu Foloba şef serviciu Intervenţie în Situaţii de Abuz, Neglijare, Exploatare din cadrul DGASPC Sibiu, reprezentanţii instituţiei de protecţie a copilului subliniind că pentru astfel de cazuri există Telefonul Copilului – 0269983. Numărul poate fi apelat de luni până duminică, în intervalul orar: 7.30 - 22, de către orice persoană (adult sau copil) care doreşte să sesizeze autorităţile cu privire la situaţia unui copil abuzat, neglijat, aflat în situaţie de risc sau în dificultate.




comentarii
1 comentarii

dar numarul copiilor vinduti de johanis si carmen?
daria
20.06.2014 08:09
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica