Tribuna
PNL
F.U.E.C.H. asigură vizibilitate României şi Sibiului
Adrian POPESCU
2983 vizualizari
F.U.E.C.H. asigură vizibilitate României şi Sibiului

Recent, "Federation Europeenne Des Corps Consulaire Honoraires" a ales drept locaţie oraşul nostru - pentru găzduirea lucrărilor Adunării Generale F.U.E.C.H.. La baza acestei decizii au existat mai multe considerente. Printre ele am menţiona solicitarea "Asociaţiei Uniunii Consulilor Onorifici din România" (AUCOR) de a adera la structura europeană F.U.E.C.H. Cererea de aderare a fost supusă dezbaterii forului internaţional, fiind în final acceptată cu unanimitate de voturi. Rezoluţia este de o mare importanţă diplomatică internaţională, regională dar şi locală. Documentul a fost semnat de preşedintele F.U.E.C.H.  - Consulul Onorific General Dr. Wolfgang Breitenthaler,  şi de preşedintele AUCOR - Consulul Onorific al Austriei la Sibiu, Andreas Huber. Au fost prezenţi la dezbateri şi la ceremonia semnării acestui document membrii F.U.E.C.H. şi ai Asociaţiei Uniunii Consulilor Onorifici din România (AUCOR). În acelaşi context, delegaţii celor două structuri au avut o întrevedere cu primarul interimar al Sibiului - doamna Astrid Fodor. În cadrul acestei întâlniri, consulii onorifici s-au arătat extrem de interesaţi de mediul economic, social şi cultural din Sibiu. Un alt subiect a vizat  dinamica  învăţământului universitar, importanţa mediului educaţional în procesul dezvoltării  economice şi sociale, necesitatea de a stimula parteneriate cu universităţi din Europa.  Preşedintele F.U.E.C.H.  - Consulul Onorific General Dr. Wolfgang Breitenthaler şi-a arătat disponibilitatea de a susţine proiectele propuse de Astrid Fodor. Primarul Sibiului a adus în discuţie iniţiativele care vizează planul  Europa 2020, noua strategie a UE privind creşterea economică, printre care: ocuparea forţei de muncă, inovare, educaţie, incluziune socială şi climă/energie.

Strategii

Referitor la subiectele dezbătute de Adunarea Generală a F.U.E.C.H., la hotelul Hilton - Sibiu, mai putem să vă precizăm  că cei prezenţi şi-au dat acordul ca  cinci reprezentanţi ai AUCOR să participe la  Adunarea Generală F.U.E.C.H., adunare care va avea loc în  2016, în oraşul  Valencia. Înainte de lucrările de la Sibiu F.U.E.C.H. a avut o altă reuniune,în luna aprilie a.c., găzduită de Tirana / Albania (n.n. aici fiind discutată şi activitatea consulilor onorifici în Albania şi Europa). Revenind la întrevederea de la Sibiu, la finele Adunării Generale oaspeţii au fost invitaţi la un  mic tur prin împrejurimile Sibiului (n.n.printre obiective numărându-se  Palatul Brukenthal de la Avrig, ruinele Mănăstirii Cistercienilor de la Cârţa şi Păstrăvaria de la Albota).

AUCOR

Asociaţia Uniunii Consulilor Onorifici din România (AUCOR) a fost înfiinţată în iunie 2015 (actele oficiale de înfiinţare au fost emise la începutul lunii septembrie 2015) având în componenţă 23 de membri fondatori. AUCOR este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată cu scopul de a promova şi de a încuraja parteneriatele  de  specialitate, dar şi proiectele sociale de interes comun pentru consulii onorifici din România. Asociaţia şi-a propus ca membrii  AUCOR să aibă contacte  cu mediul politic şi economic românesc, dar şi cu alte segmente din mediul diplomatic. AUCOR a ajutat şi va oferi consultanţă membrilor săi  în mod deosebit la începerea misiunii (n.n. furnizând date, informaţii de specialitate, îndrumând  activităţile,  contactele  consulilor onorifici). Activitatea AUCOR este coordonată de preşedintele structurii  Andreas Huber, Consul Onorific al Austriei la Sibiu.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica