Tribuna
PNL
Muzica de fanfară şi teatrul documentar au deschis a XXII-a ediţie a Astra Film Festival
Alexandra CHEŞCU
1916 vizualizari
Muzica de fanfară şi teatrul documentar au deschis a XXII-a ediţie a Astra Film Festival
Zi de sărbătoare a fost ieri în centrul Sibiului şi în lumea filmului documentar, pentru că în fosta Capitală Culturală Europeană a luat startul Astra Film Festival, cel mai important eveniment al toamnei sibiene. Festivalul dedicat în întregime filmului documentar a ajuns la cea de-a XXII-a ediţie şi a venit cu o surpriză muzicală pentru sibienii şi turiştii aflaţi în centrul oraşului, dar şi cu o reprezentaţie de teatru documentar, la Sala Thalia.

Primii care au dat tonul Astra Film Festival au fost membrii Fanfarei Transilvania. Ei au înveselit atmosfera din centrul oraşului - pietonala Nicolae Bălcescu, din Piaţa Mică, Piaţa Mare şi din faţa Sălii Thalia, cu acordurile lor sălbatice. Prima zi a Astra Film Festival a mai fost condimentată, în Piaţa Mică, şi cu vocile Surorilor Oşoianu. Cele cinci artiste sunt recunoscute ca fiind “cinci voci gemene” care au promovat şi continuă să promoveze valoarea, autenticitatea folclo­rului nostru atât în ţară cât şi peste hotare.

Muzică vie, în fiecare zi

Luni nu a fost însă singura zi din această săptămână când trecătorii s-au întâlnit cu membrii Fanfarei Transilvania. Muzica lor va răsuna vie şi sălbatică şi astăzi, în 6 octombrie, tot în centrul Sibiului. Membrii grupului vor cânta azi pentru sibieni pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, între orele 16 şi 18, şi în Piaţa Mică, la ora 19. Cei care se vor afla la ora 21 la Sala Thalia se vor putea bucura de muzica trupei TiPtiL. Aceasta promite să aducă la Sibiu cântece cu influenţe funk, jazz, drum’n’bass, dance şi reggae, amestecate din plin cu vibraţii pozitive de post punk.
Doar două dintre delicii

Fanfara Transilvania şi trupa TiPtiL sunt doar două dintre deliciile muzicale propuse publicului de către organizatorii Astra Film Festival 2015. În toată perioada sa de desfă­şurare, din 5 până-n 11 octombrie, zi de zi sau seară de seară, festivalul va  completa atmosfera creată de cele mai bune filme documentare din ţară şi străinătate cu o selecţie de muzicieni şi instrumentişti care vor face întreg centrul istoric al Sibiului să vibreze a sărbătoare. Pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în Piaţa Mică şi pe scena Sălii Thalia vor răsuna ritmuri diverse, mozaicul de genuri muzicale potrivindu-se perfect cu diversitatea programului Astra Film Festival.

Programul AFF, marţi, 6 octombrie

Sala Thalia
*ora 8.30 - AFF Junior
*ora 16 - (se)Cechanok (Iran)
*ora 18 - 1989 Erzsebet Racz (Dane­marca)
*ora 20.30 - Descending with Angels (Dane­marca)
Aula Magna ULBS
*ora 8.30 - AFF Junior
*ora 16 - Absent (România, Elveţia, USA)
*ora 17.30 - The Long Way Home
(Bulgaria, Italia)
*ora 19 - Spartacus & Cassandra (Franţa)
*ora 21 - The Look of Silence (USA)
Astra Film Cinema
*ora 8.30 - AFF Junior
*ora 16 - Cartoonists - Foot Soldiers Of Democracy (Franţa)
*ora 17.30 - Politics of Communication. Open discussion with Dan Perjovschi
*ora 19 - Dear Uncle Vladimir (Rusia)
*ora 21.30 - Dreams of a Clown (Irlanda)
Teatrul Gong
*ora 8.30 - AFF Junior
*ora 16 - Future of Clay (Franţa)
*ora 18 - Fellow Travelers (Lithuania)
*ora 18.30 - Always in Motion (Austria)
*ora 19.30 - When Mountains and Animals Will Speak (România, UK)
*ora 20 - Working is Growing. The Orga­nized Child Workers and Their Demands (Norvegia)
*ora 21 - With or Without You (Germania, Coreea de Sud)
Habitus
*ora 17 - România, as seen by Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu (România)
*ora 19 -  Neorealism and the new realisms. A retrospective, introduced by Cintia Gil (DocLisboa)
*19:30     - Buio in Sala (Italia)
*ora 20 - The Earth Will Tremble (Italia)

 







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica