Am recitit, zilele trecute, cu multă poftă, scrierea lui Caragiale - "Cănuţă om sucit". Recunosc, n-aş fi revenit asupra acestui text, dacă un personaj politic, aflat de multe ori în necon­cordanţă cu cei din jur, nu mi-ar fi amintit de eroul nemuritorului Caragiale. Trebuie să-i mulţumesc domnului Crin Antonescu pentru că a reuşit să declan­şeze savuroasa lectură, fiind el însuşi, natural, fără a face vreun efort. Cănuţă este un personaj care, de la naştere, până în ultima clipă a vieţii a fost altfel decât toţi ceilalţi. Într-o lume nebună, poate nu e rău să fii diferit de turmă, dar nepotrivirea totală, continuă, reclamă nişte probleme. Spuneam că domnul Antonescu, fost baci liberal ne-a inspirat acea lectură, iar cei care i-au urmărit acţiunile politice din ultimii - să zicem - trei ani, nu vor avea dificultăţi în a stabili oarece asemănări între domnia sa şi personajul Cănuţă, altele decât iniţiala numelui. După lupte "seculare" care au durat vreo trei ani şi în vremea cărora a afurisit o anumită parte politică mai rău decât ar fi făcut-o regina blestemelor, domnul Antonescu s-a sucit, găsind că cei asupra cărora revărsa odinioară mult venin sunt, de fapt, nişte potenţiali tovarăşi de drum, nişte musafiri bineveniţi la ceaunul în care învârtea, haotic, în toate sensurile posibile. Dar, despre asta am mai vorbit. Şi nu doar despre această întoarcere a feciorului cu nume de floare, ci şi despre altele. Am fi putut să-l asemănăm demult cu personajul Cănuţă, dar am încercat să-i găsim tot soiul de scuze. Totuşi, ultima revenire asupra unei decizii îl transfor­mă pe Antonescu Crin, într-un veritabil personaj al lui Caragiale. După cum ştiţi, după alegerile europarlamentare, regele răzgândirilor s-a dat jos din fruntea partidului care i s-a dăruit întru totul, asemenea unei fecioare naive, fermecată de Făt-Frumos. Supărat din cale afară, dezamăgit, conştient ori numai nedormit puţin, omul a declarat că se retrage şi din cursa pentru Cotroceni, lăsând cale liberă altor discuţii, altor calcule politice. Nu ştim dacă somnul, nopţile - bune sfetnice sau plictiseala, au determinat o schim­bare de atitudine a fostului preziden­ţiabil. Cert este că omul şi-a reevaluat şansele (el fiind, de altfel, as în reevaluări) şi s-a declarat dispus să se bage la o trântă prezidenţială, dar fără o prealabilă măsurare a puterilor în sondaje, ci numai cu mandat de la credincioşii din partid. Previzibilă pentru unii, surprinzătoare pentru alţii, mişca­rea a fost preluată din voleu, analiştii şi politicienii prinzând a face jonglerii cu ea, de săracul electorat fu luat de nişte ameţeli groaznice. S-a încercat găsirea unor explicaţii în care se vorbea despre branduiri şi rebranduiri, despre îmbâr­ligate strategii de clădire a imaginii. Domnul Antonescu nu face decât să confirme statutul de mare nehotărât, de personaj schimbător, la concurenţă cu vremea. Electoratul e sătul, până peste urechi, de toate cârdăşiile politicienilor, de răzgândirea cronicizată, aşa că, nu cred că sunt mulţi cei care şi-ar pierde vremea, încercând să desluşească tâlcul acţiunilor antonesciene. Va fi perceput, probabil, drept un om sucit şi atât. Ceea ce nu pricep cei mai mulţi dintre politicienii aruncători de nade este că peştii pe care încearcă să-i prindă în plasă sunt plictisiţi şi alergici la şaradele şatrelor politice.