Tribuna
PNL
Pe mijloc, că e loc destul. Încape şi dovleacul!
Dragoş BAKO
905 vizualizari

Nu-mi amintesc să fi vorbit despre Halloween atunci când, copil fiind, tata transforma un dovleac într-un fel de felinar cu ochi, nas şi gură, cu dinţi ascuţiţi, iar înăuntru punea o lumânare aprinsă. Priveam şi plimbam fascinat dovleacul prin casă şi prin curte, apoi treceam strada, la vecinul şi prietenul meu, Lorand, pentru a compara dovlecii. Îmi amintesc şi acum mirosul dovleacului scobit, amestecat cu căldura flăcării, imaginea ochilor, nasului şi gurii luminate de lumânarea din interior. O bucurie simplă, pe care nu ştiu dacă azi o mai încearcă mulţi dintre cei mici. Azi, Halloween-ul, o sărbătoare de import, generează manifestări extreme. Pe de o parte, naşte nemulţumirea unor preoţi care văd în manifestările consumate la sfârşit de octombrie un mare păcat, o curte asiduă făcută necuratului. Pe de altă parte, ne izbesc o sumedenie de aşa-zise petreceri de Halloween, nişte regii penibile, de prost gust, în care coarnele, măştile şi machiajul strident dau - chipurile - culoare circului, piţipoancele vor să-şi exteriorizeze hidoşenia minţii, iar tembelii au impresia că sunt foarte "cool" dacă se încornorează cu propriile mânuţe. Nu e nimic drăcesc, malefic în multe dintre zgomotoasele petreceri de Halloween, ci doar prost gust şi prostie. Atât. A le atribui te miri ce nuanţe oculte, înseamnă să le acorzi prea multă importanţă, să le supraevaluezi. Şi acum treizeci de ani copiii se costumau în vrăjitoare, în păianjen şi n-au ajuns nici profanatori de morminte, nici criminali. Când eram copii, citeam poveşti cu vrăjitoare, căpcăuni, zmei şi balauri. Toate astea nu ne-au împiedicat să credem în Dumnezeu, să simţim nevoia de a intra într-o biserică, de a fi solidari cu semenii suferinzi. Atâta vreme cât petrecerile de Halloween sau cum le-o zice nu conţin nimic nociv (inclusiv prost gust), cât sunt un divertisment domestic, nu văd de ce
le-am privi cu atâta încrâncenare. Da, privim cu dispreţ adulţii care se manifestă penibil prin cluburi, în filmări postate pe site-uri, adulţii care corcesc copilăria cu adolescenţa şi aşa-zisa maturitate, obţinând un ghiveci ţipător, de o calitate mai mult decât îndoielnică. Şi de această dată atitudinile celor ce afurisesc ori gustă acest tip de zaiafet oscilează între extreme, calea de mijloc fiind călcată de prea puţini. Care, după ce că sunt puţini, nici nu fac mare tărăboi, încât să adune în jurul lor reporteri bezmetici, gură cască sau învăţăcei cu proprietăţi de burete. Totuşi, pe poteca aia de mijloc, când vom începe să păşim? Mai mulţi şi mai mulţi, până vom ajunge să o asfaltăm.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica