Tribuna
PNL
Legendele şi–au făcut cuib pe Valea Buii
Alexandra CHEŞCU
5929 vizualizari
Legendele şi–au făcut cuib pe Valea Buii
Răscrucile de drumuri spre locuri importante nu şi–au găsit nicidecum punct strategic pe Valea Buii. Aici pământul e mai mult tăcut decât gălăgios şi sub povara timpului şi–a curbat spinarea în cocoaşe înşiruite. Risipite pe toată valea, dealurile îmbrăcate în verde crud tac. Pentru că de opreşti motorul ce te duce departe, spre inima ţinutului, îţi vine să vorbeşti în şoaptă. Ca să fii sigur că nu te faci auzit până în şapte sate. Frumoasă şi sălbatică e Valea Buii şi chiar dacă preţ de câteva aruncături de băţ de fiecare sat muncile câmpului i–au scos pe oameni afară, prin multe locuri nu ţi–e dat să vezi pe nimeni. Nici ţipenie.
Calvaser şi Boarta sunt primele localităţi prin care trecem, iar existenţa Ştenei e marcată de un indicator care arată simplu "La dreapta!" Şi după ce ne sucim gâturile după o caravană de romi, cu copii, "căţăi" şi purcei, trasă pe stânga, mai mâncăm o juma' de "pită" până în Buia. Deşi tentaţi să oprim aici pentru a vedea o casă stricată, cu inimioare în geamurile podului, şi "Cetatea", lăsăm Buia în spate, drumul afurisit de gropi şi pustiu ducându-ne, pe lângă Crucea Şalcăului, tot înainte, până la Mihăileni, destinaţia noastră. Alb, galben şi verde crud, aproape gălbui sunt culorile cu care ne întâmpină satul, stupii înşiraţi pe coasta spre cimitir trimiţându-şi albinele la lucru. La fel ca şi oamenii. Care            şi-au arat deja pământurile. Totul tace şi copiii satului            şi-au găsit loc de repetiţii în biserică. Acolo unde întreaga comunitate se va afla în zilele de sărbătoare ce vor să vie. Liniştea este aici stăpână şi nu ai cum să scapi de senzaţia că locul este părăsit. "Unde este toată lumea?", mă întreb cu voce tare. Însă n-are cine să răspundă. Toată lumea e la sapă şi până şi telefonul, părăsit de semnal, tace chitic. De vrei, totuşi, să suni pe cineva, tre' să te duci cu mobilul în mână până la Căminul Cultural, locul în care, nu se ştie cum, ai şanse să prinzi un fir.

Aşa ca în copilărie ...

"Călătorului îi stă bine cu drumul" spune, însă, o vorbă românească, aşa că după ce terminăm treaba, facem calea invers, dinspre Mihăileni spre Sibiu, cu oprirea pe care ne-o doream de ani buni. La castelul de la Buia. De departe, de pe şoseaua ce leagă casele şi satele, "Cetatea", aşa cum o ştiam încă din copilărie, se iveşte deasupra acoperişurilor. Dacă nu ai şti că e pe-acolo, pe undeva, ai putea risca să o scapi din vedere. Pentru că, aşa cum îşi întinde ea, pe micul deal, zidurile de un cărămiziu şi alburiu spălăcit, dezbrăcate de tencuială, poate fi asemuită cu o apariţie fantomatică, ascunsă în spatele de verde înmugurit al copacilor. De un farmec aproape dureros e "Cetatea" din Buia, care e de fapt un fost castel, Castelul Bolyai, în care şi-a odihnit oasele muritoare chiar şi Mihai Viteazu. Iar astăzi, doar cu un efort, am putea-o reconstrui, din imaginaţie, aşa cum era odinioară. Cu porţi, capelă, pod mobil, ferestre, acoperiş şi curte interioară. Castelul este aici de vreo şapte sute de ani, oamenii comunităţii ignorându-l, într-atât de bine s-au obişnuit cu prezenţa lui aproape nepământeană. Pentru că cei care au făcut o incursiune imaginară în "Castelul din Carpaţi" al lui Jules Verne, ar regăsi aici, la Buia, ceva din misterul şi frumuseţea Cetăţii Colţi a Retezatului.

