Tribuna
PNL
Minorităţile vor Unirea în Constituţie
Sorana MAIER
1423 vizualizari
Minorităţile vor Unirea în Constituţie
Ovidiu Ganţ, deputatul Forumului Democrat la Germanilor din România, spune că Grupul Minorităţilor din Camera Deputaţilor a emis propriile teze pentru revizuirea Constituţiei, iar între acestea se numără şi includerea Unirii din 1918 la art. 1, alineatul 3. În viziunea minorităţilor, preşedintele ar urma să aibă doar rol de reprezentare, iar primul ministru să fie numit de Parlament. Regiunile vor fi prevăzute în Constituţie, iar Ganţ este de părere că a doua Cameră ar trebui să fie cea în care sunt reprezentate regiunile, iar reprezentanţii acestora să se reunească periodic.
Cât timp Ziua Naţională a României este  1 Decembrie, atunci Unirea de la 1918 ar trebui inclusă în Constituţie, la art. 1, alin, 3, care prevede faptul că "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate", a spus ieri, la Sibiu, Ovidiu Ganţ, deputatul FDGR, membru supleant în Comisia pentru revizuirea Constituţiei.
Ganţ a explicat că Grupul Minorităţilor a formulat până acum anumite principii după care ar dori modificarea Constituţiei.
De asemenea, deputatul spune că la art. 1, pct. 2 ar trebui precizat faptul că România este republică "parlamentară" pentru a nu mai exista dubii. Minorităţile susţin şi stabilirea unor date fixe pentru alegeri, spre exemplu în a doua duminică din octombrie pentru alegerile parlamentare, `i în acest fel să fie suficient timp pentru formarea guvernului şi votarea bugetului pe anul viitor.
"Preşedintele României ar urma să aibă, în viziunea noastră doar atribuţii de reprezentare, iar primul ministru ar trebui să fie ales de Parlament", spune Ganţ, adăugând că atunci când se constituie o nouă majoritate parlamentară împotriva unui premier, acesta să poată fi înlocuit cu un altul, fără desemnare din partea preşedintelui.
În ceea ce priveşte regiunile, Ganţ spune că acestea ar trebui să fie reprezentate în a doua Cameră. "Altfel, regionalizarea rămâne un demers atârnat în aer şi fără substanţă", este de părere parlamentarul.
Ordonanţele de Urgenţă ar trebui eliminate în totalitate, asumarea răspunderii să se poată face de maxim două ori pe an, şi pe câte un proiect de lege, nu pe un pachet, sunt alte modificări, în viziunea minorităţilor.
Revizuirea Constituţiei va fi dezbătută şi la nivel local, în toată ţara, vor avea loc discuţii şi cu Curtea de la Veneţia, iar dacă plenul Parlamentului aprobă modificările cu două treimi, va urma referendumul.




comentarii
7 comentarii

Poi in alte parti ale lumii , Presedintele are doar rolul sa verifice daca legislatia propusa si votata de Parlament este conform cu Constitutia tarii.
De fapt asta si ajunge , mai mult nu trebuie sa faca, daca o face corect , este ocupat destul.
Goguta
20.04.2013 00:44
in Romania minorirtatile au avut intotdeauna drepuri depline de viata si de pastrarea culturii proprii natiei lor ,,,,aceste drepturi sint subliniate si scrise in constitutia Romaniei,,,,poprul roman ,si aici putem cu adevarat fim mindri,nu a asuprit niciodaat un alt popor sau nu a dat dovada de sovinism ,,,
Vm
20.04.2013 14:07
...ati uitat timpul lui Caeu in care legile si drepturile erau pentru toat
pentru Vm
20.04.2013 15:54
perioada comunista este o perioada de dictatura ,incare toata lumea a avut de suterit ,,,,constitutia Romaniei a fost scrisa pe vremea taranistilor ,si a fost recunoscuta international ca si o constitutie dreapata si completa
VM,
20.04.2013 19:24
Unirea trebuie sa o ai in constiinta, nu in Constitutie! Sasii, ca si ungurii, si-au pierdut in 1 Decembrie 1918 o parte din privilegiile avute pe vremea dualismului austro-ungar. Unele privilegii au fost insa pastrate de sasii si ungurii din Ardeal pana la finalul celui de Al doilea razboi mondial.
obiectiv
21.04.2013 09:55
Si romanii din regat cam ce drepturi aveau inainte de 1918 ? Dreptul de a fi pulverizatzi cu artileria ,vezi evenimentele din 1907 ?
kie
21.04.2013 10:47
trebuie mers pe provinciile istorice. noi cu noi, ei cu ei.
piku
21.04.2013 20:25
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica