Cred că nici la meciurile de calificare ale Naţionalei de fotbal n-au stat românii cu inima cât un purice, aşa cum s-a întâmplat ieri, înaintea votului din Parlament, privind încuviinţarea reţinerii Elenei Udrea. Încetul cu încetul, reţinerile făcute în direct, la ceas de seară, au devenit un sport naţional, un spectacol gustat mult mai mult decât înfruntările sportive. Un sfert de secol de furăciuni a picurat în fiinţa multor români o dorinţă aproape instinctuală de a-i vedea legaţi pe cei pe care îi asociază cu jaful de după decembrie 1989. Ai putea spune că setea de răzbunare e mai aprigă decât foamea de banii pe care şmecherii i-au făcut nevă­zuţi de-a lungul unei istorii post de­cembriste dominate de incertitu­dini, haos şi compromisuri. Pentru mulţi, puşcăria, locul unde ar vrea să îi vadă pe politicieni, e singurul instrument capabil să facă dreptate în societatea românească. Pe pragmatici, pe cei neatinşi de ciuma urii, îi interesează mai puţin cât timp va petrece Elena Udrea la "beciul domnesc", dacă va ajunge în acel spaţiu în care încolţesc denunţurile, ci preferă să afle că
s-a recuperat furăciunea (dacă a existat vreo furăciune) şi a fost văr­sată în asfaltări, grădiniţe, şcoli, spitale şi alte cele, chinuite de lipsuri. Vă încălzeşte cu ceva să ştiţi că un politician care a băgat mâna până la cot în bănetul statului şade doi ani la mititica, după care toacă, bine mersi, milioanele de euro, iar după câţiva ani vă rânjeşte triumfal de pe un afiş electoral? N-ar trebui să fim mai pragmatici, să ne intere­seze recuperarea prejudiciului (acolo unde e vorba de aşa ceva)? Sinceri să fim, ne interesează mai mult să se construiască şcoli, grădiniţe şi spitale decât anii de condamnare pe care îi va primi un politician, oricare ar fi acesta. Găştile care au călcat în picioare tot ce a avut bun ţara asta în ultimii 25 de ani, au reuşit să semene în sufletul multor români ceea ce, pro­babil, n-au reuşit nici turcii şi tătarii care pârjo­leau satele româ­neşti, adică să trezească şi să alimenteze ura şi judecata iraţională (da, da, unii români au devenit experţi în a judeca simplist, în absenţa unei logici mai acătări). A nu se înţelege că pledăm pentru confiscarea averilor celor care s-au dedulcit ilicit din avutul statului fără o pedepsire a acestora, dar nu pedeapsa, nu cuantumul ei trebuie să ne încăl­zească pe noi, ăştia de ne chinuim pe drumuri proaste şi prin spitale infecte. Pândind încordaţi doar spectacolele mediatice cu arestări în direct, sloboziri televizate şi cearşafuri de stenograme, nu mai suntem atenţi la gropile din drum, la tavanele şubrede din şcoli, la acele refolosite din spitale, ceea ce tot în defavoarea noastră e.