Tribuna
PNL
Biblioteca Astra informează: 30 ianuarie, repere în timp

*Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei
*1885 - HOSSU, Iuliu (n. 30 ian. 1885, Milaşu Mare, - d. 28 mai 1970, Bucureşti) – 130 de ani de la naştere; 45 de ani de la moarte: prelat unit român. Episcop al Episcopiei greco-ca­tolice de Gherla (din 1917) şi Cluj-Gherla (1930-1948). Membru de onoare al Aca­demiei Române (1945). Unul dintre organi­zatorii Marii Adunări Naţio­nale de la Alba Iulia (1918), a condus delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand I docu­men­tul prin care se de­clara Unirea Transilvaniei cu Ro­mâ­­nia. Membru marcant al ASTREI. A ridicat aşeză­minte bisericeşti şi a susţinut activi­tatea cultural-tipografică a Bisericii Unite. Arestat şi re­ţinut pentru convingerile sale religioase (1948-1955), apoi cu domi­ciliu forţat (la Curtea de Argeş, Ciorogârla, Căldă­ruşani). Numit „car­dinal in pec­tore” de papa Paul VI (1969). Prezent în presa vre­mii, mai ales în „Curierul creş­tin”.
*1875 - STAN, Vasile (n. 30 ian. 1875, Sohodol - d. 13 apr. 1945, Sibiu, înmormân­tat la Răşinari) – 140 de ani de la naştere; 70 de ani de la moar­te: profesor şi ar­hiereu-vicar al Arhiepisco­piei Sibiu­lui. şcoala primară la Soho­dol, gimnaziul în Brad, Beiuş şi Braşov. Îşi con­tinuă stu­diile la Semi­narul An­dreian (1893-1896). Doctorat în filozofie la Buda­pesta (1908). Profesor la Şcoa­la Civilă de Fete a AS­TREI (din 1902), apoi la Se­minarul Teologic Andreian (1902-1918) şi director al Secţiei de Pedagogie deve­nită Şcoala Normală „Andrei Şaguna” (1920-28). Primul episcop al Maramureşului, cu sediul la Seghedin (din 1938). Articole în „Telegraful Român”, „Revista Teologică” şi „Vatra Şcolară” - revistă pe care a redactat-o după moar­tea pe­dagogului Petru Şpan (1911-1914). Teza de docto­rat „Lim­ba maghiară pentru şcoalele poporale”; alte lu­crări de uz şcolar în română şi ma­ghiară, inclusiv o gra­matică a limbii maghiare (1909); „Centenarul lui Şa­guna şi opinia publică” (1910).






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica