Accident în Viile Sibiului. Trafic îngreunat pe DN14

Două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 14, la ieșirea din municipiul Sibiu. Din cauza unei depășiri neregulamentare, un bărbat de 40 de ani și un copil de 7 ani au ajuns la spital.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“În timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, un bărbat de 40 de ani, din Mediaș, s-a angajat în depășirea unui vehicul fără să se asigure, intrând în coliziune cu un autoturism condus pe aceeași direcție, al cărui șofer, un sibian de 37 de ani, efectua deja manevra regulamentară de depășire”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 40 de ani și a unui copil din mașina pe care acesta o conducea, un băiat în vârstă de 7 ani, ambii fiind transportați la spital.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“SAJ Sibiu a trimis de urgență un echipaj de tip B în apropiere de Viile Sibiului, la un accident rutier produs între două autoturisme. Echipajul SAJ a acordat asistență medicală la două victime: un bărbat de 40 de ani care a suferit un traumatism lombar și de genunchi, și un minor de 7 ani care a suferit un traumatism cranian și de membre inferioare. Ambii au fost transportați la spital în stare stabilă“, precizează Vasile Scridon, purtător de cuvânt SAJ Sibiu.

Traficul pe DN14, la ieșire din municipiul Sibiu, se desfășoară îngreunat.

Autor
23 decembrie 2024 la 15:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 40 minute
(ACTUALIZARE 20:40) Incendiul de pe strada Kiev a fost lichidat
Incendiul izbucnit la casa de pe str. Kiev din Sibiu a fost lichidat, în prezent lucrându-se pentru înlăturarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Conferință inedită la Sibiu despre reglarea emoțională și relația părinte-copil
Pe 5 și 6 iulie 2025, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, va avea loc conferința „Reglarea...
Educație
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 7 ore
Prelegere despre bătălia din Normandia susținută de comandantul Corpului V al Armatei SUA, la Sibiu
După festivitatea din Piața Mare, prilejuită aniversarea celor cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Generalul-locotenent...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Recomandările zilei de vineri la FITS: Kathleen Turner și show-ul italian „Legende povestite la înălțime”
Vineri, 27 iunie înseamnă peste 15 spectacole captivante, peste 10 spectacole outdoor gratuite, 4 spectacole difuzate online. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 21 ore
Sibian de 18 ani, dispărut în timp ce se îndrepta spre un oficiu poștal
Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați, la data de 26 iunie, în jurul orei 18:00, de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
VIDEO: Scandal cu amenințări, în centrul Sibiului. Două familii rivale și-au tranșat problemele în stradă
Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente....
Actualitate
1 min de citit