M-aş bucura dacă ar exista ceva, o structură guvernamentală, o organizaţie nonguvernamentală, o ligă, o asociaţie acolo, care să apere drepturile omului simplu. Există, presupun, sute de asociaţii care au ca preocupare protejarea persoanelor ne-simple, defavorizate sau discriminate într-un fel sau altul, sau doar „speciale”. E OK aşa, şi religia, şi democraţia, chiar şi doctrina comunistă spun că suntem, ca oameni, indiferent de culoare, sex, etnie, disabilităţi sau abilităţi, religie sau convingeri politice, egali, şi nu e drept ca unii să fie mai egali decât alţii pe aceleaşi criterii enunţate mai sus. Am spus egali, nu? Nu şi mai egali, nu mult mai egali. Şi nu cred că e socotită „discriminare” atunci când eu pretind, ca om „political correctness” şi vorba aia, european, acelaşi lucru de la alţii, parteneri de convieţuire. Pentru că, uneori, ajungi să te întrebi: într-o lume a drepturilor oricui, protejate de oricine, pe oamenii aceştia „ne” protejaţi, adică, să le spunem fără a leza pe cineva, „comuni”, cine îi apără? Dar valorile lor de cine sunt apărate? Ce ONG, ce ligă, ce asociaţie are ca scop protejarea omului de pe stradă cu ale lui?
Că uite, dacă unii scuipă pe drapelul ţării mele şi ţin doliu de ziua mea naţională, chestia e socotită ca o manifestare a identităţii lor naţionale şi a faptului că sunt discriminaţi. Dacă eu aş face la fel, ar fi socotit imediat un gest naţionalist, o dovadă de iredentism sau o  „provocare”. Dacă unii îmi înjură religia mea (oricare ar fi, creştin, mozaic, musulman, budist, ori altceva), e libertate de exprimare a convingerilor. Dacă eu le răspund pe acelaşi ton, e dovadă de fundamentalism religios ori îndoctrinare. Dacă Europa mi-a spus că sunt rasist şi că discriminez diverse etnii, am făcut ciocul mic. Dacă Europa face ghetouri pentru aceleaşi etnii ori îi înseriază ca în lagăr, nu mai e rasism, ci măsură de protecţie a ordinii publice şi a comunităţii. Dacă sunt profesor şi numai că elevii mei nu mă scuipă în mutră ori îmi dau în cap când merg la veceul şcolii, e perfect, pentru că ei sunt la vârsta la care valorile sunt disipate, iar tânărul individ încă îşi caută o axă morală. Dacă eu doar îndrăznesc să ridic glasul pentru a face linişte în clasă, e deja e un abuz asupra unor bieţi minori, şi risc nu doar să apar ca profesor-brută pe la ştirile de la ora 5, ci şi anchetat de Direcţia pentru Protecţia Copilului. Dacă unii mă atacă pe stradă sau îmi intră în casă la furat, e ok, pentru că aceşti oameni fac parte din familii destrămate, cu o copilărie nefericită şi au o altă grilă de valori, mai atipică. Eventual pot depune o plângere şi scoate un certificat medico-legal. Pentru că, neavând o lege a proprietăţii, dacă m-aş pune cu bâta pe ei, aş risca să fiu acuzat de lovire, atac şi orice altceva, tocmai de cei care m-au lovit. Să continuăm? Dacă o potaie se dă la mine, este pentru că ori sunt un om rău peste poate, ori i-am încălcat teritoriul. Deci e ok să merg la „UPU” pentru a-mi face antirabice şi să dau un kil de bani la farmacie pentru antibioticele necesare. Dacă-l rezolv cu o bâtă peste bot ori un voleu în burdihan, de să schelălăie ca o solistă autohtonă de „ar-en-bi” deja sunt bestia bestiilor, care atacă vietăţi nevinovate şi fără apărare. Dacă pornesc televizorul şi văd 100.000 de porcării pe minut care fac propagandă ori la sex, ori la consumul de droguri, ori la violenţă, e iar bine, pentru că asta vrea publicul şi aduce rating. Dacă iau poziţie împotriva celor 100.000 de porcării, e clar, sunt comunist şi vreau cenzură. Dacă muzica e proastă, de genul  „Oau da' ce-avem noi aicea / E plin de căprioare bine că mi-am luat alicea”, e vorba lui Liviu Hodor de la Radio 21, o piesă „prea bună să nu fie difuzată” pentru că e hit şi e de top. Dacă spun că e o penibilitate, sunt un fiţos. Dacă Mircea Toma şi Remus Cernea detestă icoanele din şcoli şi le consideră „îndoctrinare”, nu acelaşi lucru spun de roboţii ucigaşi cu lasere şi hiper-arme energetice, ori zombii şi duhurile din desenele animate, care sunt cât se poate de la locul lor, pentru că şi viaţa e o bătălie, nu?
Ar mai fi? Ar mai fi. Uite, dacă unii îmi bagă pe gât alimente expirate ori cu mai multe chimicale în ele decât Oltchimul, e bine, că aşa e industria alimentară a Mileniului 3. La fel şi dacă mă intoxic de la expiratele din raft. Vina e a mea, că sunt fraier. Dar dacă faci public numele magazinului de unde ai luat marfa care ţi-a asigurat un sejur la spital, nu e bine, că atentezi la imaginea şi reputaţia firmei.
Aşa că repet întrebarea: nu ar fi bine dacă ar exista ceva, o structură guvernamentală, o organizaţie nonguvernamentală, o ligă, o asociaţie acolo, care să apere drepturile omului simplu?