Ce facem în weekend: mergem la concert, la muzeu sau la teatru

Weekendul care se apropie sibienii îl pot petrece mai mult în spații închise Muzeul de Istorie, Teatrul „Gong”, Biblioteca Universității "Lucian Blaga'' și Biblioteca Astra pregătind pentru ei expoziții, ateliere și spectacole de magie și un târg de carte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iubitorii concertelor simfonice au ocazia să participe la Filarmonică la evenimentele care au loc cu ocazia festivalului „Brave New Music”, iar cei care iubesc totuși mișcarea, pot pleca în excursii, Anii Drumeției pregătind pentru ei, ca de fiecare dată, drumeții prin împrejurimile Sibiului.

Muzeul de Istorie Casa Altemberger îi invită pe sibieni vineri 22 noiembrie, ora 13.00 la prezentarea Brățării de Aur. Potrivit domnei dr. Corina Borș arheolog expert / cercetător științific III, datarea brățării este din a doua jumătate a mileniului II a.Chr., anume sfârșitul epocii bronzului / începutul epocii fierului (Bronz Târziu), eventual chiar mai timpuriu – Bronz mijlociu. Acest artefact preistoric din metal prețios reprezintă o descoperire rară pentru zona geografică a Munteniei și perioada cronologică de referință, anume cea de la finalul mileniului II a.Chr. și începutul mileniului I a.Chr.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” prezintă în perioada 20 – 24 noiembrie o selecție specială de spectacole pentru copii, sub egida „Sibiu Magic Show”. Programul îmbină teatrul cu elemente din circ și arta magiei, spectacole ce jonglează cu vizibilul și invizibilul, într-o serie surprinzătoare cu numere de iluzionism, scamatorii, levitație, prestidigitație, clovnerie, dar și elemente de circ. Primul spectacol din program, „Alice în țara magică” e o montare în care magia, povestea și misterul se împletesc perfect pentru a ține spectatorii cu sufletul la gură. Alice trebuie să ajungă cât se poate de repede la Regina de Cupă, iar singurul care ar putea s-o ajute este Pălărierul Nebun. „Alice în țara magică” va fi prezentat vineri, 22 noiembrie, de la ora 11:00. Cea de-a doua producție, „Laboratorul fermecat” îi aduce pe scenă pe Profesorul Magician împreună cu asistenta sa Roboțica Bip, într-o aventură carusel cu numere dintre cele mai comice. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11:00. Michaël Gueulette sau „Gromic”, așa cum e cunoscut în toată lumea, aduce la Sibiu un spectacol inspirat din lumea magicienilor și a clovnilor, care are ca inspirație tandrețea râsetelor și care propune o incursiune hilară și emoționantă în lumea copilăriei. „Maaagia – the magic of simplicity” va avea două reprezentații sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 18:00 și duminică, 24 noiembrie, de la ora 11:00. De asemenea, în acest weekend va avea loc și un Atelier de Comunicare prin Artă – „Prinzătorul de vise” care îi așteaptă pe copii sâmbătă, 23 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Produsul final al acestui atelier va deveni un simbol, prin care copiii vor fi încurajați să se gândească mai mult la dorințele lor, să își exprime dreptul de a visa la un viitor luminos și fericit. Activitatea implică folosirea unor materiale precum hârtie colorată, ațe, bile de lemn și pene, toate acestea contribuind la realizarea unui obiect unic și personalizat. Fiecare copil va pleca acasă cu un Prinzător de vise care să le amintească de puterea visurilor și de dreptul lor de a fi protejați și încurajați să viseze.

Biblioteca Universității "Lucian Blaga'' invită sibienii să participe la a doua ediție a târgului de carte gratuit „Take me! Use me! Read me!”. Acesta este un eveniment special dedicat tuturor iubitorilor de lectură, unde sibienii au ocazia să doneze cărți, cursuri, materiale didactice din biblioteca personală și să ia acasă cărți din colecția expusă de comunitatea universității. Târgul va avea loc până duminică, 24 noiembrie, între orele  09,45 – 18,00, la parterul bibliotecii, strada Lucian Blaga, 2A.

