Am mai vorbit despre em­blema culturală a Sibiului, despre moş­tenirea pe care a lăsat-o statutul de Capitală a Culturii Europene în 2007 şi despre stingerea poftei de cultură au­tentică, netrecută prin sita modenizărilor şi corcirii. Se vorbeşte mult în afara Sibiului despre faptul că, aici, teatrul e la el acasă, că oraşul respiră teatru prin toţi porii. Festivalul Internaţional de Teatru, manifestare care aduce la Sibiu iubitori de teatru şi turişti din toată lumea e un soi de garanţie suplimentară pentru această convingere, chiar dacă unele dintre actele "artistice" consumate în cadrul său au o valoare îndoielnică. Dar nu despre Festivalul Internaţional de Teatru ne-am propus să vorbim, ci despre cât de mari iubitori de teatru sunt locuitorii cetăţii. N-a trecut mult de când vorbeam despre spectacolele anulate de la Sibiu şi ne refeream la "O scrisoare pierdută" şi la piesa în care juca Dan Puric. Ambele au fost suspendate din cauză că nu s-au vândut destule bilete. Mai spuneam atunci că preţul biletelor era cam piperat, între 80 şi 100 de lei la Puric şi (parcă) 60 de lei la "O scrisoare pierdută", spectacol în care juca, printre alţii, Marcel Iureş. Ar mai fi de adăugat ceva: în alte oraşe, la Cluj de exemplu, aceleaşi piese s-au jucat cu sala plină. E adevărat, Clujul e mai mare, e centru universitar foarte puternic, oa­menii stau mai bine la capitolul "finanţe", dar oraşul de pe Someş nu e atât de vestit pentru manifestările teatrale. Buuun. Carevasăzică, la Sibiu n-au avut lipici cele două spectacole, au avut însă căutare LaLa Band şi alte spectacole înrudite. Deh, gusturile nu se discută. După cele două eşecuri, a fost anunţată o nouă piesă: "Avarul". De Moliere. În distribuţie îi găsim pe Tudorel Filimon, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Maria Teslaru şi alţii. Cei care au habar cât de cât de teatru, ştiu că e o comedie savu­roasă. Ei bine, pentru piesa care se va juca la "Sindicate" în 16 aprilie (dacă se va juca) s-au vândut în două săptămâni puţin peste cincizeci de bilete. De data asta, preţul nu e descurajant: un bilet costă 50 sau 60 de lei (în funcţie de locul din sală), elevii studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de cincizeci la sută. Nici în aceste condiţii interesul pentru una dintre piesele de rezistenţă ale dramaturgiei universale n-a reuşit să fie trezit din adâncu-i somn. Părinţii nu-şi mai duc copiii la teatru, îi duc la LaLa Band, la Mc Donalds, la KFC. De ce ar merge omul la teatru, să vadă actorii jucând, să le vadă ridurile, să le audă respiraţia şi bătaia din picior, când poate da un click acasă, în faţa calculatorului, cu punga de popcorn într-o mână şi berea la PET în cealaltă, iar piesa curge din monitor? Dacă s-ar fi jucat spectacolul în aer liber, undeva aproape de o terasă, unde se poate bea bere, limonadă sau vreun cocktail exotic, era altceva. Dar aşa? Ce să cauţi la teatru, în sală, să plăteşti biletul şi să nu intre măcar o cafea în preţ? Ştiu că pentru unii şi cincizeci de lei înseamnă mult, dar povestea asta ruşinoasă se petrece într-un oraş în care sărăcia nu e una dintre principalele probleme, un oraş despre care se spune (sau se crede?) că ar fi în relaţii de prietenie cu fenomenul teatral. Eu unul sunt tare curios dacă până în 16 aprilie se vor vinde suficiente bilete, astfel încât "Avarul" să se joace şi la Sibiu, la "Sindicate". Dacă nu, poate se încearcă cu Adi Minune, cu Salam, poate or avea mai mult succes. Nu ştii niciodată de unde sare iepurele.