Tribuna
PNL
"Prietenii Muzicii" la pian, premiaţi la Gala Festivă
Andra MARINESCU
6958 vizualizari
Au cântat tot weekendul, încă de vineri, la pian, iar duminică, la ora 11, au fost premiaţi în cadrul Galei Festive. Cea de-a treia ediţie a Festivalului "Prietenii Muzicii", din cadrul "Pro Piano România", s-a încheiat. Au participat 115 de copii cu vârste cuprinse între cinci şi 18 ani, dintre care 41 au fost sibieni.

Evenimentul a avut loc la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Sala Festivă de la etajul al doilea din Corpul A. Aici, s-au adunat micile talente, care au dat tot ce au avut mai bun. Au cântat la două, patru sau chiar şase mâini şi au câştigat, pe lângă ropotele de aplauze ale publicului, premii speciale acordate de organizatori. "Credem şi sperăm că fiecare copil a plecat mulţumit de aici", a spus prof. Enikő–Maria Orth, iniţiatoarea acestui festival la Sibiu. Aceasta a făcut parte din juriu, alături de prof. Stela Avesalon, prof. dr. Monica Noveanu, prof. Emese Kálmán şi prof. Sanda - Mihaela Vulcu. "Cea de-a treia ediţie mi s-a părut superioară, atât din punct de vedere numeric,cât şi calitativ. Copiii s-au dezvoltat foarte frumos dacă ne gândim la prima ediţie", a spus Stela Avesalon, preşedintele juriului festivalului.


Povestea festivalului, povestea pianului


Evenimentul nu ar fi fost posibil fără ajutorul UAR - filiala Sibiu. Preşedintele UAR Sibiu a fost, de fapt, "vinovat" pentru organizarea acestui concurs de talie naţională. "Istoria se scrie, de multe ori, cu fapte inedite. De fapt, <> pentru acest eveniment este pianul din spate, pe care familia mea l-a moştenit în Braşov şi am fost însărcinat ori să îl abandonez, ori să îl valorific. Şi am ales a doua variantă. Să îl valorific", a mărturisit Mircea Ţibuleac. Astfel, a luat legătura cu  profesoara de pian Enikő–Maria Orth. "Mărturisesc, nu am nicio legătură directă cu muzica, în afara faptului că îmi place să o ascult. Şi am apelat la ajutorul lui Eniko. Să vadă întâi pianul şi să spună dacă e de aruncat sau de ţinut. S-a îndrăgostit de pianul ăsta şi a zis că trebuie să îl valorificăm. Fiind membru al Clubului Rotary, oferta mea a fost să îl dăm, prin Club, ca donaţie. Dar l-am donat în iunie 2010, Bibliotecii ASTRA, la sfatul lui Enikő. Ea are foarte multă vină. A ajuns la ASTRA datorită domnului Nemeş, care era director. A zis că de mult timp voia pian. I-au dat lacrimile, am restaurat pianul. Enikő a ţinut secret ceva şi numai când a fost foarte sigură mi-a zis că are o idee: acest festival", povesteşte Mircea Ţibuleac.


Aplauze pentru cei mici


În faţa spectatorilor, a fost aplaudat, duminică, la Gala Festivă, mai întâi, juriul. Membrii au primit diplome de excelenţă, la fel şi organizatorii, fiind strigată şi Natalia Jian, un alt "suflet" al proiectului şi una dintre mâinile drepte ale UAR Sibiu. După aceea, au mers, în faţa tuturor, copiii. La Gala Festivă, micuţii au primit Premii Speciale, constând în diplome de participare şi mici atenţii financiare. Apoi, au încântat publicul, pentru ultima dată în acest an la "Prietenii Muzicii", Maya-Flavia Bodea, Miruna-Mihaela Măciucă, Ana-Maya Brumar, Alexandru Trimbiţaş, Teodora Irimescu, Mara Bardac, Raul-Ioan Mordăşan, Theodore-Mihai Mezei, Oana Alexandra Leluţiu, Bob David Raul Solomon, precum şi trio-ul alcătuit din Emese Veress, Boglarka Simon şi Norbert Gârbea.
Evenimentul a fost organizat şi în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica