Nu ne-am numărat niciodată printre cei care au anulat rolul Parlamentului într-o democraţie (că parlamentarii noştri sunt cum sunt, e altă poveste, dar rolul instituţiei nu poate fi eludat), am sancţionat potlogăriile, lenea, nepăsarea aleşilor ori de câte ori am avut motive întemeiate, însă ceea ce se întâmplă azi în Legislativul românesc aduce, izbitor, cu apucăturile unor clanuri interlope. Votul pentru urmărirea şi arestarea Elenei Udrea a aruncat în aer orice urmă de încredere în parlamentari, care se mai găsea prin bruma de nădejde a românilor. Nu e important dacă Elena Udrea va fi sau nu arestată; nu despre asta vorbim. E strigător la cer halul în care acţionează parlamentarii, felul în care se ameninţă, tertipurile ordinare la care recurg pentru a respecta ordinul pe unitate. În Parlamentul României se rostesc ameninţări ce le depăşesc pe ale interlopilor bronzaţi, laţi în cefe, dispuşi oricând să rupă un par pe spinarea membrilor clanului rival. E jignitor să auzi parlamentari behăind despre statul de drept, despre respectarea Justiţiei, iar apoi să-i vezi acţionând ca un comando de măciucari. Problema e că, în general, pe măciucari îi plăteşte câte-un pui de mafiot care-şi simte furăciunile în primejdie, dar pe senatori şi deputaţi îi ţin în cârcă românii. E irelevant că miercuri personajul aflat în centrul atenţiei a fost Elena Udrea, e lipsit de importanţă dacă va fi sau nu arestată, ceea ce ne-a tăiat răsuflarea fiind modul absolut golănesc, la vedere, în care indivizi cu musca pe căciulă au luat poziţia "culcat", în momentul în care le-a şuierat pe la urechi ameninţarea cu instituţia datului în gât. Ce concluzie să tragem în urma sperieturii pe care au tras-o unii dintre parlamentari, la auzul ordinelor rostite şi nerostite? Că în instituţia etalon a democraţiei româneşti sălăşluiesc nişte posibili infractori, cărora gândul vizitei în biroul procurorilor le dă fiori reci pe şira spinării? Da, asta e concluzia pe care o putem trage, cu logica noastră de tâmpiţi. Căci tâmpiţi ne cred mulţi dintre şnapanii care parazitează Parlamentul. Ignorându-ne complet, micţionând cu boltă în creştetul fiecăruia dintre noi, unii dintre aleşi ne-au reîntărit convingerea că suntem o cantitate neglijabilă, un moloz enervant. Iar pentru a încheia într-o notă pesimistă, vă spunem că lucrurile nu se vor schimba. De ce? Pentru că noi vom uita ce au făcut timp de patru ani, îi vom vota din nou, pe ei sau pe alţii (nici nu mai are importanţă) şi vom încerca, şi în viitor, aceleaşi senzaţii familiare de frustrare. Şi uite-aşa ajungi să ţi se facă dor de Marea Adunare Naţională.