Prins între pământ şi cer

Jos e satul. Cu oamenii lui, cu viaţa obişnuită de fiecare zi, ce îşi începe zbaterile la primul cântat al cocoşilor, cu primăvara care îi scoate pe săteni în câmp, cu iezii şi mieii lui, cu găinile, cocoşii şi cu raţele care fac câte-o baie sănătoasă în vale. Sus e castelul cu poveştile şi legendele, cu frumuseţea sa indescifrabilă care capătă şi mai mult contur în hăţişul care îl înconjoară. Şi ciudat este că, deşi e la zece paşi şi trei respiraţii de sat, "Cetatea" e în altă dimensiune. Una care îi dă savoare. Aşa cum e ea, aproape în ruină. Cu pătrăţelul de metal ruginit din stânga bolţii de la intrare pe care este inscripţionat numărul 1, marcând întâia şi cea mai importantă construcţie a satului, cu starea de linişte pe care ţi-o dă între pereţii adânc brăzdaţi de crăpături, cu ferestrele sale goale de pleoapele sticlelor, privindu-te cu insistenţă. Pentru a simţi şi cunoaşte Castelul Bolyai aşa cum se cuvine, trebuie să-l vezi. Dar cu grijă, pentru că vegetaţia care i-a muşcat cu poftă din ziduri şi din vechile podele i-a subminat rezistenţa pereţilor punându-i la îndoială verticalitatea şi existenţa.

Umblă vorba că...

Cu toate acestea, odată ce l-ai prins într-un colţ al ochiului, nu ai cum să-l scapi din vedere, pentru că pe măsură ce te apropii, Castelul din Buia prinde din ce în ce mai mult contur. Cu ferestrele rotunde ale fostei capele, cu coşurile sale de fum încă înnegrite de funingine. Şi este greu să stai acolo în mijlocul curţii "pavate" acum cu iarbă măruntă şi urzici, imaginându-ţi cum trebuie să fi fost cele 12 încăperi mari ale sale, aşa cum le menţionează Ioan Floca în cartea sa "Habitat şi istorie, zona Şeica Mare - Valea Buii". "Castelul din Buia are 12 încăperi mari, cândva locuite, un depozit de armament şi încă vreo cinci încăperi fără ferestre, în care erau instalate odinioară tunurile care îl apărau", scria Ioan Floca, pomenind, totodată şi de cele întâmplate la 1848, când satele revoltate de pe Valea Buii au sustras din castel cam 24 de tunuri şi alte arme pe care le-au folosit în confruntările armate, sau despre capela care ducea, printr-o scară mare într-o criptă ce era încă bine conservată în jurul anului 1919.
În ciuda liniştii sale de astăzi, Castelul Bolyai a trăit timpuri zbuciumate şi, mai mult decât atât, una dintre legendele sale vorbeşte despre blestemul ce i-ar fi urmărit pe aproape toţi proprietarii săi şi care, pare-se, au pierit fiind ucişi mişeleşte. Şi aceasta nu e singura poveste... Pentru că mai umblă vorba cum că "Cetatea" ar fi bântuită de  călugăriţele care ar fi populat cândva castelul şi care din pricina unor păcate grele ar fi fost zidite în pereţii superiori ai edificiului. Gurile superstiţioase mai spun că ele sunt spiritele neliniştite ale locului, ce îşi fac simţită prezenţa între ziduri în nopţile cu lună, murmurând cântece tânguitoare. Tot de domeniul poveştii pare să fie şi întâmplarea care îl are ca erou pe domnitorul Mihai Viteazul, şi pe comoara sa îngropată în pielea de bivol în care a fost cusută. Mândrele podoabe nu i-au lăsat indiferenţi pe căutătorii de comori de-a lungul vremurilor, care însă au plecat aşa cum au venit: cu mâna goală. Nu ştiau ei pesemne că trebuie să treacă prin părţile locului în noaptea de Sfântu' Gheorghe, când, aşa cum cred bătrânii, "joacă banii", scoţând flăcărui deasupra gliei în care sunt îngropaţi.
Castelul Bolyai este, aşadar, un loc în care legendele prind viaţă, aşa cum este şi povestea teiului acum bătrân din faţa porţii, care le-ar fi luat viaţa celor executaţi prin spânzurătoare, sau a tunelului ce pornea din castel şi ducea până departe, către Mighindoala, scăpându-i pe cei ai casei de pericolele de afară. "Una din cele cinci încăperi, printr-o deschizătură îngustă, comunica, printr-un lung tunel, posibil până în preajma satului Mighindoala, spre care se asigura refugiu şi de la etaj, printr-o uşă în podea prevăzută la una din camere", mai notează Ioan Floca.

