Îl cheamă Remus. De profesie, habar n-am ce-o fi. Unii spun că ateu. Când a băşit, pardon, păşit în viaţa publică Remus Cer­nea tot felul de mesaje pe blog. Aşa, că bine zic: Cernea îl cheamă. Da, Remus Cernea. Tre’ să-l ştiţi, că doar a candidat la prezidenţialele din 2009, de se-apucaseră unii să delireze, gândindu-se ce mişto ar fi să avem un preşedinte cu plete, înfipt în blugi. Scorul de 0, 62 obţinut de candidatul ale cărui calităţi trâmbiţate erau lipsa banilor şi apariţia nonconfor­mistă i-a făcut pe aceiaşi bloggeraşi să suduie norodul, care, în nimicnicia sa ig­norase pleaşca ce i se ivise. Un vot negativ masiv, un cartonaş roşu arătat de elec­torat foşti­lor guvernanţi...şi iată-l pe Remus Cernea în Parlamentul României. Nu pentru că ar fi mai breaz decât alţii, nu pentru că ar colcăi într-însul idei izbăvi­toare, ci pentru că s-a proţăpit pe o listă aflată într-o exploatabilă opoziţie cu cea pe care se aflau reprezentanţi ai fostei forţe politice aflate la guvernare între 2009 şi 2012. Acu', între noi fie vorba, la ce faună mişună prin Legislativul românesc, un Cernea în plus sau în minus, nu se pune. Băgat - carevasăzică - în pâine dintr-o întâmplare, combatantul din tranşeele bloggerilor ascunşi după jaluzele s-a pus pe gândit cu voce tare, ţinând morţiş să-şi facă publice şi remarcate frustrările, încercând să iasă cu ceva în evidenţă. În evidenţă poţi ieşi şi dacă îţi dai panta­lonaşii jos în Piaţa Mare şi faci o treabă - să zicem - mare, dar nu înseamnă că modalitatea prin care te faci remarcat e şi una demnă de admiraţie. La început, lui Remusică i s-a pus pata pe icoanele din şcoli, pe materia numită religie şi pe slujbele religioase de la deschiderea anului şco­lar, cerând eliminarea lor, folo­sind drept argumente nişte explicaţii îm­bârligate, de-şi dădea demisia de onoare din cutia craniană orice minte sănătoasă. Am înţeles, poate nu-i plac icoanele, i s-ar fi părut mai nimerite nişte postere cu Jackie Chan. Apoi a prins din nou a glăsui, ca un puber teribilist care se autopro­cla­mă ateu, că ar trebui tăiate finanţările pen­tru bise­rici. Asta e o problemă delicată: averea Bisericii e una, finanţarea e cu totul şi cu totul altceva. În fine, în virtutea libertăţii mugetului şi cugetului, văzând că n-o scoate la capăt cu cele sfinte, Cernea s-a reprofilat, transformându-se într-un scut de apărare pentru homose­xuali, pe care ar dori să-i împreuneze legal, adminis­trativ, prin parteneriat civil. Înţelegeţi? Astea erau problemele de căpătâi ale României: icoanele din şcoli, slujbele reli­gioase şi convieţuirea cu patalama între două persoane de acelaşi sex. Fiecare e liber să se iubească cum vrea, cu cine vrea, oricine e liber să facă ce-l taie capul cu dosul său; important e ca lucrurile acelea să se petreacă în intimitate. Nu înţeleg de ce trebuie să baţi monedă pe drepturile anumitor mino­rităţi, drepturi pe care nu le încalcă nimeni. Dă cineva buzna în dormitorul homo­sexualilor să-i ia la şuturi în fund? Nu. Atunci? Ce nevoie avem de parade, defi­lări, marşuri în ca­drul cărora se-ncârligă limbi şi se mân­gâie fese? Scuzaţi tabloul, dar ăsta-i exhibiţionism în toată regula. E prea mult: se moare de grija drepturilor minorităţilor de orice fel, în timp ce majo­ritatea e călcată în picioare. Şi nu mă refer doar la homosexuali. M-am sătu­rat de toate fă­căturile astea cu pretenţii me­sianice, care invocă o dată la trei mi­nute stafia so­cie­tăţii civile, parteneriatului civil, drepturile minorităţilor, ignorând cu ne­simţire (da, cu nesimţire) drepturile şi nevoile majorităţii. M-am săturat de teri­biliştii care-au încremenit în adolescenţă şi care con­fundă viaţa reală cu un blog. Româ­nilor le-au mai rămas puţine valori în care să creadă, cât de cât. Că lui Remus Cer­nea nu-i plac icoanele, bisericile şi cuplu­rile heterosexuale, e problema lui. Şi, mai e ceva: ar trebui să fie şi problema celor care l-au votat, orbiţi de furie, uitân­du-se nu la nume, nu la om, ci doar la siglă.