Tribuna
PNL
După cablurile gri suntem noi care te facem pe tine!
Rareș BIŢU
2799 vizualizari
După cablurile gri suntem noi care te facem pe tine!

Mai ţineţi minte cum dădea de pământ CC cu aşa numita Lege Big Brother pe motiv că încalcă drepturile şi libertăţile individului? Era prin 2009, iar variantele legii picau ca muştele în ... ăsta, în ... în latrină, asta ca să nu zic că picau ca muştele în rahat. Că fostul şef al SRI, Liviu Maior, a demisionat în ianuarie, asta sigur ţineţi minte, nu? ... Nu? Dar că motivul demisiei sale a fost respingerea legilor Big Brother de către CC, mai ţineţi minte? ... Nici asta? Bine, atunci s-o luăm mai puţin abrupt.

În decembriele când lui nea Nicu i-a picat astrahanul de pe cap la ieşirea din TAB, nişte cetăţeni - ce elegant am evitat să le spun fraieri - au pierdut lupta cu gloanţele ca să câştig eu, tu, voi, drepturi, ba chiar şi legi care ni le apere. Se năştea Democraţia şi scrutam orizonturi noi, fără să avem habar ce hibridizări pune la cale nemernicus omniprezentus în laboratoarele unde încrucişează specii noi şi vechi de securistoizi cu solzi şi piele de şopârlani. Din joaca cu ADN-ul turnătorilor şi din eprubetele turnătoriilor au sosit pe lume regnuri nemaivăzute, unele cu înfăţişări şi apucături aproape umanoide, regnuri care au scos ţara la produs, vânzând-o la tarif de tarabă. De batjocorit, a batjocorit-o cine a poftit. De la greci, nemţi, austrieci, unguri, americani, francezi, ruşi, toţi i-au stors resursele sub atentul rânjet al birjarilor pe care, culmea, tot noi, zice-se, ni i-am priponit la hăţuri.

Din damă de companie călărită de domni generoşi amatori de distracţii cu finalizare a ajuns hâda clasei, însă singura care poate, iată, cu mai mulţi deodată. Trecutul l-a dat scump, prezentul l-a amanetat la preţ de Obor, iar viitorul singură şi l-a cotat la tarif de speranţe făcute cioburi. Până aici barem mai ţineţi minte? C-aţi fost aici, ăştia, necăpşunarii. Primul Big Brother care ne-a ieşit în cale a fost cu Soso şi o sudoriţă alături de alţi inşi exact ca noi. Tot ferecaţi într-un soi de casă, cu pretenţii de acasă.

Naivi ori poate doar nepricepuţi, destui s-au găsit să amuşine damf de idealuri, ba unii chiar şi muguri de libertate sunt gata să jure c-au văzut. Noul Big Brother ne-a prins complet nepregătiţi. Nu mai era cu Soso şi nici cu sudoriţa. Era cu libertatea căreia nemernicus omniprezentus i-a pregătit şi chingi, şi căluş în caz că o mai năpădesc ideile. Securistoidul a devenit un soi de Ţiriac şi invitaţii lui cu noi în rolul Balcului. Asta ca să nu zic cu noi în rolul porcilor. Controlul şi reinstalarea fricii aveau nevoie de un suport nou, iar pentru asta un parlament întreg părea potrivit ca un orologiu căruia abia acum treaba-i merge ceas. Peste tot acest zaiafet de moravuri îndoielnice şi interese murdare, nişte binevoitori s-au repezit să picure nişte interes naţional, însă nici măcar ăla nu era de casă, ci mai degrabă de castă. Ca să se lege papanaşul ăsta nou, abil ticluit să-ţi scoată ţie din cap ideea aia fixă care încă-ţi mai viciază supuşenia, şi ca să-l dăm pe gât şi de-i fierbinte, chefii care ne veghează au scos din cuptor ce alţi bucătari n-au fost în stare ani de zile să gătească. Să le fi lipsit Ingredientul Principal? Ori doar cartea de bucate? Mă rog, nu-i vreme de detalii, acum când noua lege Big Brother scoate aburi ca o locomotivă îngrăşată cu cărbune, iar pohta ce-a pohtit-o a devenit literă de lege (era să scriu fărădelege).

Lege potrivit căreia SRI, SIE, DIE, SPP, MApN, MAI şi MJ îţi pot cotrobăi prin telefon sau calculator cu nestinghereala unui mandat naibii. Ştiţi doar câtă sprinteneală poate ispiti revanşa unui magistrat mai negru-n cerul gurii, nu? De aici şi până la compromiterea unei persoane totul se face pas cu pas: aşa cum, adăpostiţi după „interesul naţional”, nişte vigilenţi bine motivaţi îţi pot extrage date personale, la fel de simplu alte date pot fi introduse în calculatorul de la muncă ori de acasă. Parcă-i şi aud pe idioţii de serviciu: „N-au decât, eu oricum n-am nimic de ascuns, dacă îmi ascultă telefonul, treaba lor”. O fi, dar treaba cui e dacă în calculatorul de acasă vigilenţii ăştia îţi plantează nişte înregistrări nu deocheate, ci din cale afară de deocheate. Uite, cu prea mulţi flăcăi şi nicio fată, să zicem. Treaba în cazul ăsta e a cui? Dar dacă în loc de flăcăii care proptiţi, care rezemaţi unul într-altul, te trezeşti cu nişte filme şi mai deocheate, uite cu minori, de pildă. Cum mai demonstrezi că tu eşti fiert pe Travel şi cu astfel de mizerii chiar n-ai nicio treabă? Cine ar rămâne indiferent în faţa unui titlu ticluit cam aşa: „N-o să credeţi cu ce se delecta acasă, ba chiar şi la serviciu candidatul X!” Că tot vin alegeri! Unde mai pui că toate aceste date vor fi şterse, însă abia după trei ani de când furnizorul tău de comunicaţii electronice le-a aşezat pe masa vigilentului de la SIE, SRI, DIE, SPP, MApN, MAI ori MJ.

  ... Cum? De ce are Germania 3.000 de oameni în serviciile secrete la o populaţie de 84 de milioane şi noi vreo 15.000 la 18 milioane? E, hai că eşti chiar obraznic! Mai rămâne să-ntrebi dacă nu cumva sarcina cu legea asta nu-i desenată de Joe şi anume Biden, obrăznicătură ce eşti! Ori în loc să răsteşti astfel de răutăţi, nu mai bine îţi aminteşti de gagica aia din Belgia pare-mi-se care, ca să umple netul de cugetări de doi bani, n-a avut nevoie decât de o ţară, şi aia luată înapoi? Bine, asta ca să nu ajungi la concluzia că suntem un popor defect dintr-o ţară care n-a ştiut să meargă înainte decât după ce istoria a luat-o la şuturi în fund! 

sursa foto: freedomsphoenix.com






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica