Suntem fericiţi! Trăim în ţara cu cei mai mulţi candidaţi la preşedinţie, pe metrul pătrat. De la stânga la dreapta, şi-au anunţat intenţia de a intra în cursa pentru baldachinul de la Cotroceni Victor Ponta, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Cristian Diaconescu, Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Ghişe. Başca Viorel Cataramă, probabil Remus Cernea şi alţi "candidaţi surpriză", anunţaţi de burtierele televiziunilor care trebuie să-şi umple cu ceva spaţiul de emisie. Toţi, dar absolut toţi - ce să vezi? - au şanse. De exemplu, despre doamna Monica Macovei, propagandiştii de la B1TV spuneau că e "un candidat interesant". Acu', între noi fie vorba, şi vecinul nostru de pe stradă ar fi un candidat interesant, în sensul că nimeni nu se aşteaptă să intre în cursa pentru Cotroceni şi lumea e curioasă să audă ce are de spus. Desigur, şiragul acesta de candidaţi este scos la încălzire, aşa, de amorul dezbaterii, pentru că, la un moment dat, se vor mai cerne. Până atunci însă, e liber la trombonit la talk - show-uri. Pe unii dintre pretendenţii la mâna celei mai înalte funcţii în stat i-am auzit deja debitând inepţii, alţii sunt în curs de furnizare de bazaconii. Madam Macovei o ţine una şi bună cu justiţia şi statul de drept, Remusică Cernea s-ar putea să arunce momeli pe bază de delfini şi căsătorii între persoane de acelaşi sex, iar restul candidaţilor ne vor umple traista speranţelor de autostrăzi, salarii decente, drepturi ca-n Europa civilizată şi multe alte minunăţii la care jinduim de atâta amar de vreme. Problema e că un preşedinte nu are, cel puţin constituţional, puterea de a sălta lefurile, de a construi autostrăzi, de a băga îngrăşăminte în solul pârjolit al economiei. Nu, prerogativele unui preşedinte sunt cu totul şi cu totul altele. Există la nivelul percepţiei maselor convingerea că preşedintele e un tătuc de la care primim de toate: carne, lapte, brânză, ouă, bani, pământ, dreptate şamd. Vă mai amintiţi de încrederea de care se bucura Ion Iliescu, la începutul anilor nouăzeci, fiind identificat drept cel care "ne-a dat pământurile înapoi"? Venise omul cu pământurile confiscate de comunişti de la el de-acasă şi le dăduse îndărăt cu de la sine putere, pentru că era băiat bun, de comitet. Asta era (şi mai este) percepţia omului simplu despre rolul crucial al preşedintelui. N-avem cultură politică, n-avem cultură instituţională, judecăm simplist, după aspect, după cât de popular şi "de gaşcă" e pretendentul. Pentru mulţi români, preşedintele e premier, ministru de finanţe, al agriculturii, al comunicaţiilor, al muncii, e şi moaşă comunală, salvamar, orice, mai puţin ambasador al statului sau mediator. Dacă nu votăm un candidat pentru că e adversarul unuia pe care-l antipatizăm crunt, îl votăm pentru că ne-a promis salarii mărite; o promisiune care n-are nimic în comun cu atribuţiile unui preşedinte, într-un stat cu reguli cât de cât respectate. Da, în ţările bananiere, şeful suprem face de toate, numai că, la noi, nu cresc banane. Deocamdată. În aceste condiţii, oricât de anormală ar părea inflaţia asta de candidaţi anunţaţi, ea reflectă fidel convingerea majorităţii electoratului mioritic.