Tribuna
PNL
Lucrările pe strada Lupeni, amânate până în primăvară
Sorana MAIER
1646 vizualizari
Lucrările pe strada Lupeni, amânate până în primăvară
Constructorul a luat această decizie deoarece nu mai este sufient timp pentru finalizarea întregii străzi până la venirea iernii, iar dacă şantierul s-ar opri la jumătate, strada ar rămâne blocată timp de cinci luni.

Primăria Municipiului Sibiu a predat în data de 19 octombrie 2015 amplasamentul străzii Lupeni şi Fundătura Lupeni către constructorul desemnat câştigător al contractului de lucrări, în urma unei proceduri electronice de achiziţii. Constructorul, SC Comtram SA, a evaluat cu această ocazie întreg amplasamentul şi cu acordul Primăriei Sibiu a decis începerea lucrărilor în primăvara anului 2016, transmite Primăria Sibiu.
Decizia este motivată de constructor prin faptul că strada are o lungime mare, de 1,2 km, şi astfel lucrările de reabilitare a carosabilului şi trotuarelor sunt ample ca suprafaţă. Din acest motiv, coroborat cu temperaturile scăzute care se anunţă pentru luna noiembrie, constructorul a evaluat că anul acesta ar putea realiza doar săpătura generală pe întreaga stradă. Carosabilul ar rămâne astfel timp de cinci luni la stadiul de săpătură generală şi în contextul precipitaţiilor s-ar fi transformat într-o suprafaţă care nu ar permite circulaţia nici pentru vehicule, nici pentru pietoni. Pentru a evita această situaţie, Primăria Sibiu a fost de acord cu amânarea lucrărilor până în primăvara anului viitor.
Dată fiind starea din prezent a carosabilului, Primăria Sibiu a dispus constructorului să aştearnă pe stradă material de umplutură (piatră spartă şi balast) pentru a aduce strada la un nivel carosabil în perioada sezonului rece.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica