Tribuna
PNL
150 de elevi meşteşugari au sărbătorit "Bucuria Învierii", la ASTRA
Ana Maria MĂTUŞOIU
1261 vizualizari
Icoane pictate pe sticlă, iepuraşi, ouă încondeiate, felicitări şi desene. Acestea sunt doar câteva dintre lucrările artistice care au putut fi admirate joi, începând cu ora 11, în foaierul Bibliotecii Judeţene Astra, acolo unde a avut loc cea de-a doua ediţie a concursului naţional de creaţie artistico-plastică. "Bucuria Învierii", este tema competiţei din acest an, organizată de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 Sibiu în parteneriat cu Asociaţia Creştin Ortodoxă Acord, în cadrul proiectului "Lăsaţi copiii să vină la mine".
150 de participanţi, creatori a  300 de lucrări

Iniţiatorii proiectului, Ana Bozdoc şi Pr. prof. Marian Vlăduţ, sunt cei care au stabilit pe lângă criteriile de participare, şi cele mai însemnate obiective ale concursului, iar acestea constau în cultivarea sensibilităţii artistice a elevilor, educarea dragostei şi admiraţiei faţă de tradiţii, dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică, cunoaşterea şi utilizarea unor tehnici de lucru diverse, încurajarea activităţilor umanitare, prin ajutorarea copiilor proveniţi din familii defavorizate, încurajarea schimbului de experienţă între şcoli. Unul dintre factorii cei mai importanţi s-a dovedit a fi însă, dezvoltarea şi stimularea potenţialului creativ al copiilor cu dizabilităţi, întrucât elevii participanţi sunt copii cu probleme speciale. Pe lângă asta, scopul organizatorilor a fost de a "implica şi motiva elevii în astfel de concursuri", a mărturisit Pr. Prof. Marian Vlăduţ. 
În concurs s-au înscris 150 de elevi, iar dacă unii au participat cu o singură lucrare, au fost şi tineri care au pus la bătaie mai multe creaţii. Aşa se face că, organizatorii au trebuit să selecteze cele mai desăvârşite opere, dintr-un număr de 300 de realizări artistice. Elevii înscrişi provin din Dumbrăveni, Mediaş, Turnu Roşu, de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr, 1 şi nr. 2. Fiecare a avut posibilitatea să dea frâu liber creativităţii, întrucât, competiţia din acest an a inclus cinci secţiuni, toate specifice sărbătorilor pascale: icoane, ouă încondeiate, felicitări, colaje şi desene. Iar cum concurenţii au fost numeroşi, lucrările la fel, organizatorii au putut să realizeze şi o expoziţie care a cuprins toate creaţiile tinerilor meşteşugari.

Înmânarea premiilor

Cu toate că pentru realizarea lucrărilor, elevii au pus suflet, muncă şi imaginaţie, organizatorii nu au avut posibilitatea să îi premieze pe toţi, întrucât bugetul alocat premiilor a fost de doar 500 de lei. Au avut parte însă, de aplauze şi felicitări cu toţii. S-au acordat mai multe premii unu, doi şi trei, care au constat în bani şi diplome, dar au fost înmânate şi menţiuni, iar câştigătorilor acestora le-au fost oferite diplome şi ghiozdane. Cei care au primit  premiul întâi pentru icoane sunt  Emilian Jiga şi Emanuel Jiga, amândoi elevi la CSI, nr. 1. Distincţia secundă le-a fost acordată elevilor Cristina Juncan şi lui  Rupi Samu, de asemnea, elevi la CSI, nr. 1. Pentru premiul al treilea au fost convovaţi Ana Zămărcău şi Rodica Jiga. La categoria felicitări au fost premiaţi Mădălina Breica şi Gabriel Popa. Şi categoriile desene şi colaje au avut premiaţi, iar printre aceştia îi amintim pe Andreea Muntean, Alisa Steluţa Blăjan şi Moater Ilie. 
Menţiuni au fost oferite pentru Alina Muntean, Teodora Maur, Cristina Hâncean, Maria Boldi şi Alin Micu.
Alături de organizatori, colaboratorii au avut un rol meritoriu în desfăşurarea concursului. Aceştia sunt: Silvana Şerb, Ana Purcia, Daniela Moldovan, Daniela Bărdaş,  Corina Frântu, Rita Beleţ şi Dan Kondor.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica