Da, exact, permiteţi-mi să vă sfidez. Am acest drept. De ce? Pentru că nu pot altfel. Nu, nu o luaţi ca pe o supărare gen „văcarul Păsat”, pardon, „pe sat” sau ca pe o bătălie cioraniană cu lumea înconjurătoare, sau că m-oi fi f[cut emo sau gothic peste noapte. Nu, oameni buni. Dar sunt unele categorii pe lângă care nu poţi trece fără a le sfida puţintel, doar-doar realizează că nu toată România e compusă din proşti care pot fi duşi de nas aşa lejer. Veţi vedea de ce.
Permiteţi-mi să-l sfidez pe politicianul care caută să mă convingă că eu trebuie să o duc prost pentru ca România să o ducă satisfăcător şi că ţara mea e cum e din cauza „fostei puteri” care a făcut treaba aşa prost, încât nu se cade ca el să corecteze situaţia. Permiteţi-mi să-l sfidez şi pentru că, pentru a-şi justifica interesele personale, invocă tratate internaţionale şi veşnica Europă care „e cu ochii pe noi”. Permiteţi-mi să-l sfidez pe invitatul fost politician de la teveu, care îşi dă cu părerea pe la televizor despre „cum (ne) ar fi bine”, când toată cariera sa de până acum a contribuit ca să (ne) fie prost. Permiteţi-mi să-l sfidez pe şeful nuştiu­cărei companii care spune că „nu se mai poate aşa” şi că „în aceste condiţii” e nevoit să concedieze nuştiucâţi angajaţi pentru că lucrează în pierdere, atâta vreme cât biroul său arată ca cel al CEO-ului de la Sony ori Microsoft, concediile şi le petrece în locuri pe care le ştii doar din galeriile foto de pe net, iar în familia sa are gipan 4x4 până şi canarul din colivie. Permiteţi-mi să-l sfidez pe funcţionarul care se plânge că e stresat la serviciu peste poate din cauza volumului de muncă, şi e şi prost plătit pe deasupra, atâta vreme cât vinerea e la el deja zi de weekend („cuuum, să veniţi vineeeri? Păi e weekend...”), iar în timpul programului de ne-weekend îl vezi ba pe la mall la târguieli, ba la o bere sau capuccino pe terasă, ba la birou, postând pe wall-ul de facebook. Permiteţi-mi să-l sfidez pe pensionarul care mi se plânge că nu-i ajunge pensia, apoi îmi povesteşte ce probleme are cu chiriaşii de la cele trei apartamente ale lui, ori ce preţ bun a scos pe terenul ce l-a vândut ăluia de la imobiliare. Permiteţi-mi să-l sfidez pe profesorul care se plânge ce greu e în învăţământ, atâta vreme cât el şi colegii săi tac mâlc când programa şcolară o ia pe ulei, când dă meditaţii pe bani ori se plimbă „pe proiect”, prin toată Europa, dar nu ştie cu câţi „i” se scriu unele cuvinte ori unde se pune cratima (adică asta: „-”). Permiteţi-mi să-i sfidez pe anumiţi „dom' doctori” când spun că sistemul medical e pe butuci şi că numai „dincolo” eşti apreciat, atâta vreme cât pe forumuri sunt la modă postările de genul „cât se dă pentru” şi cât cabinetul de la spitalul public e doar o staţie de tranzit c[tre cabinetul particular. Permiteţi-mi să-l sfidez pe artistul care spune că publicul român e prost atâta vreme cât el ar fi trebuit să urce pe vârfuri ca să lege şireturile unui (regretat) Dinică, Pellea, Birlic, Ovidiu Iuliu Moldovan şi când prestaţia sa constă în schimonoseli de posedat şi urlete de dement în plină criză. Permiteţi-mi să-l sfidez pe absolventul care se plânge că nu are ce face cu diplomele de licenţă şi de master, atâta vreme cât scrisul corect în limba română e o enigmă pentru el, iar cultura generală bate spre zero. Permiteţi-mi să-l sfidez pe „defavorizatul” care îmi cere bani pe stradă dar are un mobil mai tare ca al meu, plus că pocneşte de sănătate. Permiteţi-mi să-l sfidez pe bloggerul care se crede o „voce publică” doar pentru că postează zilnic tâmpenii. Permiteţi-mi să-i sfidez pe toţi cei care se văicăresc în loc să acţioneze, tac în loc să vorbească, toarnă, dar nu beau, pupă în fund fără justificare, stau în loc să se mişte. Pe restul? Permiteţi-mi să-i respect pe toţi politicienii sinceri, managerii care trag alături de angajaţi, funcţionarii care ştiu să şi zâmbească, pensionarii care, bogaţi sau săraci, au spatele drept şi sunt mai vii decât mulţi tineri, profesorii care sunt şi dascăli, medicii care te servesc chiar dacă îi de­ranjezi noaptea pe la 3, artiştii care chiar joacă, defavorizaţii care sunt necunoscuţi pentru că nu fac caz de aceasta, etc. etc.  Iar lista e deschisă, şi la sfidări şi la respect. Vă mulţumesc, la revedere.