Tribuna
PNL
572 milioane de euro pentru Programul "Prima Casă", în 2013
Viorel ANDRIESCU
1576 vizualizari

Valoarea finanţărilor acordate prin Programul "Prima Casă" a ajuns la 3,18 miliarde euro, pentru 87.000 de beneficiari, fondurile disponibile pentru acest an fiind de 572 milioane de euro, potrivit datelor prezentate de conducerea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Până în momentul de faţă, au fost depuse deja 6.000 de cereri, valoarea finanţării fiind de 210 milioane euro (media cererilor este de aproximativ 100 pe zi).
În anul care a trecut, cererile depuse au totalizat 1,01 miliarde euro, pentru 27.000 de dosare.
Conform FNGCIMM, ponderea imobilelor noi (construite după 2008) a crescut de la puţin peste 30%, în primii ani, la 34%, în 2012.
În funcţie de numărul de camere, preponderent au fost achiziţionate prin program cele cu 2 camere (51%, pe total program), urmate de cele cu 3 camere.
Circa 70% dintre beneficiari au vârste de 25-35 de ani, fapt care ţine de criteriul de eligibilitate, de a contracta un credit pe 30 de ani.
La acest capitol se remarcă o scădere în ultimul an a ponderii persoanelor sub 25 de ani care accesează un credit prin Programul "Prima Casă", ceea ce arată că tinerii au acces mai greu la creditare şi nu reuşesc, cu veniturile pe care le obţin, să acceseze un împrumut bancar.                                                                            




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica