2023-Anul A.C.Popovici (LI): AUREL C. POPOVICI, PATRIOT ROUMAINE. 1863-1917 MORT PAUVRE! - tipic articlier - reacţiunea, ... condiţiunea eternă a culturei naţionale?

În „Cuvântul” din 10 martie 1927, marele ziarist Pamfil Şeicaru îl prezenta pe Aurel C. Popovici într-un articol memorabil, pe prima pagină a publicaţiei: «Pentru sistemul electoral de promovare a valorilor de conducere înseamnă „Statul e pus la loterie” socotind - şi pe bună dreptate - ca şi noi cei dela „Cuvântul” modeşti continuatori - că statul democrat înseamnă anarhizarea indivizilor, iar civilizaţia democrată o abstractă civilizaţie cantitativă. Statul naţional? Forma civilizaţiei calitative. De aici în cele trei capitole „naţionalitatea e o nobilime”, „nobilimea este o lege a firii” şi „nobilimea naţională”. Aurel C. Popovici schiţează elementele fundamentale ale caracterului naţionalităţii şi aşa se explică logic cutezătoarea lui replică. „Da: eu reprezint idei cu desăvârşire reacţionare. Pentrucă „reacţiunea” reprezintă condiţiunea eternă a culturei naţionale: Înţelepciunea istorică a neamurilor faţă cu poftele şi fanteziile indivizilor răzleţi”. E în aceste rânduri întreaga fiinţă morală a lui Aurel C. Popovici. Pasionat de un curaj rar în afirmarea credinţelor lui, de o linie robustă în stil, de un ritm viguros în argumentare, fără menajamente, fără protocolare transacţii în convingerile pe care le afirma cu o violenţă, cu o brutalitate de fanatic. Acest neostenit cercetător, acest cărturar cum rar mai răsare în viaţa culturală a unui neam, acest familiarizat cu toate sistemele filozofice, această frumoasă întrupare a inteligenţii româneşti, aducea chiar în cea mai aridă argumentare un fluid de pasiune, un suflu seducător de credinţă, că fraza lui abruptă, cu precipitări năpraznice de ritm căpăta o resonanţă lirică fermecătoare. Era în Aurel C. Popovici un mare temperament de poet şi nu poate fi socotită faimoasa lui carte „Gross-Ostereich” decât ca o consolatoare construcţie vizionară de poet. Şi s´ar cuveni pentru acest doctrinar al naţionalismului, pe acest neostenit luptător al ideii naţonale, o postumă recunoştinţă: să i se aducă oasele în pământul patriei pe care a iubit-o atâta, cum numai un Bălcescu şi un Eminescu au iubit-o: în poet şi în profet. Pamfil Şeicaru».

Ultimii ani ai vieţii lui Aurel C. Popovici sunt prezentaţi în lucrarea istoricului Aurel C. Popovici. Politicianul român, născut în Banatul multietnic, a fost profund implicat în toate marile evenimente ale imperiului austro-ungar. După ce a fost într-o audienţă la prinţul Franz Ferdinand, el a devenit consilier al acestuia în domeniul naţionalităţilor, arhiducele afirmând - după ce l-a cunoscut - „Acesta-i omul meu; de sfaturile lui trebuie să mă ţin”. Sfătuit de Aurel C. Popovici, arhiducele Franz Ferdinand vizitează Regatul României, primirea oficială de la Sinaia - de către regele Carol I, din iulie 1909 - fiind precedată de o campanie de presă prohabsburgică românească, orchestrată de comitetul de iniţiativă, format din tribuniştii Aurel C. Popovici, Ioan Slavici, G. Bogdan - Duică, I. Scurtu, etc. Articolul „Vine moştenitorul! (din publicaţia „Lupta” 6/19 mai 1909) era un apel la mobilizarea românilor în a-l întâmpina pe prinţul moştenitor, în speranţa că acesta „va fi odată binefăcător al tuturor popoarelor din monarhia vecină şi a românilor îndeosebi”. Faptul că în programul vizitei era anunţată şi o audienţă pe care principele Franz Ferdinand urma să o acorde unei delegaţii a românilor transilvăneni aşezaţi în România, în frunte cu profesorul Mândrescu, Aurel C. Popovici şi Ioan Slavici, a declanşat o virulentă campanie de presă a unor ziare de presă din monarhia austro-ungară, fiind prezentată și lucrarea federalistă a gânditorului român. Vizita a avut un ecou pozitiv în rândul românilor din imperiu, atentatul de la Sarajevo (15/28 iunie 1914) punând capăt speranţelor multor popoare, dar şi al grupării care milita pentru federalismul imperiului. Reproducem un pasaj din lucrarea istoricului sibian: «Odată cu dispariţia lui de pe scena istoriei, omul providenţial, care să pună mâna pe sabie şi pe burete pentru a redesena harta monarhiei, dispărea şi el. Credem, împreună cu mulţi critici ai lui Popovici, printre care Vasile Goldiş, Wickam Steed, Karl Renner sau chiar ministrul Beck, că aici, în zona factorilor politici chemaţi să înfăptuiască Austria-Mare pe baza criteriilor naţionale, se plasează principalul punct slab al proiectului federalist al lui Aurel C. Popovici. Odată cu dispariţia lui Franz Ferdinand, spectrul războiului lua locul proiectelor federaliste de reformare a imperiului. „La belle époque” lua sfârşit în zângănit de arme, alungată de bubuitul tunurilor. Curţile marţiale, cu legile draconice, ale stării de război, ameninţau orice derapaj, orice iniţiativă politică, orice tentativă de gândire liberă. Aurel C. Popovici, care în tinereţe se amăgise cu ideea că este „austriac din creştet până în tâlpi” nu-şi mai găsea locul în acea lume». Lucrarea monumentală a istoricului dr. Vasile Crişan (format mare, 285 pagini, inclusiv ilustraţii şi harta imperiului) se încheie cu subcapitolele: „Sfârşitul iluziei. La question roumaine en Transylvanie et en Hongrie (1916)” şi „Preliminarii ale Marii Uniri”; sunt prezentate multele demersuri făcute de Aurel C. Popovici pe lângă marile cancelarii de la Viena, Berlin şi Bucureşti. Aurel C. Popovici şi Alexandru Vaida Voevod erau consideraţi „cel mai periculoşi români”, ambii refugiindu-se Elveţia, fiind convinşi că dintr-o ţară neutră vor putea ajuta mai bine naţiunea lor.

