Tribuna
PNL
Asta la re(cidi)vista
Din Marmeladă şi până-n Broscărie, România un Sibiu să fie!
Rareș BIŢU
3052 vizualizari

Nici nu ştiu când o mai fi avut vreme CTP-ul să descoase zicerile preşedintelui ales intervievat de Reuters: înainte să-l caute potera ori după? După rtv.net, CTP-ul ar fi întregit, alături de Lucian Mândruţă şi Andi Moisescu, lista vedetelor din trustul Media Pro, invitate la audieri la poliţie, că poliţia când nu ştie, ştiţi ce face, nu? Păi, decât să-şi dea aiurea cu presupusul, când nu ştie, mai bine întreabă. Ori ieri a întrebat de ce umblă Adrian Sârbu cocoşat de greutatea unor dosare de evaziune fiscală estimate la muuulte milioane, vreo 26. Toate de euro. Că poate-l doare-n cur de taxele la stat, poate-l doare-n cur de impozitele la bugetul statului şi e păcat, mare păcat să nu primească şi el barem un diagnostic, dacă tot a ajuns evaziunea fiscală din subiect predicat de presă, nu?

Iată cum putem deveni contemporani cu primul moment când datoriile istorice legate de numele lui Sârbu şi bugetul statului ies de pe orbită şi nimeresc fix în orbitele prin care legea scrutează şi, de-o vreme, începe să se frece la ochi înspăimântată de ce vede. Detalii într-un editorial pe care deontologul neamului nu cred că-l va scrie prea curând.

 

Autostrada Comarnic – Braşov? „Sperăm în continuare. Altă întrebare?”

 

# Altfel e bine. E frig şi bine. Bineînţeles că iarna ne va lua cum altfel decât pe nepregătite, dar nu asta-i problema, după cum până şi ministrul transporturilor a băgat de seamă. Întrebat de autostrada Comarnic – Braşov, Rus nu s-a mai ferit de cuvinte: „Sperăm în continuare. Altă întrebare?” În aceste condiţii pline de optimism, cum să nu speri mă, că mâine vei fi mai tânăr şi o ţâră mai înalt? Uite, dacă vreau, pot să sper şi că autorităţile vor deszăpezi la timp, iar troiene şi tiruri blocate vom vedea numai în imagini de arhivă. Dacă ţin morţiş, pot să sper şi că drumarii or să fugărească neaua de-o să-i meargă fulgii! Vipie va fi pe şosele!

# În timp ce în primul discurs public pe tema corupţiei, Iohannis mângîia pe creştet DNA-ul lui Daniel Morar şi al Codruţei Kovesi, un procuror din Germania s-a trezit vorbind: „În Berlin, când mergi într-o instituţie, nu ţi va cere mită”. Aşa o fi, nu zic, dar ce treabă avem noi cu Berlinul? Nemţii ăştia chiar n-au altceva mai bun de făcut decât să nu ceară nici mită?

# Cu prilejul unei bombe descoperite din greşeală în curtea Parlamentului, deşi corect era să iasă la iveală în plen, o gornistă de la Realitatea TV a cugetat după care a grăit în direct: „Proiectilul a ieşit la suprafaţă în timpul unor lucrări ...”. Ca să nu rămâie bizonul cu impresia că proiectilul a ieşit la suprafaţă autopropulsat, precum castorul din vizuină, am contactat un lucrător de la faţa locului care a binevoit să ne explice cum au stat, de fapt, lucrurile:

„Săpam ... ăsta pardon, stăteam sprijinit absolut regulamentar într-o bere la pet, potrivit programului de lucru, aşteptând să mai apară gagici, că de vreo juma de oră n-am mai fluierat niciuna şi mi-era efectiv uscat gâtlejul de atâta nefluierat, ceea ce io nu înghit. Când deodată, credeam că-i o cârtiţă sau poate chiar un cârtiţ, un proiectil a început să iasă la suprafaţă mişcând pământul, cernoziom, ceva lut şi nişte turbă, cu mişcării pulsatorii rotativ oscilante de înaltă frecvenţă. Exact ca la testele de fizică pe care le efectuam pe vremuri în laboratorul şcolii unde magnetismul oscilopulsatoriu începea să-şi dezvăluie primele secrete. Bine, asta înainte de orele de chimie unde ne distram separând când atomi, când sarea de Na şi Cl, c-aşa ne relaxam noi înainte de olimpiezi”, ne-a relatat unul din muncitorii care asigurau, grijulii şi harnici, paza la petul de bere de mai sus.

# Cu acelaşi prilej, ca din pământ mi-a ieşit în cale următorul titlu: „Alertă cu bombă la Parlament. Un obuz a fost descoperit în curtea Parlamentului”. Acuma, fiind vorba de Parlament, geniştii sosiţi la faţa locului s-au temut ca nu cumva să aibă de-a face cu un abuz, însă cercetările ulterioare au demonstrat că e vorba de un biet obuz. Şi ăla cam obtuz.

