Zilele trecute, madam Graţiela, ministrul Mediului ni s-a înfăţişat în toată splendoarea-i furioasă, ameninţându-i pe producătorii de maşini prinşi cu fofârlica poluării, că-i va târî prin cele judecăţi, pentru a plăti matrapazlâcurile comise. Foarte corect şi liniştitor a grăit doamna Graţiela, am putea spune că persuasiunea domniei sale a fost chiar graţioasă, mlădiindu-se printre îndoielile noastre de necredincioşi fripţi cu atâtea ciorbe, numai că discuţia aceasta a dezgropat nişte gânduri care, din când în când, ne chinuie, pe noi, cei care am decartat, măcar o dată în viaţă, taxa de mediu percepută la înmatricularea unei maşini. Despre ţara noastră ne-am obiş­nuit să spunem că are cei mai frumoşi munţi, cele mai frumoase dealuri, păşuni, poieniţe. Între noi fie vorba, natura n-a fost deloc zgârcită din acest punct de vedere nici cu austriecii, slovenii, italienii sau francezii, numai că toţi aceştia nutresc faţă de natură un respect pe care, la noi, îl întâlneşti foarte rar. Există în multe dintre ţările civilizate o cultură a spaţiilor verzi, un respect pentru natură, păstrat cu sfinţenie. Acolo, grija pentru natură porneşte de la omul simplu şi se întâlneşte pe drum cu strădania autorităţilor. N-am înţeles niciodată ce face statul român cu taxele de mediu adunate de la contribuabil. N-am înţeles, pentru că transparenţa în astfel de chestiuni e vopsită în negru. Ceea ce vedem - însă - este că se taie păduri în draci, se betonează par­curi, se taie copacii de pe marginea trotuarelor (în toată ţara), spaţiile verzi pălind în faţa celor betonate, dalate. A vorbi în România despre protecţia mediului (a vorbi, nu a bate câmpii) înseamnă să îţi asumi statutul de extraterestru, de ciudat, de individ lipsit de preocupări serioase, concrete. Zău: ce mari beneficii a obţinut mediul din România (nu mediul politic) de pe urma încasării purcoiului de bani luat în numele aerului mai curat, al pădurilor şi apelor? Nu era mai corect să i se spună taxei de mediu, de exemplu, taxa de fraier? Vă spun şi de ce. Orice om care circulă cu maşina prin gropile din ţara asta plăteşte o taxă de drum, reparaţiile necesare străbaterii drumurilor proaste, supra acciza din preţul carburantului, într-un cuvânt, o serie de taxe prin care eşti luat de fraier. Acum, nu credem că s-ar face gaură în cer dacă japca luată în numele mediului, ar fi fost botezată "taxa de fraier". Era o dovadă de sinceritate. A vorbi despre taxe menite să îmbună­tăţească starea mediului înseam­nă a-l înjura pe cel care face diferenţa între iarbă şi beton, între împăduriri şi defrişări.