Vineri, 22 noiembrie, la Biblioteca Astra Sibiu va avea loc un Atelier de lucru pentru adolescenți cu vârsta între 14-18 ani. Proiectul „Semn că însemni” continuă cu un atelier de lucru intitulat „Rușinea: Finding shelter in a storm of shame”, care va fi susținut de Iuliana Muntean, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ. Atelierul va avea loc la ora 18.00, la American Corner (Bblioteca Astra, Corp. B, et. 5). „Una dintre provocările pe care le avem în această cultură este de acceptare a întregului nostru sine și a tuturor imperfecțiunilor. Îmi doresc ca la acest atelier să devenim mai conștienți de spațiul psihic ocupat de rușine și de prezența ei în viața noastră, să căutăm resurse și strategii prin care să ne eliberăm de prescripții ale rușinii care ne îngustează ori ne separă de contactul cu noi și cu ceilalți”, au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA.

Anii Drumeției organizează sâmbătă, 23 noiembrie o excursie în pădurile Hârtibaciului, Ilimbav – Poienița – Ilimbav, cu ghidul Catri Naicu și o excursie spre Vârful Măgura și Căsuța din Munți, unde drumeții vor degusta bucatele autentice și berea locală, pe traseul Hidrocentrala Sadu I – Vârful Măgura – Tocile, ghid Nicoleta Ocneriu. De asemenea, sibienii pot alege o drumeție pe Via Transilvanica, de la Mediaș, la Bazna, cu oprire în cămara unui băznean, alături de ghidul Ioana Pătrășcoiu.

Până sâmbătă, 23 noiembrie, la Filarmonica de Stat are loc cea de a V-a ediție a festivalului „Brave New Music”. În cadrul acestuia, vineri, 22 noiembrie, de la orele 10.00, 11.00 și 12.00, la Sala Thalia va avea loc Concertul educativ „Destinații muzicale", în care solistul Filarmonicii "Banatul" din Timișoara, percuționistul Doru Roman, ne va purta într-o călătorie muzicală pe întreg mapamondul, prin lucrări de A. Gomez, N. Zivkovici, M. Moleiro, I. Albeniz, B. Quartier, E. Hatch. Tot vineri, vineri, 22 noiembrie, la ora 19:00, la Sala Thalia, cei 16 muzicieni internaționali care fac parte din Orchestra I’Sedici îi vor purta pe sibieni printr-o călătorie sonoră magică prin muzica lui Béla Bartók – Dansuri populare românești; Constantin Silvestri – Dansuri româneşti; Liviu Dănceanu – 5' of Millenium 7 min; W.A. Mozart/Peter Schickele – Eine Kleine Nachtmusik/Nichtmusik; Victor Herbert – Gypsy Life; Astor Piazzolla – Libertango și W.A. Mozart – Serenata notturna no. 6 în Re Major, KV 239.

 

Autor
21 noiembrie 2024 la 12:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 58 minute
(ACTUALIZARE 20:40) Incendiul de pe strada Kiev a fost lichidat
Incendiul izbucnit la casa de pe str. Kiev din Sibiu a fost lichidat, în prezent lucrându-se pentru înlăturarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Conferință inedită la Sibiu despre reglarea emoțională și relația părinte-copil
Pe 5 și 6 iulie 2025, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, va avea loc conferința „Reglarea...
Educație
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 7 ore
Prelegere despre bătălia din Normandia susținută de comandantul Corpului V al Armatei SUA, la Sibiu
După festivitatea din Piața Mare, prilejuită aniversarea celor cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Generalul-locotenent...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Recomandările zilei de vineri la FITS: Kathleen Turner și show-ul italian „Legende povestite la înălțime”
Vineri, 27 iunie înseamnă peste 15 spectacole captivante, peste 10 spectacole outdoor gratuite, 4 spectacole difuzate online. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 21 ore
Sibian de 18 ani, dispărut în timp ce se îndrepta spre un oficiu poștal
Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați, la data de 26 iunie, în jurul orei 18:00, de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
VIDEO: Scandal cu amenințări, în centrul Sibiului. Două familii rivale și-au tranșat problemele în stradă
Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente....
Actualitate
1 min de citit