Episodul celor 5 săptămâni petrecute la Berlin (1915) este edificator, Aurel C. Popovici fiind primit de cancelarul Germaniei, Theobald von Berthmann-Hollweg, unde îi expune concepţia sa federalistă, menită să salveze monarhia. Ulterior, într-un restaurant „de pe Unter der Linden”, a avut loc o întâlnire cu circa 10-15 oameni politici germani, Aurel C. Popovici prezentând „o patetică expunere a proiectului său federalist”. Prezent la întâlnire, Freiher von Maltzhau „un intim al Kronprinz-ului” a făcut o observaţie, reţinută în „Memoriile” lui Vaida-Voevod, prezent la dezbatere: «Domnule profesor, argumentaţi admirabil, însă permiteţi-mi o observaţie. (...) Totuşi eu cred că, decât un Grossosterreich, peticit din fragmente de stătuleţe, din punctul de vedere al intereselor germane ar fi de preferat (arătând cu degetul contururile petei albastre de pe hartă, între Nistru şi Tisa) o Românie Mare cu mult mai închegată, mai omogenă şi mai solidă, ca aliată”. Aurel C. Popovici îi răspunde că el nu-şi poate permite să facă o politică bazată pe sentimente şi fantezie, fără să bănuiască faptul că nu peste multă vreme istoria îi va da dreptate colonelului von Maltzhau». Destinul său se frânge brusc, organismul slăbit de un diabet neputând face faţă unei congestii pulmonare. Deşi şi-a dorit un mormânt la Lugoj, a fost înmormântat în Cimitirul comunal din Geneva. Istoricul Vasile Crişan a consemnat: «Pe piatra sa de mormânt (...) ca un memento al sacrificiului în slujba naţiunii şi ca un reproş adresat destinului, stă scris: „AUREL C. POPOVICI, PATRIOTE ROUMAINE. 1863-1917 MORT PAUVRE”.

În contextul acestui an - Timişoara fiind capitală culturală europeană - invităm timişorenii să lectureze lucrarea scriitorului Gheorghe Jurma: „Descoperirea Banatului” (Editura Timpul, 1994). Din aceasta se poate reţine capitolul „Profeţia sau inactualitatea filozofiei naţiunii: A.C. Popovici”, din care reproducem selectiv: «(...) Alături de Mihail Eminescu şi Nicolae Iorga, Aurel C. Popovici este un strălucit ziarist, un ziarist de idei, un tipic „articlier”, cum se spune în limbaj profesional, ziaristul care scrie articolul de fond, coloana vertebrală, determinând cotidian atitudinea ideologică şi politică a gazetei. N-a fost problemă la ordinea zilei sau din temele principale ale gîndirii europene asupra cărora să nu-şi fi spus autorizat şi documentat cuvîntul său din punctul de vedere al poziţiei originare.” (...) Filosof al statului şi sociolog, tactician politic de factură machiavelică, profet politic nerealizat, Aurel C. Popovici rămîne una dintre cele mai stranii, mai complexe şi mai măreţe figuri din istoria culturii noastre moderne”. (...) Un număr al publicaţiei „Caraşul nou”, din Oraviţa (...) este închinat memoriei lui A.C. Popovici. Un moto, la manşeta ziarului, din gînditorul bănăţean atrage atenţia asupra ideii:

„Întreaga civilizaţie a lumii nu se produce decît de naţionalităţi: şi nu se poate menţine şi dezvolta decît înlăuntrul lor. Omenirea e o abstracţie, un cuvînt. Ea nu trăieşte şi nu poate trăi decît în şi prin naţionalităţile ce o alcătuiesc”. Rîndurile scrise pentru „Caraşul nou” de Nicolae Iorga reţin: „Aurel Popovici a putut să urmeze o cale greşită în ce priveşte viitorul poporului românesc care numai pe baza încrederii în sine îşi poate atinge ţintele fireşti. Dar a fost o mare inteligenţă şi un om cu o voinţă de fier. Afară de aceasta, în România de atunci, a tuturor răsplătirilor pentru cine, viind de „dincolo”, ştia servi, el a rămas drept, cu fruntea sus, închis în credinţa sa”.

(va urma)

Marius HALMAGHI