 

Marţi, trei ceasuri grele

 

# „Pasagerii unui avion au fost nevoiţi, marţi, să împingă aparatul de zbor pentru ca acesta să poată decola, trenul său de aterizare fiind îngheţat din cauza temperaturilor de minus 40 de grade înregistrate pe aeroportul micului oraş Igarka din Siberia”, informează AFP. Pentru ca ruşii să funcţioneze în regim de eficienţă sporită, a fost suficient să împingă câteva navete cu vodcă după care au prins – vorba reclamei – aariiiipi! Contactaţi de neiniţiaţii în împingerea avionelor cu podul palmei şi scrâşnet de molari, specialiştii în avioane împinse de ruşi motivaţi cu vodcă de 40 de grade au explicat că foarte puţin, extrem de puţin a lipsit ca ruşii să nu împingă avionul până la destinaţie!

# În loc să umble deghizată ori eventual pe vârfuri, Gabriela Firea n-are astâmpăr: „Iohannis face comentarii de analist politic debutant”. Hodoronc – tronc! Să-nţeleg că atunci când a criticat neortodoxul că n-are copii, a făcut-o în calitate de analist politic cu experienţă?

# Că tot veni vorba: „Lovitură pentru Gabriela Firea: Fiul ei a recunoscut că l-a votat pe Iohannis”, scrie evz.ro. Pe lângă faptul că Răzvan Firea e primul model androgin din România, fără ca ăsta să fie vreun model, votul acordat lui Iohannis mi se pare o bagatelă. Noroc că onoarea familiei e spălată de celălalt fiu care şi BAC-ul a izbutit să-l pice. Şi nu oricum, ci cu 1,6! Performanţă cu care nu ştiu zău câţi fraţi de androgin or fi în stare să se laude! ... Cum? Ce-nseamnă androgin? Păi, cum să vă explic io, să n-audă copiii ... a, da: adică atunci când va deveni părinte, Răzvan ăsta poate fi ori mamă, ori tată, depinde de el. Sau de ea. Cert e că deocamdată-i ortodox. Ori poate ortodoxă.

# Iohannis: “Vreau o Românie ca Sibiul!” Dacă tot e pe vrute, pot să vreau o şi eu Românie ca centrul Sibiului? … Sigur? Bine: de n-o fi cu bănat, o Românie ca centrul Sibiului vreau! Şi sunt convins că asta vor toţi, din Marmeladă până-n Broscărie.

# Adrian Severin, despre protestele de la alegerile prezidenţiale: “A fost o lovitură de stat executată de grupări fascistoide şi legionaride”. Mă, ia stai aşa: Severin ăsta nu-i Severin ăla de mi ţi l-au prins ziariştii de la The Sunday Times în timp ce-şi făcea un lobby de 20.000 de euro tocmai cu mâna lui? Ăla-i, este? Păi, şi-n loc să locuiască într-o scorbură din care să iasă doar noaptea, găinaroidul emite păreri la lumina zilei? Ruşine, domnu Severin: adică duduia Bica opinteşte 62 de milioane şi matale forţezi intrarea în istorie găinărind mizilicării?

# „Monica Macovei i-a trimis preşedintelui ales, Klaus Iohannis, o scrisoare prin care îl roagă să solicite Parlamentului adoptarea, până la sfârşitul anului, a unui proiect de lege care permite înfiinţarea partidelor politice cu minimum trei membri”, anunţă Gândul. Alo, doamna Macovei! Pot ca să vă spun Monica? Asta-i discriminare curată, doamnă! Păi, partidele cu doi membri ce defect au, de mi le-aţi omis? Că din ăstea cu trei membri există demult, ce naiba! Chiar nu ştiţi că, dacă-i trafic pe casa scărilor, îşi pot ţine congresele în lift?






comentarii
3 comentarii

Și dacă tot veni vorba de broscărie cam pe c
LOCATARII
27.11.2014 13:00
Este cam mult. De ce nu un membru. Denumire: Partidul Monica Macovei. Presedinte: Monica Macovei; secretar: Monica Macovei; purtator de cuvant: Monica Macovei; director de campanie: Monica Macovei; membrii in Parlament: Monica Macovei; cota de piata: Monica Macovei; agenti acoperiti din partid: Monica Macovei;
LA MULTI ANI TOVARASA MONICA MACOVEI!
hh
02.12.2014 10:47
ăia de la aeroportu' din Sibiu ar trebui să ia lecții. că vorba ia, cine n-are ruși să-și cumpere...
gheorghe de gheorghe
04.12.2014 18:14
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica