Nu cred că politicienii pot fi împărţiţi în buni şi răi, cum nu cred că toţi sunt îngeri sau că lichelismul ar fi unanim în politică. E drept, politicienii rezonabili sunt mai puţini decât cei cu năravuri insalubre. În aceste zile, poate mai mult decât oricând, oamenii politici îşi scot năravurile la plim­bare, nişte apucături hâde, înspăimântătoare, ce bagă-n sperieţi trecătorii. N-o să vorbim despre o parte a politichiei, despre vârfuri, mijlocaşi sau fundaşi din reprezentativa politică, pentru că, indiferent de culoare, îşi dau cu stângul în dreptul. Nu credem în trans­piraţia de paznic, în mila de călău, cum nu putem crede nici în cuvântul celor mai mulţi dintre vânzătorii de promisiuni. S-a vorbit şi în urmă cu două săptămâni, cu o lună, cu două, despre rupturi, despre reconfigurări în politică, despre posibile alianţe bizare, împotriva naturii. Se vorbeşte şi acum, mai mult decât oricând parcă. Nu există nicio combinaţie care să nu fi fost pomenită, chiar dată ca viitoare construcţie sigură. Analiştii se întrec în a desface USL, a combina PSD-ul cu PDL-ul, PNL cu PDL, pe fiecare dintre acestea cu PP - DD şi UDMR. Apar stenograme interpretate grav de voci de actori cu res­tanţe la dicţie, stenograme a căror prove­nienţă e de sorginte dubioasă, adică "pe surse". În România, dacă vrei să ungi cu rahat pe cineva, spui că ai obţinut unguentul urât mirositor "pe surse". Şi, ca să rămânem în sferele intestinale, să amintim că toate scenariile jalnice şi-au stabilit sediul central într-o hazna cu licenţă de emisie, pe lângă care OTV pare un post decent. Nu spun că în peisajul media există un singur stabiliment din­spre care sunt emanate ştiri cu mirosuri grele, dar haznaua despre care vorbeam bate, fără drept de apel, orice gaşcă de tonomate, propagandişti sau cum vreţi să le spuneţi. Nu te obligă nimeni să pierzi vremea uitându-te la politicenii şi analiştii ce rup pisica în douăzeci şi care vorbesc despre combinaţii, aidoma unor peşti care fac lipeli cu blonde platinate şi roş­cate stridente, pe termen strict determinat şi la preţuri dinainte stabilite. Şi achitate. Nu te obligă nimeni, însă, ne place sau nu, ăla e nivelul la care e administrată politic (şi nu numai) Româ­nia. Cred că alegătorul român a depăşit pragul acela de naivitate care-l făcea să creadă că un politician va respecta ceea ce a promis, ce a declarat, că doctrina e doar una în viaţă. Nu cred că mai e cineva care să creadă că politicianul de stânga va rămâ­ne de stânga pentru totdeauna, sau că cel de dreapta nu va trage înspre stânga. Ne-am obişnuit cu schimbatul macazului, cu trădarea (trădarea elec­toratului şi ortacilor din partid, deopotrivă), dar încă avem resurse pentru a ne mira. De unde? Cred că nici Dumnezeu nu ştie, probabil şi El e depăşit de situaţie. Deranjant în tot bâlciul ăsta e nivelul jalnic al pieselor, dispreţul făţiş scuipat între ochii căscaţi de mirare ai celor care au ajuns în starea în care şi-ar agăţa spe­ranţele chiar şi de craca unui copac modelat din frişcă.