După ce Moscova a in­stituit embargou pentru legu­mele şi fructele din Polonia, pro­ducătorii de mere din România au simţit un fior pe şira spinării. Şi asta, nu din cauză că s-ar teme pentru scăderea vitami­nelor din corpul fraţilor ruşi, ci din motive cât se poate de pragmatice. Merele din Polonia sunt un fel de sperietoare pentru pomicultorii români. Aa, nu vă gândiţi că ar fi mai bune decât cele care cresc la noi. Nu. Sunt o sperietoare pentru că polo­nezii îşi permit să le vândă mai ieftin, iar cumpărătorul român, fireşte, se uită şi la o diferenţă de cinci bani. De ce îşi permit polonezii să vândă la preţuri mai mici? Pentru că pomicultorul polonez, spre deosebire de cel român, se bucură de ocrotirea statului, nu de beţe în roate. Ne-am obişnuit să vedem în galan­tare mere din Chile, Polonia, Turcia, Spania, Franţa, Italia, mai puţin din România. Româ­nia, o ţară unde se cultivă mere de bună calitate, sănătoase, dar unde producătorii sunt lăsaţi pradă birocraţiei şi indiferenţei. Paradoxal, din când în când vedem câte un spot steril, care te îndeamnă să consumi produ­se româneşti. Şi atât. Dacă Mă­ria Sa, statul român, e siluit într-un mare hal de grija pentru con­sumul de produse autohtone, de ce nu face câte ceva pentru a-l proteja pe amărâtul de produ­cător român, care trebuie să ţină piept, deopotrivă, furiei naturii şi legislaţiei potrivnice? Spre deo­sebire de români, polonezii au învăţat lecţia eficienţei, pentru care nu ai nevoie de foarte multă minte, ci doar de bunăvoinţă, aşa că merele lor au puterea să bage spaima în depozitele producătorilor români. Ne place să spunem că am fost grânarul Europei, că roşii, mere, prune sau ridichi ca la noi, nu mai gă­seşti în toată Europa, că agri­cultura din România nu e afec­tată de poluare aşa cum se în­tâm­plă în alte ţări. Da, ne place să spunem toate astea. Şi? Când vine vorba să dăm şi un contur pragmatic acestor spuse, ce facem? Ne aşezăm la umbra pasivităţii. Am fost grânarul Europei, dar acum importăm făină din Ungaria. Se dusese vestea merelor din România, dar importăm masiv din Polonia, Chile şi Spania. Ar fi ceva de făcut? De la conducători nu avem prea multe de aşteptat în sensul elaborării unor măsuri care să sprijine şi să încurajeze producţia internă. Sunt prea ocupaţi, prea prinşi în lupte mes­chine, purtate în numele ciolanului. Singura susţinere poate veni de la noi, cei care cumpărăm, zi de zi, din piaţă, de la magazin şi care ar trebui să ne umplem sacoşele cu produ­se cultivate aici, nu cu mere, roşii, ardei cât pumnul, importate, fără niciun gust, pline de porcării.