Dumneavoastră o cunoaşteţi pe duduia "societatea civilă"? Cum arată? E prezentabilă? Se apropie de măsurile 90 - 60 - 90? Se dă cu ruj pe buze, cu fond de ten pe obraji, cu fixativ pe podoaba capilară? Fumează ţigări subţiri şi lungi, din care trebuie să tragi cu putere, până ţi se transformă chiloţii cu mânecuţe în tanga? Cum bea cafeaua? Mai tare, mai slabă, cu zahăr sau fără? Ştie de glumă, poţi să spui bancuri deocheate în prezenţa ei? Întreb şi eu, din curiozitate, pentru că am tot auzit vorbindu-se despre dumneaei, societatea civilă, dar de văzut, n-am văzut-o. Ori de câte ori se vorbeşte despre dezbaterea unui proiect, unei idei, ni se aduce la cunoştinţă că proiectul, ideea vor fi supuse unei păruieli publice, în cadrul căreia societatea civilă îşi va da cu părerea. Asta nu înţeleg: cum îşi face apariţia la dezbatere societatea civilă? Îi anunţă sosirea o boare de parfum franţuzesc sau un damf de "odicolon" rusesc? Şi, după ce trece, ca o boare, portarul instituţiei întoarce capul după ea, o scanează şi-o include printre fantasmele sale? Se spune că ea, societatea civilă, ar avea mare putere, că bicepşii i-s din oţel inoxidabil şi că, de se supără, mută munţii din loc şi şterge pe jos cu legile care au urticarie. Teoretic, fiecare dintre noi, cei care nu suntem miniştri, parlamentari am fi o părticică din societatea civilă. Fireşte,  n-o să dăm năval[ cu toţii, câtă frunză, câtă iarbă, la dezbaterile legilor ce stau în clocitoare, ci există nişte reprezentanţi. Ei, aici se rupe filmul. Mai bine zis, aici începe festivalul neconcordanţelor. Bineînţeles că zece, douăzeci de persoane care reprezintă societatea civilă nu vor putea împăca dorinţele şi nevoile câtorva milioane de oameni, pe care, între noi fie vorba, nu-i întreabă nimeni ce părere au despre x sau y lege şi care habar n-au că sunt reprezentaţi de Gigel, Mărioara sau Ionuţ, căpeteniile unei societăţi civile cu nişte uriaşe puteri teoretice şi o mulţime de limitări în practică. E atâta ipocrizie în enunţurile sforăite în care ni se spune că "Reprezentanţii societăţii civile şi-au spus punctul de vedere cu privire la situaţia dată", încât te întrebi dacă eşti luat drept nătărău sau dacă joci într-o scenetă de mâna a şaptea? Şi, dacă şi-au spus punctul de vedere, cine îi bagă în seamă? Pe cei care votează ceva şi primesc inversul, se cheamă că-i ia cineva în serios? Nu. Şi, vorba aia, sunt câteva milioane. Povestea asta, mai bine spus, flatulaţia asta cu societatea civilă e o mână de praf aruncată în ochii credulilor care (mai) au impresia că vocea mulţimii poate stârni vreun ecou în cutia craniană şi urechile celor ce decid. În România, unde nu există o cultură a instrumentelor - cât de cât - democratice, a vorbi despre rolul decisiv al societăţii civile, e ca şi cum ai delira pe marginea rolului crucial pe care îl au furnicile din Burundi în dezvoltarea economică pe termen mediu şi lung a Statelor Unite ale Americii. La noi se calcă în picioare drepturi fundamentale ale omului, eşti tâlhărit într-o formă legalizată de instituţiile statului, şi, peste toate astea, ţi se scot ochii cu poveşti vânătoreşti despre pieptul de aramă al societăţii civile. Om fi dat noi dovadă de naivitate de-a lungul timpului, dar nici chiar aşa!