Ca să nu rămână liberalii singurii care par să fie interesaţi de orice, mai puţin de problemele celor ce vieţuiesc în România, premierul Victor Ponta s-a gândit să le dea o mână de ajutor, aşa că a glăsuit, chestie care nu-i iese întotdeauna extraordinar. În postura de prelungire vorbitoare a unui microfon, domnul Ponta ne-a spus că îi este jenă că, în România, o lege din 2006, încă actuală, stabileşte că suma ce revine fiecărui refugiat este de 3 lei pe zi. Luaţi hârtie şi pix, calculator, de fapt, nu mai luaţi nimic! E simplu: pentru un refugiat s-ar putea aloca aproximativ 90 de lei pe lună. Suma asta îl umple pe domnul Ponta de ruşine, de nu-i mai vine să scoată capul prin Europa. Noroc că mai există Dubai, Miami, Caraibe, Istanbul, că poate şi omul să se plimbe liniştit, fără să-i bată obrazul colegii de bulevard. V-am spus, mai demult, că domnul Ponta e un tip sensibil. Năpădit de ruşine, a uitat că alocaţia oferită pentru fiecare copil ce trăieşte în România nu depăşeşte 90 de lei. Da, copiii, fiinţele acelea mici, care ar trebui să crească decent. Nu, nu sunt refugiaţi. Încă. Dar de banii cheltuiţi pentru hrana oferită în spitalele din România ştie domnul Ponta ceva? Din spitale, nu din penitenciare, că acolo lucrurile stau ceva mai bine. Dar de pensiile mizerabile pe care le primesc românii după o viaţă de muncă nu îi e ruşine domnului Ponta? Sau de salariile jignitoare ale dascălilor, cei care îi educă pe copiii ăia cu alocaţie de refugiat, are habar acelaşi domn Ponta? Să mai amintim de salariile medicilor care lucrează în sistemul public şi care salvează, prin mijloace de multe ori rudimentare, vieţi omeneşti? Ştim, premierul vrea să iasă bine în poza aia cu europeni sensibili la problemele refugiaţilor, condamnă ridicarea gardurilor la graniţa cu Ungaria ca să se afle în treabă, crezând că astfel se menţine în tendinţe, face orice pentru a da impresia, în Occident, că e prezent pe meterezele democraţiei europene şi mai c-ar fi lipsit să verse şi-o lacrimă la discurs. Dacă nu avea la îndemână, îi putea împrumuta câteva Traian Băsescu. Primul ministru s-a făcut foc şi pară pe tizul lui de la Budapesta, s-a aruncat voiniceşte în valurile înspumate ale solidarităţii europene. Dar prin bălţile austerităţii româneşti când îşi înmoaie degetul? Şi acest episod vine să ne indice cât de bine suntem cotaţi, noi, locuitorii din spaţiul carpato - danubiano - pontic, la bursa interesului politicienilor. Liberalii mureau de grija diasporei, Ponta e însiropat în ruşine din cauza alocaţiei pentru refugiaţi. De noi cui îi mai pasă? Te pomeneşti că tot la mâna compasiunii doamnei Udrea ajungem. Of, of!