Un castel priveşte spre Apus

Edificiul în formă de potcoavă ce priveşte şi acum spre Apus şi-a luat numele de la primul său posesor, Gaspar Bolyai, a cărui familie domina cetatea şi mai multe sate dimprejurul ei, castelul trecând apoi, pe rând, în proprietatea familiei Bathory, Tholdy, ultimul dintre cei care l-au deţinut fiind Bela Maurer de Ürmös, înainte de a ajunge în posesia statului român. Castelul a avut şi un stăpân de viţă românească, pentru că la 6 ianuarie 1597  i-a fost dăruit lui Mihai Viteazul, împreună cu domeniul Buia, de către Sigismund Báthory.
Întâmplările adevărate ale istoriei şi legendele nu reuşesc, însă, să ocrotească trupul "Cetăţii", cea care în ciuda frumuseţii sale este, totuşi, o ruină. Una care stă mărturie decăderii neamu­rilor şi neputinţei oamenilor în faţa nemilosului Cronos. Şi cât de săraci am fi fără zidurile acelea roşiatice, alburii care îşi deapănă în linişte poveştile...



Săpăturile efectuate pe raza localităţii Buia au scos la iveală mai multe descoperiri arheologice. Potrivit site-ului www.arheologie.ulbsibiu.ro, în locuri neprecizate de pe teritoriul satului s-au descoperit de-a lungul timpului, jumătatea superioară a unui vas cu picior din a doua perioadă a fierului, o ulcică de lut cu  monede dacice de argint imitate după tetradrahmele macedonene ale lui Filip II şi o monedă de bronz de la Diocleţian.





comentarii
5 comentarii

daca tot ati fost la MIHAILENI ,cum de n ati remarcat ulitele asfaltate si modernizate in contrast cu cele din comuna SEICA MARE-BUIA?pacat de stradaniile stramosilor nostrii buieni ,adevaratii fauritori de istorie!despre familia matematicienilor nimic...?
ovi de buia
26.04.2013 11:52
Chiar. Geniile matematicii, care sunt cunoscuti in lume ca fauritorul geometriei neeuclidiene - unul dintre ei - (Bolyai-Lobacevski), si care se trag din acest satuc, care i-a dat si numele (sau invers), si care au in sfarsit si o statuie in sat, si au si o casa memoriala. E chiar atat de nesemnificativa pentru autor amintirea lui Bolyai Farkas (tatal) si Bolyai Janos (fiul), pe care-i cunoaste o lume intreaga (ma refer la cea civilizata) sa nu sufle nici o vorba despre ei? Ore sunt mai importante niste gaste, sau miei (din pozele atasate), ca doi matematicieni geniali, cunoscuti si recunoscuti in lumea intreaga? Mai multa documentre, mai multa cultura, mai multa atentie. d-le Alexandra CHEŞCU.
asa ovi
26.04.2013 17:53
mai ungure, gasca aia din poza stie mai multa romana decat tine. Meri si comenteaza despre geniile tale la tine in tara. Valea Buii e cea mai faina nu datorita aluia ci tocmai pentru caprele si ratele de pe acolo si pentru atmosfera de paradis pe care nu o gasesti la tine in maghiaria.
pentru ala de la 2
26.04.2013 21:11
Pentru cultura unora:familia BOLYAI este o familie de romani maghiarizati de religie ORTODOXA!in vremurile acelea daca erai roman ,ramaneai la coada vacii...
ovi de buia
26.04.2013 22:19
dar voi ce ati vrea?un primar ciubarar sa atraga fonduri europene?diferenta dintre buia si mihaileni este ca in comuna mihaileni este primar adevarat iar in seica e un ciubarar care nu stie carte,a invatat sa se semneze acum dupa ce a devenit primar.un astfel de om nu poate atrage fonduri europene dar exista o vorba:fiecare popor isi merita conducatorul"asa si fiecare comuna isi merita primarul.in Buia innoti in noroaie cand ploua!
claudiu buia
06.05.2013 20:31
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica