Tribuna
PNL
Accidente la Sadu şi Iacobeni
Dumitru CHISELIŢĂ
692 vizualizari
Accidente la Sadu şi Iacobeni

Polițiștii rutieri au intervenit miercuri seara la un accident produs pe DJ 105G, la ieșirea din localitatea Sadu.

În timp ce conducea un autoturism spre Tălmaciu, cel mai probabil pe fondul vitezei neadaptate, un tânăr de 25 de ani, din Tălmaciu, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. 
Pasagerul din autoturism, un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, tot din Tălmaciu, a fost transportat la spital.


Un alt accident s-a produs, joi, în localitatea Iacobeni, anunţă IPJ Sibiu. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, a rezultat că, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe DJ 143, o localnică în vârstă de 24 de ani a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovită de o autospecială destinată colectării deșeurilor menajere, care era condusă pe aceeași direcție de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Agnita.
În urma accidentului au rezultat rănirea gravă a biciclistei și rănirea ușoară a unui copil în vârstă de 3 ani, pasager pe bicicletă. Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

ISU informează că femeia în vârstă de 24 de ani a suferit fracturi deschise prin strivire la ambele picioare, aceasta fiind stabilizată la fața locului și transportată de urgență î la UPU Sibiu. Băiețelul, în vârstă de 3 ani, a suferit un traumatism facial și multiple escoriații, acesta fiind transportat la CPU Luther.
 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica