Tribuna
PNL
Ce se întâmplă după 15 ani de căsnicie
Andra MARINESCU
2836 vizualizari
Ce se întâmplă după 15 ani de căsnicie

După 15 ani de căsnicie, îşi dau seama că nu mai au nimic de împărţit. Dorind să înţeleagă cum au ajuns în acest punct al relaţiei lor, cei doi soţi se apucă să re­con­stituie momentele-cheie pe care le-au petrecut împreu­nă. Povestea lor şi la ce con­cluzie au ajuns veţi putea descoperi joi, 29 octombrie, sau sâmbătă, 31 octombrie, în Sala Studio a Teatrului Naţional "Radu Stanca" (din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor), de la ora 19, unde se va juca "Necunos­cuta cunoscută".
Povestea este regizată de Victor Olăhuţ şi este o pre­mieră naţională. Potrivit regi­zorului, acest text nu s-a mai jucat în România. "Vom ve­dea publicul, reacţia lui, şi apoi vom decide ce vom face cu această piesă în conti­nuare. Sperăm să jucăm câteva stagiuni bune, să vină lumea", spune Victor Olăhuţ. Aceasta este prima lui colaborare cu TNRS şi cu cei doi actori, Pali Vecsei şi Ari­na Ioana Trif, regizorul fiind, la origine, clujean, dar lo­cuind în Bucureşti de câţiva ani.

Personajele "sunt de văzut"

Personajele pe care le vor juca - spun cei doi actori - sunt interesante. "Sunt de văzut. Vă invităm la teatru", spune Pali Vecsei. Pentru a o pune în scenă, echipa, for­mată şi din Vlad Robaş, asis­tent regie, a muncit pentru această reprezentaţie mult. "A fost o perioadă fru­moasă de repetiţii, care a inclus de toate. De vreo lună şi jumătate stăm în Sala Studio şi repetăm", mai spune Pali Vecsei,
Cei care doresc să desco­pere povestea celor doi soţi din "Necunoscuta cunos­cută", de Aleksander Ścibor-Rylski, îşi pot cumpăra bilet la avanpremiera de joi sau la premiera de sâmbătă. Bilete se găsesc la Agenţia TNRS de pe strada Nicolae Bălcescu şi costă zece lei, respectiv, cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari, cinci lei.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica